Boala fundamentală este duhul trândăviei. Este acea lenevire şi pasivitate a întregii noastre fiinţe, care întotdeauna ne împinge mai degrabă „în jos”, decât „în sus” – care încearcă mereu să ne convingă că nici o schimbare nu este posibilă şi, deci, nu este nici de dorit.
De fapt, este vorba de un cinism înrădăcinat, care la orice schimbare duhovnicească răspunde „pentru ce?” şi face din viaţa noastră o teribilă risipire sufletească. Este cauza tuturor păcatelor, pentru că otrăveşte energia duhovnicească de la însuşi izvorul său.
Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1995, p. 36
Duhul trândăviei nu este simpla trândăvie trupească. Omul de la început a fost rânduit să lucreze; munca îi este o necesitate firească, pentru agonisirea celor necesare existenței: hrană, locuinţă, îmbrăcăminte. Sfântul Efrem se gândeşte la o trândăvie mult mai vătămătoare, aceea a nelucrării poruncilor lui Dumnezeu. „Dumnezeu este ascuns în Porunci”, zic Părinţii (Sfântul Marcu Ascetul) şi se descoperă pe măsura împlinirii lor. Împlinirea poruncilor deci este condiţia creşterii omului celui nou, a dobândirii asemănării sale cu Dumnezeu.
Tot omul este chemat să fie sfânt, să fie Dumnezeu prin har şi dacă nu toţi ajung aici, este datorită lenevirii, trândăviei, care este direct potrivnică creşterii omului duhovnicesc, refuzul propriei sale dezvoltări, închircirea în nedesăvârşire.
Ieromonah Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, p. 68