Când cineva, auzind cuvântul lui Dumnezeu, va lupta și va lepăda lucrurile vieții și legăturile lumii și va respinge toate plăcerile trupești, dezlegându-se de acestea, atunci, stăruind în Domnul și ocupându-se cu El, va putea cunoaște că este înlăuntru, în inimă, altă luptă și altă potrivnicie ascunsă și alt război al gândurilor și al duhurilor răutății și altă înfruntare îi stă înainte. Și astfel va putea, rămânând și chemându-L pe Domnul, cu credință neîndoită și cu multă răbdare, și așteptând de la El ajutorul, să dobândească acea izbăvire dinlăuntru din legăturile, îngrădirile și întunericul duhurilor răutății care sunt lucrările patimilor celor ascunse.
Dar acest război poate fi oprit numai prin harul și puterea lui Dumnezeu. Prin sine însuși este cu neputință să se izbăvească cineva de potrivnicia și înșelarea gândurilor și patimilor nevăzute, este cu putință numai să se opună și să reziste și să nu se învoiască cu ele. Iar dacă în cele văzute cineva este ținut de lucrurile lumii acesteia și este stăpânit de felurite legături pământești și este purtat de patimile răutății, nici nu știe că este altă luptă și alt război înlăuntru. Când cineva se ridică la luptă și se dezleagă de toate legăturile cele văzute lumești și de lucrurile materialnice și de plăcerile trupești și începe să stăruiască în Domnul, deșertându-se pe sine de lumea aceasta, atunci va putea cunoaște înșelarea patimilor sălășluită înlăuntru și războiul cel dinlăuntru și legăturile cele dinlăuntru.
Iar dacă nu se va lepăda de lume, luptând, și nu se va dezlega de toate poftele pământești din toată inima și nu va vrea să stăruiască în Domnul pe de-a-ntregul, nu va cunoaște lupta ascunsă a duhurilor răutății și patimile ascunse ale răutății, ci este străin de sine, ca unul care nu-și cunoaște rănile și patimile, avându-le ascunse și ignorându-le pe ele, fiindcă este legat în cele văzute și este ținut de voie în lucrurile lumii.
Sfântul Macarie Egipteanul, Cuvinte ascetice și epistole, Vol. II, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 322-323