Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.
Cum să-i pedepseşti pe vrăjmaşi?
Sfinții părinți ne învață
Să nu osândim pe nimeni
În zilele împăraţilor Leon şi Alexandru (886—912) un domn oarecare din Peloponez a cumpărat un copil, tătar de neam, şi l-a dat pe el preotului ce-i slujea în biserica din casa lui, să-l crească şi să-l înveţe carte. Iar, după ce se deprinsese, copilul slujea preotului la trebuinţa lui. Şi când era el de doisprezece ani, l-a întrebat pe el stăpânul lui: „Oare tătarii creştini sunt?” Şi i-a răspuns lui: „Ba nu, stăpâne al meu, nu sunt creştini; încă, după cât mi se pare, nici eu nu sunt botezat”. Şi i-a zis stăpânul lui: „Apoi cum te împărtăşeşti, nefiind creştin.
Voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura, dar tânguirea voastră se va preface în bucurie
Înainte de Patimi, Domnul grăieşte către ucenicii Săi: „Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea”. Patimile şi moartea Domnului i-au izbit până într-atât pe Sfinţii Apostoli, că ochii minţii lor s-au întunecat, şi ei au început să nu-L mai vadă pe Domnul ca atare; lumina lor s-a ascuns, şi ei stăteau într-un întuneric amar şi chinuitor.
Toate sunt de la Dumnezeu
Primiți această boală ca fiind trimisă de Dumnezeu spre mântuirea dumneavoastră. Și, răbdând cu blândețe starea dumneavoastră bolnavă, aflați că mergeți pe calea ce duce direct în rai… Calea într-acolo este și strâmtă și dureroasă… Și, iată, tocmai pe ea vă aflați. Fiți atentă să nu lăsați să treacă sau, mai simplu, să nu scăpați din vedere mântuirea.
Slujbele noastre sunt o Filocalie pentru toți!
Slujbele Sfintei noastre Biserici sunt lucrul cel mai important, sunt ceea ce ne reprezintă pe noi ca dreptmăritori creștini, ca creștini ortodocși. Sfintele slujbe sunt mijlocul de angajare a credincioșilor în fața lui Dumnezeu, sunt un mijloc prin care Dumnezeu ni se face cunoscut și un mijloc prin care noi luăm act despre Dumnezeu.
Sfinţii îngeri ne îndeamnă la rugăciune
La ceasul rugăciunii, memoria îţi aduce închipuirile vechilor lucruri, sau grijile noi, sau persoana celui care te-a întristat. Deci, păzeşte-ţi bine mintea, ca să nu-ţi pună înainte problemele ei. Şi să te îndemni continuu să conştientizezi înaintea cui te afli, pentru că este foarte firesc pentru minte să fie atrasă cu uşurinţă de ţinerea de minte a lucrurilor la ceasul rugăciunii.
Modestia nu înseamnă nicidecum slăbiciune
În lumea aceasta, mulţi sunt cei care nu cunosc legile duhovniceşti – însă aceste legi există şi dovedesc netemeinicia necredinţei în lumea duhovnicească. Omul care, mândrindu-se, se laudă, produce o impresie penibilă, respingătoare, asupra tuturor, chiar şi asupra oamenilor lipsiţi de religiozitate – şi, cu cât mai mult se laudă şi se îngâmfă, cu atât le pare mai penibil celor din jur.
„Doamne! Toate le știi, fă cu mine precum voiești!”
Fiecare om, și popoarele, și Biserica, plutesc pe marea acestei vieți, prin puterile firești și suprafirești care sunt puse în ele, după rânduielile lăsate de Dumnezeu. Domnul se odihnește, chiar dacă Îl înconjoară întâmplări ce se perindă una după alta; dar nu începe să lucreze în chip vădit decât atunci când apare o amenințare de neînlăturat, care poate să abată cursul întâmplărilor împotriva planurilor Sale dumnezeiești.
Dacă noi ne îndreptăm vina noastră, atunci nu mai simţim vinovăţia celorlalţi
Când spui rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!, să te opreşti mai întâi la «Iisuse», căci este firesc să simţi dragoste către Hristos, arată puterea harului, şi asta s-o repetăm de mai multe ori; şi mai apoi trebuie să insistăm de mai multe ori pe miluieşte-mă pe mine, păcătosul!, căci este necesar acest sentiment al pocăinţei.
Viaţa creştină autentică începe cu o transformare radicală dureroasă
La toţi oamenii, viaţa creştină autentică începe cu o asemenea transformare radicală dureroasă, cum este înfăţişată în cartea „Lupta cu păcatul”. Şi este adevărat că cine nu a trăit o asemenea transformare radicală, încă nu a început să trăiască creştineşte? Nu, nu la toţi. Cei ce şi-au păstrat harul botezului în toată puritatea lui, nu încearcă acest seism.
Întru îndreptarea vieţii noastre să petrecem
Adevărata pocăinţă este, ca nu numai să ne mărturisim cu adevărat păcatele noastre, ci şi să nu ne întoarcem încă la cele mai dinainte lucruri rele, şi întru îndreptarea vieţii noastre după aceea să petrecem. Nu numai neîntorcându-ne la cele mai dinainte, ci şi cu inima înfrântă să ne fie jale pentru cele ce le-am făcut înainte.
Unde nu sunt reguli îndată se ivește căderea
Viața în general, și mai ales viața duhovnicească, nu poate să crească și să sporească în chip uniform, treptat și armonios fără ajutorul unei reguli. Bebelușul se înfașă ca să nu crească diform sau cocoșat; la fel să facem și cu viața duhovnicească – să o înfășăm în reguli, cu multă chibzuință, pentru ca ea să crească curgător și armonios.
Harul Duhului Sfânt vine prin fapte bune și rugăciune
„Cât de mare este compătimirea lui Dumnezeu față de starea noastră nenorocită, adică față de neatenția noastră pentru purtarea Lui de grijă, când Dumnezeu spune: Iată, stau la ușă și bat!, înțelegând prin ușă cursul vieții noastre, încă neînchisă de moarte… În ce te voi afla, în aceea te voi judeca, zice Domnul.
Mai bine este să luptăm cu neputințele noastre decât cu mândria
Mândria îi lipsește pe oameni cel mai mult de fapte bune și de ajutorul lui Dumnezeu: unde nu este lumină, acolo e întuneric, iar unde nu este smerenie, acolo își face loc mândria…
Nu vă duceţi la ei, că vă înşală! Nu este libertate acolo!
Cel ce însetezi după linişte, pace şi fericire, vino la Domnul! El şi numai El este viaţa, pacea şi liniştea. El îţi va risipi din inimă toate neliniştile, renăscând în ea alte griji şi alte căutări, nepământeşti; El îţi va stinge arsura necazurilor pământeşti şi va topi orice chemare a mângâierilor lumii.
Libertatea despre care nimeni nu mai vorbește astăzi
Să respectăm, vă rog, curăția, să ne păzim sfințenia. Pentru ce să ne pogorâm la necinste, cinstiți fiind? Pentru ce să ne îngrijim trupul mai mult decât se cuvine, pe care puțin după aceea îl vom lăsa mormântului? Pentru ce să socotim că plăcerea este dulce, când ea cu adevărat este durere ucigătoare? Căci plăcerea este undița diavolului. Plăcerea este veninul pierzaniei.
Dacă limba trăncăneşte şi vorbeşte în deşert, şi gândurile rătăcesc nu se concentrează la niciun lucru profund
Cu toţii aţi întâlnit în viaţă destui oameni, mai ales femei, care trăncănesc, trăncănesc şi iar trăncănesc la nesfârşit, fără vreo reţinere, şi limba lor nu mai oboseşte: meliţă, meliţă şi iar meliţă. Tot ce spun ei e deşertăciune, lucruri care nu aduc folos nimănui. Şi Sfântul Efrem Sirul se roagă lui Dumnezeu să-l izbăvească de grăirea în deşert. El se temea să nu cadă, să nu-l piardă limba, pe când aceşti nefericiţi guralivi nu se tem de nimic.