Mai demult mergeam la o doamnă româncă bolnavă de cancer dintr-un spital cu boli terminale și în salon cu ea era o altă doamna, americancă, la care în fiecare zi venea în vizită fiica ei și îi făcea unghiile, îi coafa părul.
Într-o zi, a venit la o sfântă mănăstire, Isac Tebeul, care locuia departe, în pustia Tebaidei, și aflând că un ucenic păcătuise de mai multe ori, l-a osândit.
O altă sarcină a legăturii conjugale este depăşirea singurătăţii. Omului îi este greu, „nu-i este bine” să fie singur. Dezbinarea dintre oameni, izolarea constituie un simptom îngrijorător al vremii noastre. Familia este o biruinţă asupra dezbinării. Statul care constă din familii armonioase este puternic, şi acest lucru ne lipseşte foarte mult acum.
Într-o zi, un om deznădăjduit care rătăcea pe dealurile ce împrejmuiesc oraşul lui natal a întâlnit un cioban care păştea oile. Ciobanul l-a văzut tulburat lăuntric, aşa că l-a întrebat:
Odată, în cabinetul Patriarhului, pe când acesta discuta cu un funcţionar din Patriarhie, a dat buzna un om de aproape 50 de ani, cu ochii mari şi cu privirea ca de jăratec. A început să povestească precipitat că a venit să comunice ceva foarte important… Patriarhul l-a poftit să se aşeze, ca să-şi tragă sufletul. Bărbatul însă a continuat să povestească cum că lui, în vis, i s-a arătat Maica Domnului, care i-a poruncit…
Părintele Zaharia, după o cuvântare ţinută în America, a acceptat între alte întrebări şi pe următoarea: „Puteţi să ne spuneţi ceva legat de ultimele zile ale părintelui Sofronie?” Iar răspunsul pe care l-a dat arată că sfârşitul vieţii pământeşti a părintelui Sofronie a fost pecetluirea unei vieţi întregi. Redăm întregul răspuns, deoarece este revelator:
Pururea să avem gândirea și rugăciunea către Dumnezeu, și atunci darul Lui va întări brațele noastre, mintea noastră și trupurile noastre și vom fi sănătoși și vom putea izbuti și la muncă, și la osteneala de toate zilele. Dar numai cu Dumnezeu și prin Dumnezeu!
Este într-adevăr foarte greu ca viaţa veşnică să-şi croiască drum în sufletul omenesc – atât de strâmt – şi încă şi în mai îngustul trup omenesc. Aflaţi în spatele gratiilor, locuitorii acestui pământ se împotrivesc cu tenacitate împotriva a tot ceea ce vine din afară. Prinşi în temniţa timpului şi a spaţiului ei sunt incapabili – din pricina atavismului sau poate a inerţiei – să primească ceva ce vine de dincolo de timp şi de spaţiu, ceva care este veşnic. O astfel de invazie este socotită a fi o agresiune la adresa lor şi ei răspund prin război.
Când eşti îndrăgostit, ultimul lucru de care ai chef este să gândeşti – şi în special să te gândeşti la anumite sarcini. Şi totuşi, îndrăgostitul are de rezolvat sarcini spirituale importante. In primul rând, trebuie să treacă prin îndrăgostire – să treacă, fără să ia decizii cu privire la intrarea într-o relaţie serioasă, la căsătorie, la divorţ. Indrăgostirea nu este vremea potrivită pentru asemenea decizii. Câte tragedii ar putea fi evitate dacă am şti lucrul acesta!
„Drept aceea dară, trebuieşte şi noi, când vom intra în sfânta Biserică, să ne curăţim întâi de păcatele noastre şi de cugetele cele viclene şi apoi cu cunoştinţă întreagă să ne facem vase alese, să primim, prin darul Duhului Sfânt, cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre şi aşa, cu acest mijloc, vom fi adevăraţi prăznuitori, măcar că pe Preasfânta Fecioară, de vreme ce este şi se numeşte pricina tuturor bunătăţilor, nu este cu putinţă nici cu un mijloc să o cinstim şi să o prăznuim precum se cade.” (Sf. Antim Ivireanul)
Unul dintre oraşele Rusiei centrale, care trecuse rând pe rând în mâinile taberelor aflate în luptă, a ajuns sub o stăpânire nouă; în orăşelul cu pricina se afla o femeie, soţie de ofiţer rus, cu cei doi copii ai săi. Se ascunsese la marginea oraşului, într-o căsuţă lăsată în părăsire, şi hotărâse să aştepte momentul când va putea să fugă.
Pentru a trăi viata în mod normal, fară abuzuri, fâră ignorarea si încălcarea drepturilor membrilor societătii, omenirii i s-au impus tot timpul anumite legi morale, religioase, pentru disciplinare. În crestmism, pentru disciplinarea noastră sufletească si trupească, avem lăsat de către Sfintii Părinti legea postului trupesc si sufletesc.
Care este cea mai puternică rugăciune pe care o poate face mireanul pentru vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi…?
Mioara
Experienţa duhovnicească ne demonstrează că nimic nu e definitiv cât suntem în această viaţă, că existenţa însăşi nu este un univers închis, ci o permanentă încercare, un permanent dialog, uneori chiar dramatic, de ridicare din starea de cădere către zările senine pe care le deschide universul spiritual al unei vieţi virtuoase, spre asemănarea cu Dumnezeu.
– Spune Sfântul Isaac Sirul: „Împacă-te, omule, cu sine-ţi, şi ai împăcat cerul cu pământul!”. Sunt patru principii sau căi de a ne împăca cu noi, adică de a dobândi pacea inimii şi a sufletului, şi anume:
Câțiva călugări tineri i-au cerut părintelui Paisie cuvânt de folos, iar el le-a spus:
Pentru credinciosul simplu şi smerit, slobozirea de sub stăpânirea închipuirii se dobândeşte prin simpla şi întreaga năzuinţă de a trăi după voia lui Dumnezeu. Este ceva atât de simplu, şi totodată „ascuns de cei înţelepţi şi înţelegători”, şi nu este cu putinţă a o lămuri în cuvinte.
În această căutare a voii lui Dumnezeu se cuprinde „lepădarea” de lume.