Vorbirea în limbi străine a Apostolilor, ca dar al Cincizecimii, confirmă lucrarea Duhului Sfânt în viaţa Bisericii de pretutindeni şi dintotdeauna, făcând posibilă propovăduirea Evangheliei până la marginile pământului. Harisma vorbirii în limbi nu a fost un scop în sine al manifestării Sfântului Duh, ci a reprezentat împlinirea unei nevoi misionare specifice în istoria şi gândirea Bisericii primare.
Când vom avea mintea deșteaptă, după cum spune la pavecerniță: minte deșteaptă, cuget curat, inimă trează – să o ia repede înaintea mintea deșteaptă, mintea trează, să nu se lenevească, să alerge către Dumnezeu, să aibă multă dragoste, să aibă multă adorare față de Dumnezeu. Căci Hristos vrea să Îl iubim foarte mult, să Îl adorăm cu toată ființa noastră, mintea să nu ne fie nici la copii, nici la familie, nici la alte felurite lucruri care ne supără etc. Dorește adică să ne îngrijim doar de Dumnezeu, de cum să Îl adorăm, de cum să Îi facem daruri, de cum să Îi împlinim poruncile, de cum să fim sinceri, să nu fim căldicei, să avem putința să Îl iubim pe Dumnezeu.
Cine s-a pregătit să primească Sfânta Împărtășanie să se apropie cu luare-aminte. Vă voi zice doar ce spune Sfânta Biserică, prin Legea Să, adică prin pravilele canonice ale Sfinților Părinți despre cei ce sânt opriți o vreme de la Sfânta Împărtășanie.
Odată, Stareţul a avut de înfruntat un caz asemănător. Cineva se „mărturisea” şi se împărtăşea la fiecare cincisprezece zile după trei zile de post, dar nu vorbea cu nişte persoane de mai mulţi ani. De îndată ce Stareţul a aflat despre aceasta de la un al treilea, l-a chemat pe acela şi l-a sfătuit să se împace cu fraţii cu care era învrăjbit, dar nu a fost cu putinţă să-l înduplece.
Sursa: radiotrinitas.ro
Sursa: radiotrinitas.ro
Când omul îşi întoarce faţa către Dumnezeu, toate drumurile duc la Dumnezeu.
Când omul, însă, îşi întoarce faţa de la Dumnezeu, toate drumurile duc spre prăpastie.
De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „chiar de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.
Să te străduieşti cu orice chip să păstrezi pacea sufletească şi să nu te tulburi de insultele celorlalţi. Vei reuşi asta dacă te înfrânezi de la mânie, prin orice mijloc, şi-ţi păstrezi mintea şi inima cu trezvie de zvâcnirile necuviincioase.
Să primim insultele celorlalţi fără să ne tulburăm, ca şi când nu ne-ar fi adresate nouă. O astfel de purtare ne poate aduce în suflet pacea şi-l poate face pe acesta sălaş al lui Dumnezeu.
Fericit este omul care nu se mânie degrab şi nu primeşte mânia. Cel ce nu este stăpânit de duhul iuţimii, nu supără pe Duhul Sfânt. Un om blând ca acesta, de toţi se slăveşte, de îngeri se laudă şi este iubit de Hristos. Trupul şi sufletul acestuia, totdeauna este sănătos. Iar cel ce este stăpânit de duhul iuţimii, se mânie de multe ori pentru nimic şi-şi ucide sufletul său.
Să ne păzim, așadar, fraților, nu numai de mâncarea în ascuns, dar și de săturarea de bucatele puse înaintea noastra la trapeză. Da, vă îndemn și nu încetez îndemnându-vă, să va aduceți amine de sfânta săptămână care a trecut.
Socotiți-vă folosul care vine din postire, din priveghere și din psalmodie, dar și mâhnirea, fericirea, tăcerea [2 Cor.7, 11]. Fiindcă atunci mănăstirea îmi pare a fi nelocuită de oameni, ci locuită numai de îngeri, pentru faptul că nu se mai aude în ea niciun cuvânt lumesc, ci numai doxologia înălțată de către noi lui Dumnezeu, care este o lucrare a îngerilor.
Creştinii încă n-au înţeles că Sfânta Împărtăşanie este una dintre tainele obligatorii ale Bisericii. Cei mai mulţi nu se împărtăşesc cum ar trebui. Bătrânul Filotei zicea referitor la acest subiect: „Din necredinţă şi lipsă de evlavie, unii nu se împărtăşesc deloc. Alţii, din ignoranţă, lipsă de credinţă şi neglijenţă, prin lipsa de dragoste adevărată şi curată faţă de Dumnezeu, se împărtăşesc o dată sau de două ori pe an. Şi atunci din obişnuinţă, fără frică de Dumnezeu, fără credinţă şi fără dragoste. Este o situaţie tristă şi vrednică de plâns când preotul, deschizând uşile împărăteşti, îi pofteşte pe credincioşi să se împărtăşească şi nimeni nu se apropie!”