Părintele sfătuia oamenii să nu creadă în vise şi vedenii, ci dimpotrivă, să le respingă cu smerenie, pentru a nu fi înşelaţi de diavol. Despre vise, zicea: „Toate visele sunt de la diavoli. Doar cele care vestesc moarte şi judecată sunt de la Dumnezeu. Dar dacă te aruncă în deznădejde, şi acelea sunt tot de la diavoli”.
Uneori mărturisea celor prezenţi cum fusese şi sfinţia sa încercat, pe când era în pustie, şi simţea o mireasmă de crini şi de trandafiri când voia să citească Acatistul Acoperământului Maicii Domnului. Dar părintele n-a vrut să primească aceasta, rugându-se Maicii Domnului să îndepărteze de la el acea mireasmă, ceea ce s-a şi întâmplat după 40 de zile.
Despre înşelăciunile vrăjmaşului, mai zicea Părintele Cleopa: „Să ştiţi că cele mai multe suflete de creştini le duce diavolul în iad prin amânarea pocăinţei. La cei tineri le spune: «Eşti tânăr. Acum vrei să te spovedeşti? Acum vrei să te rogi sau să posteşti? Nu-ţi pierde timpul acum cu acestea. Trăieşte-ţi viaţa! Ai timp să te pocăieşti mai târziu…». Celor maturi le spune: «Acum ai de crescut copii, ai de lucru. Mănâncă şi bea, ca să ai putere. Te vei ocupa de suflet la bătrâneţe…». Iar către cei bătrâni zice: «Toată viaţa te-ai ostenit şi ai muncit. Mai eşti şi bolnav şi neputincios. Şi poate nu mori chiar acum. Mai ai timp…». Şi în acest chip, amânând pocăinţa pe mâine, pe poimâine, la anul, la bătrâneţe, ne înşală vrăjmaşul mântuirii noastre cu amânarea. Dar Dumnezeu spune: Astăzi de veţi auzi glasul Meu, să nu vă învârtoşaţi inimile voastre”.
Pe când era în pustie, Părintelui Cleopa i s-a arătat demonul desfrânării şi i-a spus: „Ce-ar fi dacă vei cădea în păcat?”. Iar părintele a zis: „Oricând pot cădea, că ce-i bărbatul şi ce-i femeia? Putregai şi putoare sunt! Numai harul lui Dumnezeu ne ţine”.
Altădată, tot pe când era la pustie, îl chinuia iarăşi duhul desfrânării. Iar Părintele Cleopa a început să joace cu picioarele goale pe spini şi aşa a scăpat de acest demon cumplit.
Când îl întrebau fraţii din mănăstire ce mânca pe când era la pustie, părintele spunea că îi aducea un pădurar cartofi şi el făcea socoteala să-i ajungă cam unul pe zi. Dar unui părinte duhovnicesc apropiat i-a spus că a mâncat şi pământ, dar nu voia să mai ştie ceilalţi.
Odată, pe când Părintele Cleopa era retras în munţi împreună cu ucenicul său, ieromonahul Arsenie Papacioc, s-a pornit o furtună în pădure. Părintele Arsenie îl chema pe Părintele Cleopa să vină lângă el, iar Părintele Cleopa stăruia să vină Părintele Arsenie lângă sfinţia sa. În cele din urmă, Părintele Arsenie a făcut ascultare şi s-a dus lângă Părintele Cleopa. În acel moment s-a produs un trăsnet puternic care a lovit chiar copacul sub care se adăpostise Părintele Arsenie. Iată ce înseamnă ascultarea!
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 757-758