De fiecare dată când săvârşim Dumnezeiasca Liturghie şi la fiecare sfânta slujbă, ne rugăm lui Dumnezeu, fie adresându-ne Dumnezeului Treimic – Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh – fie Dumnezeu-Omului Hristos, dar cerem şi rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu Maria, Preasfânta noastră. Facem asta, pentru că Maica Domnului a jucat un rol însemnat în întruparea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu şi în mântuirea noastră. Dumnezeul „fără de sălăş” a dobândit „sălaş”, adică a intrat în lume prin Preasfânta noastră, Maica Domnului.
Ne este cunoscută rugăciunea: „Pe Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră şi pururea Fecioara Maria, cu toţi Sfinţii să o pomenim, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Adică, după ce ne-am adus aminte de Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră şi pururea Fecioara Maria, dimpreună cu toţi Sfinţii, să ne oferim pe noi înşine şi pe semenii noştri şi întreaga noastră viaţă lui Hristos, Dumnezeului nostru.
În această rugăciune de cerere putem să distingem două lucruri:
În primul rând, supranumele împodobitoare pe care le atribuim Preasfintei noastre, care nu sunt superficiale, fără esenţă şi fără conţinut, ci corespund întru totul persoanei şi lucrării ei.
Pe Maica lui Hristos o numim „Preasfânta”, pentru că este mai presus decât toţi Sfinţii, este „oricărui Sfânt culme şi desăvârşire”. Nu a săvârşit nici un păcat în viaţa ei, de vreme ce de la trei ani până atunci când L-a zămislit pe Hristos „de la Duhul Sfânt”, a trăit în Sfânta Sfintelor şi a ajuns la îndumnezeire. Este „Preacurată”, adică neprihănită, curată de orice păcat şi de orice gând păcătos, ea nu a păcătuit nici cu trupul şi cu sufletul. Preasfânta este „Preabinecuvântată”, pentru că a primit mare har din plinătatea harului lui Dumnezeu. Este „slăvită”, pentru că este plină de slava lui Dumnezeu, de vreme ce şi adormirea ei este slăvită. Este „Stăpână”, pentru că L-a născut pe Stăpânul tuturor, pe Hristos. În acest sens este numită şi „Doamnă”, aşadar, mijlocirea şi rugăciunile ei au mare putere şi de aceea este „Apărarea creştinilor nebiruită”. Este „Născătoare de Dumnezeu”, pentru că nu a născut un simplu om, ci a născut pe a Doua Persoană a Sfintei Treimi Care este Dumnezeu. Şi este „Pururea Fecioara Maria”, pentru că a fost Fecioară înainte de naştere, Fecioară în naştere şi după naştere tot Fecioară a rămas, aşa cum iconarul o înfăţişează în sfintele icoane, cu cele trei stele pe frunte şi pe umeri.
În al doilea rând se cuvine că cerem de la Preasfânta, prin atâtea supranume împodobitoare şi prin slăvirea ce i-o aducem, să mijlocească pentru noi. Asta înseamnă „să o pomenim”. O pomenim, ca să o slăvim şi să o rugăm să mijlocească la Dumnezeu pentru mântuirea noastră, pentru că Hristos i-a făgăduit acest lucru înainte de a adormi, şi anume că toţi cei pentru care se roagă Maica Domnului se mântuiesc.
De aceea, toţi Sfinţii au o strânsă înrudire cu Preasfânta şi o simt aproape de ei, o iubesc mult, sunt prieteni ai Născătoarei de Dumnezeu.
Pe Maica Domnului o iubim imediat după Dumnezeu. Hristos este Mijlocitorul între noi şi Dumnezeu Tatăl, iar Preasfânta este mijlocitoarea între noi şi Hristos. Cum se întâmplă asta este lucru de taină pe care îl înţeleg doar cei care păşesc pe drumul mântuirii.
Acesta este motivul pentru care cerem mijlocirile Născătoarei de Dumnezeu, dar în acelaşi timp oferim întreaga noastră viaţă şi pe a semenilor noştri lui Hristos. Nu facem doar rugăciune, ci ne şi încredinţăm întru totul lui Dumnezeu. Când un om se roagă, dar nu se încredinţează proniei lui Dumnezeu, nu este ajutat cu adevărat.
Sursa: Ἐνιαύσιον 2010, Ἱερά Μητρόπολις Ναυπάκτου καί Ἁγίου Βλασίου, pp. 293-294, via https://www.pemptousia.ro/