„Cel ce şi-a închinat viaţa Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor”.
„De pe Crucea lui Hristos se revarsă nemăsuratul şuvoi al dragostei dumnezeieşti, dragoste minunată, ce nimiceşte în chip tainic răutatea şi vrăjmăşia, ce vindecă durerea şi tulburarea inimii, ce întăreşte puterile noastre trupeşti şi sufleteşti…”
Sfântul Ioan Maximovici a definit sfinţenia prin următoarele cuvinte: „Sfinţenia nu este pur şi simplu dreptatea pentru care drepţii sunt răsplătiţi cu fericirea în Împărăţia lui Dumnezeu, ci acea înălţime a dreptăţii, care îi umple pe oameni într-atât de bucuria de Dumnezeu, încât ea trece de la ei şi vine la aceia care intră în contact cu ei.
Mare e bucuria lor care provine din contemplarea slavei lui Dumnezeu. Fiind plini de iubire către oameni, iubire care provine din dragostea de Dumnezeu, ei sunt înţelegători ai nevoilor omeneşti şi rugători, fiind apărători ai lor înaintea lui Dumnezeu.”
Patericul de la Optina, Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 5-6
Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârșit îmbrățișându-ne. (Sfântul Atanasie cel Mare)
Crucea este poarta tainelor. (Sfântul Isaac Sirul)
Crucea are multe înțelesuri (…) trebuie să numim lățime divină emanația infinit de largă a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, lungime puterea care se întinde peste toate, iar adâncime, taina nepătrunsă de nimic din cele existente. (Sfântul Dionisie Areopagitul)
Pentru a uşura nevoinţa postirii, Sfânta Biserica a rânduit ca la mijlocul Postului să se scoată Crucea de viaţă Făcătoare a Domnului. Cine posteşte cu adevărat trebuie neapărat să rabde necazul trupului, lupta dârză cu el a duhului şi pe deasupra cursele diavolului, care lucrează asupra sufletului nostru prin tot felul de gânduri aducătoare de întristare mare, mai ales celor ce nu sunt încă întăriţi şi desăvârşiţi în viaţa creştină.
Tocmai pe postitorii de felul acesta să-i mângâie Crucea de viaţă Făcătoare a Domnului, care a fost scoasă acum spre închinare şi spre privirea şi sărutarea ei cu inima, şi să le uşureze nevoinţa.
Pentru a putea trăi în trezvie, avem drept ajutor cercetarea Cuvântului dumnezeiesc. Căci a fost spus: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci și cu tot cuvântul care răsare din gura lui Dumnezeu.”
Plăcute sunt inimii cuvintele Domnului, atunci când Sfântul Duh dăruiește inimii înțelegerea acestora! O, frații mei, citiți cu râvnă Sfânta Evanghelie, Epistolele Sfinților Apostoli și scrierile Sfinților Părinți! Cercetându-le, sufletele voastre Îl vor cunoaște pe Dumnezeu.
Cei care din fire sunt foarte vorbăreţi tulbură de multe ori liniştea interioară şi surpă capacitatea de concentrare a celor din jur. Dar mai grav este faptul că, prin multa vorbire fără rost, se poate stinge acea flacără ce a fost aprinsă în inimile oamenilor de către Domnul Hristos când a venit pe pământ.
Nimic nu poate stinge focul aprins de Duhul Sfânt ce i-a luminat sufletul în inima călugărului, decât vorbăria multă şi vorbirea fără rost.
Nu este nici o exagerare să afirmăm că, din perspectiva unei vieți considerate normale acum 50 ani, viața de astăzi a devenit anormală. Valorile fundamentale și concepțiile asupra comportamentului au fost răsturnate.
Generațiile stricate de astăzi, care nu au cunoscut decât traiul ușor, nu au altă lege decât satisfacerea fericirii personale în momentul prezent. Părinții se supun capriciilor fiilor, care, ajunși la vârsta maturității, nu fac decât să schimbe jucăriile și jocurile copilăriei cu distracții pentru adulți.
Hotarul postirii tale să fie următorul: la sfârşitul lui, în tine să se sălăşluiască frica de Dumnezeu şi să se înrădăcineze hotărârea nestrămutată de a te feri de tot răul, chiar dacă pentru aceasta ar trebui să pierzi totul, chiar şi viaţa.
Pentru aceasta, nu te mărgini numai la rânduiala cea din afară a postirii, ci ocupă-te de tine cu deosebită luare aminte, intră în tine însuţi şi priveşte chipul gândurilor tale: oare conglăsuieşte el întru totul cu nemincinosul cuvânt al lui Dumnezeu?
Multor oameni le place să citească carți ziditoare, și aceasta este bine; însă rugăciunea este mai bună decât toate. Cum oare am putea iubi fără să ne rugăm?
Cel care-L iubește pe Domnul se poate gândi la El zi și noapte, căci nici o îndeletnicire nu-l poate împiedica să-L iubească pe Dumnezeu. Dacă amintirea Domnului nu va stărui pururea în mintea ta, nici nu te vei mai ruga. Fără rugăciune, sufletul nu se va sălășlui în iubirea de Dumnezeu, fiindcă numai prin intermediul rugăciunii se pogoară asupra noastră harul Sfântului Duh.
Numai după o îndelungată luptă, sufletul învață smerenia. Toți cei ce au decis să-L urmeze pe Domnul nostru Iisus Hristos sunt angajați într-o batălie duhovnicească.
Nu ne putem păstra liniștea sufletească, dacă nu veghem asupra propriei noastre minți. Dacă însă iubești banul ori puterea, nu vei cunoaște niciodată dragostea lui Dumnezeu.
În mâncare şi băutură să fii asemenea păsării. Căci pasărea la fiecare ciugulit se uită cu grijă încoace şi încolo, de nu sunt cumva vânători; şi doar puţin să bage de seamă ceva, de îndată zboară şi nu mai poate fi prinsă cu uşurinţă.
Asemenea fii şi tu: pretutindeni, mereu caută în jurul tău şi niciodată în viaţa ta să nu fii fără de grijă, căci din toate părţile ai vânători, pretutindeni sunt capcane, pretutindeni sunt mreje. Păzeşte-te să nu cazi în ele – ca să nu fii prins, căci de vei fi prins, cu anevoie te vei slobozi şi nu vei scăpa de povară şi amărăciune.
Sf. Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Ed. Sophia, București, 2007, p. 44
„Doamne, Tu știi că eu vreau să mă rog Ție cu mintea curată, însă diavolii se împotrivesc. Spune-mi Tu ce trebuie să fac, pentru ca să se depărteze de mine.” Și atunci am primit în inima mea răspunsul acesta al Domnului: „Cei lipsiți de smerenie au întotdeauna de suferit de pe urma diavolilor.”
Și atunci I-am răspuns: „Cât de milostiv ești, Doamne; sufletul meu Te cunoaște; spune-mi ce trebuie să fac pentru ca să se smerească sufletul meu?” Iar Domnul a răspuns în sufletul meu: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!”
Spovedania este necesară pentru următoarele motive:
1) pentru că este poruncă de la Dumnezeu;
2) pentru că aduce şi restabileşte pacea dintre Dumnezeu şi om; şi
3) pentru că-i foloseşte omului atât moraliceşte cât şi duhovniceşte [engl. morally and spiritually].
Dacă m-ar întreba cineva: „Ce-ți dorești tu de la Dumnezeu mai mult, care dar?”, aș răspunde: „Darul smereniei, care mai mult decât orice altceva, este bineplăcut Domnului.” Smerenia este lumina întru care noi putem vedea Lumina: pe Dumnezeu Însuși. Fiindcă nu celui îndestulat i Se arată Dumnezeu, ci sufletului smerit.
Sufletul omului smerit este asemenea mării; dacă aruncăm o piatră în mare, aceasta tulbură pentru o clipă suprafața apei, apoi cade în adâncuri. În felul acesta sunt înghițite necazurile în sufletul omului smerit, căci este cu el puterea lui Dumnezeu. Doamne, dă-ne nouă darul sfintei Tale smerenii!
Toate cele pământeşti sunt chip şi umbră a celor cereşti. Astfel, chipul cultului pământesc este chipul cultului ceresc; frumuseţea bisericii este chipul frumuseţii Bisericii cereşti; lumina este chipul slavei celei neapropiate a lui Dumnezeu în ceruri; bună-mireasma a caditului e chipul negrăitei bune-miresme a sfinţilor acolo; cântările de aici sunt chipuri ale doxologiei îngereşti cu neputinţă de redat în cuvinte de acolo; așișderea, toate corpurile şi obiectele cereşti şi pământeşti slujesc drept chipuri ale unor lucruri viitoare:
Postul, cale a virtuţilor şi a năzuinţei spre desăvârşire, reprezintă pentru Sfântul Grigorie Palama o perioadă privilegiată în lupta pentru despătimire şi unirea cu Dumnezeu.
Trăirea în Hristos, descoperirea Dumnezeului Celui în Treime, în Biserică, se realizează numai în atenta luare-aminte, trezvia care poate să îl îndepărteze pe om de la înşelăciunea păcatului. Omilia a 6-a, din ciclul celor 63 de omilii care aparţin Sfântului Grigorie, are în vedere tocmai pregătirea şi asumarea perioadei Postului.
Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).
Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el.