Patriarhia Ecumenică a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, canonizarea cuvioşilor Sofronie Saharov şi Ieronim Simonopetritul.
Hotărârea a fost adoptată în cadrul şedinţei Sfântului Sinod întrunit în data de 27 noiembrie la Fanar, sub preşedinţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.
Canonizarea vine la scurt timp după ce Sanctitatea Sa a făcut public, cu prilejul vizitei sale din Sfântul Munte, faptul că mai mulţi monahi aghioriţi vor fi trecuţi în rândul sfinţilor.
În cadrul întâlnirii din 20 octombrie cu reprezentanţii mănăstirilor din Sfântul Munte Athos, Patriarhul Ecumenic i-a menţionat pe Daniil Katunakiotul, Ieronim Simonopetritul, Iosif Isihastul şi Efrem Katunakiotul.
Câteva zile mai târziu, la încheierea vizitei athonite, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a anunţat că viaţa şi opera arhimandritului Sofronie Saharov urmează să fie cercetate în vederea canonizării.

Arhimandritul
Sofronie Saharov

Arhimandritul Sofronie Saharov a fost ucenicul şi biograful Sfântului Siluan Athonitul. S-a născut în data de 23 septembrie 1896 în Rusia.
În anul 1926 a intrat că frate în obștea Mănăstirii Sfântul Pantelimon din Muntele Athos, unde a devenit ucenic al Sfântului Siluan.
A fost hirotonit diacon în 1930 de Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici.
În 1938 părintele Sofronie a plecat de la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” şi a vieţuit șapte ani în pustia Karoúlia și alți trei ani în Peștera Sfintei Treimi de lângă Mănăstirea „Sfântul Apostol Pavel”.
În anul 1941 a fost hirotonit preot şi a devenit duhovnic pentru mulţi monahi atoniţi, fiind recunoscut pentru înţelepciunea sa duhovnicească.
În anul 1959, sub oblăduirea Mitropolitului Antonie Bloom al Surojului, a înfiinţat Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, care, în 1965, va deveni stavropighie a Patriarhiei Ecumenice.
Părintele Sofronie a trecut la cele veşnice în ziua de 11 iulie 1993, la vârsta de 97 de ani, în mănăstirea pe care a înfiinţat-o în Marea Britanie.

Părintele Ieronim Simonopetritul

Părintele Ieronim Simonopetritul s-a născut în 1871 în Asia Mică.
La vârsta de 17 ani a intrat ca novice la mănăstirea Simonopetra din Sfântul Munte şi a fost tuns în monahism cinci ani mai târziu.
În 1920 a fost instalat stareţ al mănăstirii.
În 1937 a fost numit stareţ al Aşezământului monahal Înălţarea Domnului din Atena, pe care l-a condus timp de 20 de ani.
A trecut la Domnul în data de 7 ianuarie 1957.

Basilica.ro

 

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.