Ambiția este dorința arzătoare a celui care iubește slava de a dobândi pentru sine glorie și renume. Cel ambițios vânează slavă; scopul faptelor și acțiunilor sale este slava; o dorește, folosind atât mijloacele permise, cât și pe cele nepermise și încearcă orice pentru a avea parte de slavă.
Pornirea nestăpânită spre slavă îl abate de la calea împărătească a virtuții, care conduce la slava adevărată, împingându-l pe căi întortocheate, al căror capăt este lipsa de glorie; ajunge un lingușitor mărunt al celor puternici, un preamăritor inconștient al celor „desăvârșiți”, o slugă ordinară și josnică a celor aflați în poziții înalte și un servitor zelos al slugilor celor care se află la putere.
În sufletul lui nu predomină decât un singur simțământ – cel al iubirii pentru slava deșartă; în inima sa nu se află decât o singură dorință – cea pentru slava strălucitoare, iar cugetul său nu este preocupat decât de o singură grijă – aflarea mijloacelor pentru a ajunge la mult dorita slavă. Nici un gând bun nu rămâne în sinea lui pentru multă vreme: toate se retrag în fața scopului căutat al slavei; până și virtuțile firești ale celui ambițios sunt pătate, fiind întunecate de ambiție.
Plutarh a numit ambiția negoț cu virtutea, întrucât cei ambițioși nu fac nimic pentru virtute, ci numai pentru slavă; înțeleg slava ca pe un idol și nu fac nimic sincer sau pe față, ci numai o grămadă de lucruri neînsemnate și ipocrite.
Cei ambițioși n-au înțeles că slava, atunci când este vânată, fuge, dar îi urmărește pe cei care nu o caută; îi învăluie, îi înconjoară și-i îmbracă în mantia ei pe cei care nu o râvnesc, proclamându-i cinstiți și slăviți. Cei înțelepți și pricepuți, pe tot parcursul vieții lor, nu au iubit și nu au căutat decât aceasta slavă [care, atunci când este vânată, fuge, dar care îi urmărește pe cei ce nu o caută].
Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute, Editura Sophia, 2012, p.294-296