O să vă mai spun un lucru. Îmi spunea un ieromonah că a cunoscut o monahie bătrână care acum e la Domnul, Dumnezeu s-o odihnească, care i-a zis într-o zi, după Revoluţie: “Părinte, nu ştiu în ce vremi trăim! Eu am apucat războiul, am apucat foametea de după război, dar zile ca astea n-am mai văzut. Deunăzi mi-au trebuit patru ceasuri ca să zic un acatist!“.
Evident, a vrut să zică acatistul cu atenţie, nu cu mintea risipită. Ce vreau să zic este că monahia asta a fost pentru mine încă o mărturie că trăim acele zile – şi Părintele Sofronie spunea mult despre asta, spunea, de exemplu: “Dacă vreţi să vă rugaţi, să ştiţi că sunteţi ca o moleculă de apă într-un ocean îngheţat, moleculă care nu vrea să îngheţe cu oceanul. În natură, asta este cu neputinţă. Să nu uitaţi ce vă spun, ca să nu vă pierdeţi mântuirea!“.
Aşa a spus-o, de mai multe ori. Cred că voia să zică: să nu vă pierdeţi mântuirea, deznădăjduind. Ce este oceanul îngheţat? Lumea în care suntem. Cine se mai roagă astăzi? Ieri am trecut un pic prin oraş, m-a apucat depresia să văd lumea în care suntem. E o lume aşa de vitregă, aşa de străină de Dumnezeu, aşa de plină numai de vane idealuri. Iar noi, fiecare dintre noi, spunea Părintele Sofronie, vorbea nu numai de o moleculă într-un ocean, suntem o parte din uriaşul arbore adamic a cărui sevă ne hrăneşte pe toţi. Noi suntem hrăniţi de seva care curge prin acest arbore, astăzi sevă otrăvită, seva necredinţei, seva urii lui Dumnezeu.
Uitaţi-vă la programele tv care tot timpul iau în bășcălie Biserica şi găsesc motive să facă scandal şi aşa mai departe. Ăsta e new age-ul în care suntem. Dacă eu sunt o cracă a acestui pom, cum pot eu să mă concentrez când o lume întreagă caută în alte părţi? Într-o măsură, pot. Dar măsura este măsura în care pot dobândi ceva ajutor de la Dumnezeu, de la harul lui Dumnezeu. Dar până atunci sunt în zbuciumul acesta nesfârşit şi singurul lucru pe care aş putea să-l zic este tot ce zicea părintele Cleopa: Răbdare, răbdare, răbdare şi, când nu mai poţi, răbdare, răbdare, răbdare. Şi nu deznădăjduiţi. Daţi-i înainte, fiindcă în Cartea Vieţii lui Dumnezeu sunt înscrise nu numai reuşitele noastre – care nu sunt ale noastre, până la urmă; a noastră este alegerea, reuşita este a Lui în noi – dar sunt înscrise în Cartea Vieţii şi toate eforturile noastre aparent inutile, când n-am reuşit nimic.
Aşa că ţine-ţi mintea în iad și nu deznădăjdui. Suntem în lumea asta, dar o spun, să avem gândul ăsta: dacă Dumnezeu a îngăduit să fiu în lumea asta, să zicem dacă Dumnezeu a binevoit să fiu în lumea asta drăcească înseamnă că mă pot mântui încă. Pe ce bază zic asta? Că Hristos a zis în cap. 13 de la Sf. Marcu, parafrazez puţin, că, dacă nu se va mai putea mântui niciun trup, Tatăl va scurta zilele alea. Deci dacă zilele astea nu s-au scurtat şi am ajuns şi eu pe lumea asta şi a ajuns şi copilul meu pe lumea asta, cumva ne putem mântui. Dar, între timp răbdare, răbdare, răbdare, câtă vreme nu reuşim.
Părintele Rafail Noica, în cadrul Colocviului „Întâlnirea cu Duhovnicul