Izbăveşte-mă de sporirea cea diavolească (din rugăciunile de dimineaţă). Se grăbeşte, se grăbeşte (speşit) diavolul şi neîncetat caută să-l vâneze pe om ca să îl piardă pe vecie, iar oamenii dormitează, stau degeaba şi dorm în deşertăciunea lor cea lumească, în împătimirile lor de agonisită, de plăcerile pântecelui, de curvie, de jocuri (teatru şi cărţi de jucat), de modă, de literatură, de somn şi de tot felul – pier cu miile, ca muştele.
Cu harisma sa înainte-văzătoare, Sfântul Serafim ajuta mult pentru a se întemeia căsnicii şi familii fericite. Odată l-a vizitat un funcţionar. Era trecător prin Sarov şi voia să ia binecuvântarea lui pentru a se căsători. Sfântul i-a spus că soţia lui se află la Sarov, în camera de oaspeţi. Peste puţin timp, la stareţ a venit o fată. Voia să se căsătorească şi îi vorbea despre peţitorii care au curtat-o.
– Nu! a zis acela. Mirele tău este aici, la Sarov.
Atotmilostivă, Împărăteasa mea, Preasfantă Doamnă, Fecioară Preacurată, Născătoare de Dumnezeu, Marie, Maica lui Dumnezeu, singura şi neândoielnica mea nădejde. Nu te scârbi de mine. Nu mă depărta, nu mă părăsi. Apără-mă, mijloceşte, auzi-mă, vezi-mă… Stăpână ajută-mă, iartă-mă, iartă-mă… Preacurată!
Soldaţii aflaţi în luptă se îmbărbătează cu nădejdea victoriei şi a unor ranguri mai înalte şi, astfel, se luptă cu vitejie. Creştin iubit, biruinţa ta nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva duhurilor rele. Ale tale vor fi şi proslăvirea şi cununa, de aceea nici cinstea, nici slava, nid lauda, nici pacea, nici biruinţa spre care priveşti nu sunt vremelnice şi pământeşti, ci cereşti şi veşnice, nu de la om, ci făgăduite de Cel ce nu poate să mintă. „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii” (Apoc. 2: 10).
Doar prin asceza credinţei se poate începe tratamentul unui suflet bolnav de patimi. O dată ce credinţa începe să se sălăşluiască într-un om, patimile încep să fie dezrădăcinate din sufletul său. Dar „până când sufletul nu se îmbată de credinţa în Dumnezeu, până ce nu simte forţa credinţei”, nu se poate vindeca nici de patimi şi nici nu poate birui lumea materială. Există şi o parte negativă spre asceza credinţei, eliberarea de lanţurile materiei, dar şi o latură pozitivă, unirea cu Dumnezeu.
Supărarea vine din autoapreciere, datorită căreia oamenii socotesc și simt că merită multe; de aceea, când cineva îndrăznește să nu le acorde cele cuvenite, se enervează și pun la cale răzbunarea. Bine faceți că nu îngăduiți aceste sentimente, dar nu este bine că le lăsați uneori să zăbovească mult timp în voi. În câteva zile vrăjmașul stârnește în voi furtuna răzbunării.
Străduiți-vă să faceți astfel încât, nici o clipă nelăsând să treacă, să vă apucați și să vă nimiciți autoaprecierea.
Cumpătarea este o virtute de mare valoare morală. Ea este o abţinere nu de la cele interzise ci de la cele permise, facându-se deci în scopul îndreptării. Abţinerea de la cele interzise nu este cumpătare, ci este respect faţă de lege…
Cumpătarea este un ghid de îndreptare, alcătuit spre eliberarea de patimile care au robit trupul, spre liniştirea instinctelor şi a impulsurilor păcătoase, spre curăţirea minţii şi pacificarea inimii. Cumpătarea îl împodobeşte pe cel ce o cultivă cu toate bunurile decenţei, si ale modestiei şi îmbracă caracterul său cu Strălucitoarea aură a harului ei…
Îmi găsesc pace în Hristos şi cu Hristos; cum să nu cred că după moarte mă aşteaptă pacea veşnică în Hristos, liniştea de după lupta cu vrăjmaşii de pe pământ?
Şi aici îmi este greu fără Hristos, mă chinui. Cum să nu cred că şi dincolo îmi va fi mai greu şi mai chinuitor fără El, dacă mă va îndepărta pentru totdeauna de la faţa Sa? Starea sufletelor noastre aici preînchipuie viitorul. Acesta va fi o prelungire a stării noastre lăuntrice de acum, dar într-o formă schimbată, pe o altă treaptă. Pentru cei drepţi schimbarea va însemna plenitudinea slavei veşnice, pentru păcătoşi, plenitudinea chinurilor veşnice.
„Fii smerit, fă ascultare, supune-te şi te vei mântui”, spune Preacuviosul Varsanufie. Şi nu cârti niciodată: „Ce este aceasta şi la ce foloseşte?” etc.
Dar fii smerit şi supus, mai ales faţă de avva al tău, care se roagă lui Dumnezeu pentru tine şi căruia îi este încredinţată mântuirea sufletului tău. Cine doreşte să fie ucenicul lui Hristos, acela nu are nici o putere asupra sa şi nu poate să facă nimic de la sine”, spune acelaşi povăţuitor. Fiindcă cine face ceva după cugetul său nu este bineplăcut lui Dumnezeu, chiar dacă pare a fi bine. Dacă cineva cunoaşte cele necesare pentru sufletul său mai bine decât avva, atunci de ce se mai numeşte ucenicul aceluia?
Sunt oameni, şi chiar oameni mari, care atunci când se iveşte o nedumerire, nu se întorc spre Domnul; or atunci trebuie să spună deschis: „Doamne, sunt un om păcătos şi nu înţeleg ce trebuie să fac, dar Tu, Milostive, luminează-mi înţelegerea cum şi ce trebuie să fac!”
Domnul Cel Milostiv nu vrea ca sufletul nostru să se cufunde în zăpăceala care vine de la vrăjmaşul şi ne insuflă ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem.
Nu se cuvine creştinilor să spună sau să facă glume, ghiduşii şi să râdă!
Întâi, fiindcă glumele sunt o risipire a unirii şi a rugăciunii minţii; precum adeverează Marele Vasile zicând: „Nici la cuvintele şăgalnicilor şi ale oamenilor pricinuitori de râsuri, care au obicei mai ales a dezlega puterea firii sufletului, să nu luăm aminte” (Epistola 1), pentru că ele sunt o ameţeală şi schimbare a aşezării gândurilor şi o surpare şi cădere din partea cea mai de sus, nepătimaşă şi stăpânitoare a sufletului, în partea cea mai de jos, pătimaşă şi robită.
Un fumător înrăit din St. Petersburg, Alexie Ștefanovici Maiorov, a început într-o vreme să simtă consecințele vătămătoare ale fumatului asupra sănătății sale. Nenumăratele sfaturi și îndemnuri ale prietenilor lui s-au dovedit deșarte. În cele din urmă, în anul 1888, Alexie Ștefanovici a alergat la ajutorul starețului Ambrozie și, printr-o scrisoare, i-a cerut să-i arate modul în care ar putea lupta împotriva patimii sale.
În scrisoarea sa din data de 12 Octombrie 1888, Starețul Ambrozie i-a răspuns lui Alexie Maiorov următoarele:
Prin intermediul inimii putem percepe anumite cuvinte ca insuflări ale lui Dumnezeu.
Oricât de îndoielnic li s-ar părea celor necredincioşi, noi afirmăm că prin intermediul inimii putem percepe anumite cuvinte ca insuflări ale lui Dumnezeu. Iar aceasta nu stă numai în putinţa celor sfinţi.
Mi-a spus odată Părintele:
– Singurul tău rău e că eşti din cale-afară de sensibil şi nu accepţi să fii jignit. Că eşti sensibil nu e vina ta, fiindcă îl moşteneşti pe tatăl tău, părintele Ioan. Dar nu e deloc bine să fii prea sensibil. Fiindcă alţii pot profita de această sensibilitate, şi încă într-un mod foarte urît. Pentru cel care o are, sensibilitatea prea mare e o adevărată pacoste şi cauza tuturor bolilor. De aceea, încearcă, pe cît poţi, să scapi de ea sau măcar să o mai micşorezi un pic.
Cum facem rugăciune pentru o problemă? Ne învață Sfântul Cuvios Părinte Paisie Aghioritul
– Părinte, cum faceţi rugăciune pentru o problemă?
– Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doară. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă.
Cel ce defaimă pe cel ce i-a spus sau i-a făcut vreun lucru rău deopotrivă cade în păcat şi asemenea lui se arată, puţin la suflet şi lipsit de dreaptă socotinţă – căci răsplăteşte cu rău pentru rău şi, alăturându-se facerii de rău a celui ce i-a făcut lui rău, dimpreună cu el se face călcător legii, care grăieşte: «Nu răsplăti rău pentru rău sau ocară pentru ocară» (I Petru 3, 9).
Sfântul Teofan Zăvorâtul – Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2010, p. 191
Fraților, nevoiţi-vă ca nişte ostaşi împărăteşti, până ce aveţi vreme, aceasta ştiind-o că, pentru cununa cea nestricăcioasă, ni s-a pus nouă nevoinţa, spre curăţirea păcatelor şi spre viaţa cea veşnică.
Faceţi-vă, dar, curată mintea cea întreagă, în toate faptele voastre, căci ea este maica ascultării. Încă să lepădaţi de la voi împuţinarea şi moleşirea sufletului şi să vă îmbrăcaţi cu credinţa cea curată, ca, văzând Domnul silinţa sufletelor voastre, să vă întărească pe voi cu toate faptele cele bune.