Nu trebuie să te dedai nici la osteneli peste măsură, pentru ca tovarăşul de vieţuire, trupul, să fie credincios şi destoinic întru săvârşirea faptelor bune. Trebuie să mergi pe calea de mijloc, fără să te abaţi nici la dreapta, nici la stânga (Pilde 4, 27) şi să dai duhului cele duhovniceşti, iar trupului cele trupeşti, ceea ce este necesar pentru menţinerea vieţii vremelnice şi ceea ce se cere cu dreptate de către ea pentru viaţa comună, după cuvântul Sfintei Scripturi: „Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mat. 22, 21).
Trebuie să facem pogorământ faţă de sufletul nostru pentru neputinţele şi nedesăvârşirile lui şi să-i ducem cu îngăduinţă neajunsurile, cum le ducem pe ale altora, dar să nu ne lenevim a-l îndemna şi spre cele mai înalte. Ai folosit prea multă mâncare sau ai făcut altceva asemenea, înseamnă că ai făcut ceva firesc slăbiciunilor omeneşti; nu te tulbura de aceasta mai mult decât se cuvine ca să nu adaugi o vătămare la alta, ci luptă-te cu bărbăţie spre îndreptare, iar odată cu aceasta, sârguieşte-te să-ţi păstrezi pacea sufletului, după cuvântul Apostolului: „Fericit cel ce nu se osândeşte pe sine în ceea ce aprobă” (Rom. 14, 22), sau după acelaşi înţeles al cuvintelor Mântuitorului: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra întru împărăţia cerului.”(Mat. 18, 3).
Trupul sleit de osteneli sau de boli trebuie întărit cu somn cumpătat, cu hrană şi cu băutură, nepăzind cu stricteţe nici chiar vremea (rânduită pentru masă şi odihnă). Iisus, după învierea fiicei lui Iair din morţi, îndată a poruncit să-i dea să mănânce (Luca 8, 55). Săvârşirea oricărui lucru bun trebuie să o punem pe seama Domnului şi să zicem cu Proorocul: „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău dă slavă” (Ps. 113, 9).
Până la vârsta de 35 de ani, adică pe la jumătatea vieţii pământeşti, lupta cea mare a omului se îndreaptă către păzirea de sine şi mulţi în cursul acestor ani nu pot stărui în virtute, ci se abat de la calea cea dreaptă către propriile lor pofte, cum mărturiseşte despre aceasta Sfântul Vasile cel Mare: “Mulţi au adunat destule lucruri bune în tinereţe, dar, ajungând la mijlocul vieţii, n-au putut răbda ispitele valurilor ridicate asupra lor de duhurile vicleniei şi s-au lipsit de toate acele bunătăţi câştigate întru multă osteneală”. Pentru aceasta, ca să nu suferi o asemenea cădere, trebuie neapărat să te pui pe sine în măsura ispitei şi în observarea atentă de sine, după învăţătura Sfântului Isaac Sirul: “Trebuie a cumpăni fiecăruia după măsura (puterii), petrecerea sa”.
Sfântul Serafim de Sarov