Ne pregătim crezând că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut și Om, unindu-ne cu El, imitându-L pe El prin puterea iubirii Lui. El ne-a iubit atât de mult, încât a mers chiar la moarte pentru noi, propovăduindu-ne această iubire tuturor oamenilor, chemându-ne pe toți la mântuire.
De aceea n-a putut fi suportat de cărturari și farisei, care L-au răstignit, căci ei voiau ca numai ei să se mântuiască, numai membrii poporului lor. Și de aceea L-au răstignit.
S-a întâmplat ceea ce nu s-a mai întâmplat: să fie cineva răstignit numai pentru binele pe care-l propovăduiește, numai pentru iubirea pe care o propovăduia. Dar El a mers până acolo, arătându-le iubirea până la jertfă; a murit pentru ei. Tatăl L-a dat pe Fiul Său pentru mântuirea noastră.
Noi trebuie să învățăm de la El să-L iubim și noi pe El, mergând până la jertfă, să ne iubim și noi unii pe alții ca frați ai Lui și ca fii ai Tatălui Ceresc, până la jertfă. Asta e o cale de înălțare continuă a vieții noastre, încă de aici. Creștinismul dă o astfel de putere oamenilor pentru că este Însuși Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om și Care are această putere. El Se deschide nouă.
Cum S-ar deschide Dumnezeu nouă, dacă nu S-ar face și Om? Cine se deschide mie atât de mult ca cel care mă iubește? Și cui mă deschid eu atât de mult ca celui care mă iubește? Între cei ce se iubesc este o comunicare, se dăruiesc unul altuia, nu mai este închis fiecare în el însuși. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om, dar Și-a luat o umanitate care e însuflețită de dumnezeirea Lui, capabilă de o iubire nesfârșită.
Și, prin umanitatea Lui, prin tot ce are El omenesc, ne-a arătat iubirea. El Și-a înălțat umanitatea Sa la această putere iubitoare, nesfârșită. Vedem prin El, ca Om, pe Dumnezeu, Îl simțim frate. El S-a făcut cu adevărat frate cu noi și ne dă puterea să fim și noi frați. Numai în comuniune este fericirea.
Cu cât cineva mi se deschide mai mult, cu atât îmi arată că mă iubește mai mult și cu atât mă face mai fericit. Cu cât îmi dă cineva mai multă atenție, cu atât mă face mai fericit. Dacă se uită cu dispreț la mine, dacă se închide față de mine, dacă mă nesocotește pe mine, sunt nefericit. Numai atenția lui mă face fericit.
Dar câtă atenție mi-a dat Cel ce este totodată Fiul lui Dumnezeu, Care are în El iubirea nesfârșită! Câte iubiri ne-a dat El! Câte iubiri ne-a arătat Tatăl Ceresc, dându-L pe Fiul Său Însuși, făcându-L Om ca noi și făcându-L să meargă până la jertfa de Sine în iubirea Sa față de noi!
Datoria noastră este să-I răspundem și Lui cu iubirea noastră și să răspundem tuturor oamenilor cu puterea iubirii pe care ne-o dă El. Ce putere dă creștinismul înălțării umanității! Și poate că astăzi simțim mai mult ca oricând necesitatea acestei iubiri între noi, când vedem atâta dezbinare între oameni, când îl vedem pe fiecare afirmându-se pe el împotriva celorlalți, când îl vedem pe fiecare neurmărind decât interesul lui. Vedem câtă nefericire aduce aceasta între oameni.
Ce bine ar fi dacă am urma lui Hristos și dacă ne-am socoti fiecare fericiți să ne iubească alții și am dori fericirea celorlalți prin iubirea celorlalți în noi! Asta este mântuirea: creșterea în iubire, creșterea nesfârșită și viața nesfârșită în iubire. Asta este!
Creștinismul este religia mântuirii pentru că este religia iubirii. Este religia plină de sens, pentru că Dumnezeul creștin este un Dumnezeu al iubirii, Dumnezeul Treimii iubitoare, un Dumnezeu Care L-a dat pe Fiul Său, L-a făcut Om ca să fie aproape de noi, ca să poată comunica prin calitatea Lui de Om, să ne poată comunica toată puterea Lui iubitoare, puterea infinită a iubirii Lui, în care vom crește în vecii vecilor.
Amin! Așa să fie!
Sfântul Preot Dumitru Stăniloae