
„Noi avem mintea care discută cu Dumnezeu în loc să se supună fără discuție”




Mulți dintre creștinii de astăzi socotesc că preoții sunt asemenea unor slujbași ai lui Dumnezeu și funcționari bisericești care îi ajută în diferite probleme, ori le slujesc, când au trebuință Tainele sau săvârșesc Dumnezeiasca Liturghie și, astfel, ei își pot satisface nevoile sufletești sau îndeplini o îndatorire tradițională. Îi socotesc drept vraci care lucrează magic!

Gheronda, este rău să ne luptăm pentru a urca în anumite poziții sociale înalte?
Iubirea de slavă este pentru om un cariu mare – această manie de a dobândi demnități, poziții, îl face pe om să apeleze la mijloace osândite de conștiința lui și de legea lui Dumnezeu.

Dacă trebuie să-I oferim lui Hristos gândul fiecărui lucru și chiar persoana noastră, este firesc să-I oferim și relațiile noastre cu ceilalți. Iar aceasta are din nou o mare importanță nu numai pentru curățirea noastră, ci și pentru ameliorarea raporturilor noastre cu ceilalți.

În calitate de creştini, trebuie să credem că bunăstarea noastră se află în mâinile lui Dumnezeu şi să recunoaştem că viaţa noastră, deşi marcată de greutăţi şi lupte, este o călătorie premergătoare vieţii veşnice ce va să fie. Dat fiind că această călătorie nu e lipsită nici de necazuri şi durere, nici de griji şi anxietate, e foarte posibil să cedăm în faţa tensiunilor şi să adoptăm o atitudine defetistă, plină de scepticism, comportându-ne ca şi cum n-ar exista nici o speranţă pentru noi.

Îndeosebi din trei motive Preabunul Dumnezeu nu împlineşte dorinţele noastre şi îngăduie să fim încercaţi în viaţă.
În primul rând, pentru a ne da seama de neputinţa noastră, pentru a ne lepăda de legăturile plăcerii de sine şi de încrederea egoistă de sine, pentru a ne încredinţa cu smerenie toată nădejdea noastră în El.


Vaso și Taki s-au căsătorit de tineri, Vaso era o femeie bună și pioasă, în timp ce Taki, deși era și el un om bun, nu era apropiat de biserică.

Vrăjmășiile, scârbele și necazurile vieții par, la prima vedere, că îndepărtează de rugăciune. Acestea pot să îndepărteze însă doar pe cel slab legat de Dumnezeu. Pe acela care cu sinceritate Îl iubește și-L caută pe El, acestea pot încă și mai mult să-l facă lucrător în vremea unui necaz.

Pentru a înţelege mai bine acest lucru, vă voi spune şi altceva. Fraţilor! Omul poate deveni al lui Dumnezeu şi astfel să devină om firesc şi să se bucure, să fie fericit, liber şi să dobândească tot ceea ce caută oamenii în lume şi nu găsesc nicăieri, atunci când va iubi pe Hristos. Numai atunci. Luaţi aminte, însă, că este lucru rar să găseşti un om care să-L iubească pe Hristos. Să nu vi se pară ciudat ce vă spun. Toţi Îl iubim pe Hristos, dar interesat.

Vindecarea patimilor nu este în exclusivitate lucrare omenească, și nici în exclusivitate dumnezeiască: omul trebuie să lucreze împreună cu Dumnezeu. Sinergia dintre Dumnezeu și om scoate în evidență lucrarea teandrică a Bisericii noastre. Mai întâi, este nevoie de harul lui Hristos; purificarea omului de patimi, vindecarea lui, are loc prin energiile Mântuitorului care ni se împărtășesc nouă, oamenilor, prin întreaga viață duhovnicească pe care o trăim în Biserica Ortodoxă.

Astăzi nu mai sunt prigoane ca să mucenicim pentru Hristos. Și totuși putem să mucenicim în fiecare zi, în felurite chipuri. Prilejurile sunt multe și provocările diferite. O mucenicie este să rabzi greutățile aproapelui, durerile bolii, ale văduviei, ale vieții de orfan, ale respingerii. O mucenicie este să se tăgăduiască cineva pe sine, să lepede de bună-voie bogăția necinstită, desfătările lumești, măririle pe care i le aduce lumea și tot ce-l satisface trupește.

Dumnezeu vine și ascultă, dar noi nu suntem întotdeauna capabili să primim ceea ce El ne dă. Există un loc minunat și totodată înfricoșător la Sfântul Simeon Noul Teolog, care spune că dacă cineva se apropie de Împărtășanie mecanic, fără o relație vie cu ceea ce face, fără pocăință, atunci Dumnezeu, Care nu dorește ca omul să fie ars în Împărtășirea Sfintelor Taine, cumva întoarce Pâinea în starea de pâine, iar omul primește pâine, e adevărat, sfințită, dar nu se împărtășește pe deplin din Taină. Aici trebuie să reflectăm.

Niciodată să nu rănim, să nu jignim și să nu supărăm pe nimeni. Să nu îl facem pe celălalt să se simtă în ochii noștri lipsit, micșorat, inferior, pentru că astfel îi omorâm sufletul. Acest om se va răni, se va traumatiza și nu va putea să reușească în viață. Niciodată să nu accentuăm și să nu amintim celuilalt neputința sa, păcatul său, răutatea sa, problema sa. Ci să avem numai cuvinte de bine pentru el, însă nu laude naive.


Cum pot creștinii să-și protejeze copiii care, frecventând școala, au acolo contact cu pornografia, cu drogurile și altele, și se întorc acasă cu obiceiuri rele?
