Noi spunem de obicei: „Dumnezeu m-a părăsit, Dumnezeu m-a abandonat, Dumnezeu nu are grijă de mine, Dumnezeu nu mă ascultă…”. Dar nu-L lăsa tu pe Dumnezeu! Ai posibilitatea să Îl prinzi și să nu Îl mai lași să plece! Cum? Prin credință, prin rugăciune, prin nădejde! Știți ce înseamnă să Îl ții în brațe pe Hristos și să Îi spui: „Nu Te las să pleci!”?
Dumnezeu are o putere foarte mare însă datorită chenozei Sale are o oarecare „neputință”: se lasă pe Sine să fie prins de noi, ținut de noi, chiar silit de noi. Este exact ce s-a întâmplat cu cei doi ucenici care mergeau spre Emaus. „Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua” (Lc. 24, 29) – Și Îl rugau stăruitor!
Lui Dumnezeu îi place să-L rugăm stăruitor! Nouă nu ne place. Cui îi place să fie forțat?! Noi spunem: „Nu mă deranja! Am drepturile mele! Nu mă sili!”. Dar lui Dumnezeu îi place acest lucru! După ce ucenicii L-au rugat stăruitor să rămână cu ei, și după săvârșirea Tainei Sfintei Euharistii, S-a făcut nevăzut de la ochii lor. Apoi, i-a făcut să Îl caute și să Îl găsească. Ei au alergat la Ierusalim și au spus: „L-am văzut pe Hristos Cel Înviat!”.
Viata creștină nu înseamnă vorbe. Pot să stau aici și să vă țin teorii, așa cum se întâmplă în facultățile de Teologie. Putem să interpretăm cuvintele Sfinților Părinți din perspectiva analizei filologice, etc. Bun lucru este și acesta, nu îl condamn. Dar, la un moment dat va trebui să începem să-L vânăm pe Dumnezeu!
(…)
Ne vom înmulți rugăciunea în funcție de posibilități. Vom începe de la un sfert de oră dimineața, un sfert de oră seara, la jumătate de oră, la o oră, dimineața și seara. Vom dobândi treptat dorința de rugăciune. Atunci vom începe să gustăm câte ceva din roadele ei, iar viața noastră va fi numai bucurie, sărbătoare și Înviere!
Mitropolit Hierotheos Vlachos