Sfinții părinți ne învață

Ce a dobândit omul aici, aceea îl însoţeşte şi dincolo

Există oameni care nu cred că în iad îi aşteaptă pe păcătoşi focul, viermii, scrâşnitul dinţilor şi alte chinuri trupeşti. Ei bine, şi dacă există? Cine crede aceasta, nu pierde nimic, chiar dacă nu există suferinţă de acest fel. Dar cine nu crede, va fi şocat de o amară pedeapsă, când va trebui să pătimească ceea ce a negat cu atâta nepăsare pe pământ.
Să presupunem, totuşi, că acest lucru nu se întâmplă. Totuşi, nu trebuie negat faptul că sufletul, după despărţirea de trup, rămâne viu, simţind şi fiind conştient de sine însuşi. Aşadar, patima, pe care a slujit-o pe pământ, va merge cu el în viaţa viitoare.

Continuare …

Mulțumește-I Domnului că bunătatea Lui te îndrumă spre pocăință

Tu privești suferința numai dinspre pământ. Dar, mută-te cu gândul la cealaltă viață. Treci de partea Judecății. Privește focul cel veșnic, pregătit pentru păcatele noastre. Și de acolo privește-ți suferința. Dacă acolo vei fi osândit, câte necazuri nu ți-ai dori să fi suportat aici, numai ca să nu fi căzut sub acea osândire?

Continuare …

Dumnezeu este bun, mai bine-zis, izvorul a toată bunătatea

Nu de la sine s-a produs lumea, căci nu e lipsită de o providență; nici dintr-o materie mai dinainte existentă, căci nu e slab Dumnezeu. Ci toate le-a știut și le-a putut face Dumnezeu prin Cuvântul, din cele ce nu existau nicidecum.
Căci Dumnezeu este bun, mai bine-zis, izvorul a toată bunătatea. Iar cel bun nu pizmuiește pe nimeni. De aceea, nepizmuind existența nimănui, a făcut toate din cele ce nu sunt, prin Cuvântul Său, Domnul nostru Iisus Hristos.

Continuare …

Cât de mult ne iubește Maica Domnului!

Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt.

Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei.

Continuare …

Nu m-am temut de nimeni și de nimic în afară de Dumnezeu

De-a lungul vieții mele monahale m-am îmbrăcat mereu cu cuviință. Îmi place să fiu curat, atât duhovnicește, cât și trupește. Cea mai mare parte a vieții am petrecut-o printre oameni, ca stareț, cum ar fi fost să mă arăt în ochii lor în neorânduială? Când am vrut să mă rog, m-am curățat pe mine, dar și locul în care dormeam, unde trăiam, m-am curățat de toate și abia după aceea mi-am îndreptat rugăciunile către Dumnezeu.

Continuare …

Smerenia coboară în iad şi înalţă până la cer

Trebuie să înţelegem că nimeni nu ne spune atât adevărul, cât cei care ne osândesc. Domnul Atotştiutorul cunoaşte că, deși toţi oamenii îmi laudă şi îmi fericesc faptele, în realitate sunt vrednice de osândă şi de dispreţ. Dacă-mi spun: „Acest rău l-ai făcut!”, eu voi spune „dar oare n-am făcut niciun bine?”.

Continuare …

Dumne­zeu prin învierea Lui îi „condamnă” pe oameni la nemurire

Pentru noi, creştinii, viaţa aceasta pe pământ este o şcoală, în care învăţăm cum să ne asigurăm nemurirea şi viaţa veşnică. Căci ce folos avem de la viaţa aceasta, dacă prin ea nu o putem dobândi pe cea veşnică? Dar, ca să învie împreună cu Hristos, omul trebuie mai întâi să moară împreună cu El şi să trăiască viaţa lui Hristos, ca şi cum ar fi viaţa lui proprie. Dacă va face aceasta, atunci în ziua învierii va putea spune, împreună cu Sfântul Grigorie Teologul: „Ieri m-am răstignit cu Hristos, astăzi sunt slăvit împreună cu El, ieri am murit împreună cu El, astăzi înviem împreună cu El.”

Continuare …

Minunea învierii lui Lazăr, chip al învierii generale a morţilor

A scos pe mortul rău mirositor, după a patra zi de la moarte, din mormânt şi a poruncit celui legat şi împiedicat, să umble. Şi îndată moartea a fugit de la el şi mortul s-a mişcat, izbăvit de putreziciune. Lepădând răul miros al acesteia, a ieşit scăpat de porţile morţii şi neîmpiedicat de legături. Eliberat de acoperământul feţei, care-i opera vederea, a alergat neîmpiedicat spre Cel ce l-a chemat, cunoscând glasul Stăpânului. Căci cuvântul avea putere dumnezeiască şi porunca împărătească avea puterea să desfiinţeze moartea şi să înlăture stricăciunea, fiind dovada unei puteri mai presus de raţiune. Folosirea de strigarea pătrunzătoare era străină şi neobişnuită Mântuitorului Hristos.

Continuare …

„Lui să ne supunem și noi, și nu ne vom împiedica de nimic pământesc, ci vom merge cu toții la Cer”

Însă tu ia aminte de unde are norodul înțelepciune! Căci el (poporul), văzând pe Lazăr înviat din morți, nu a ascuns minunea, ci a arătat-o tuturor, mărturisind și propovăduind adevărul. Și iarăși, auzind de mărturisire, (poporul) nu a rămas acasă din lenevire, ci în același ceas a alergat către Iisus, ca și pe Lazăr să-l vadă, dar și să îmbrățișeze pe Însuși Iisus, și cu inimă curată să-L laude și să-L cinstească pe El ca pe un Binefăcător al tuturor.

Continuare …

Grăirea de rău așază pe om în partea cea de-a stânga

Ascultați: dacă voiți să stingeți focul gheenei cel veșnic, pentru călcarea așezământului vostru, de mă veți asculta, faceți următoarele: unu, să aveți între voi dragoste; al doilea, să țineți curățenia întregii înțelepciuni, cu înfrânarea, cu smerenia, cu umilința inimii și cu mărturisirea faptelor voastre.

Continuare …

Totul este zidit spre a sluji omului

Fericitul Stareț mi-a fost un mare dar de sus și o deosebită experiență. Era chipul adevăratului creștin, ce mă izbea prin desăvârșirea lui; zăream în el o uimitor de armonioasă îmbinare a ceea ce ar fi extremități de neîmpăcat. Astfel, pe de-o parte, vedeam în el o neobișnuită compătimire față de tot ce este viu, față de toată făptura, atingând măsuri unde, în chip firesc, s-ar naște gândul că ar fi vorba de o sensibilitate patologică, neobișnuită oamenilor de o asemenea bărbăție; și totodată întâmpinai aci o altă latură a vieții sale ce vădea faptul că cea dintâi nu fusese un fenomen patologic, ci cu adevărat o mareție mai presus de fire și o milostivire a harului.

Continuare …

„Cel ce seamănă în trup, din trup va și secera stricăciunea”

Dar ce rost are fraților, vorbind despre pocăința creștinilor, să nu vorbesc despre păcatul care grabnic împresoară, care este greu de purtat. Căci nu este deșert cuvântul apostolului, care strigă limpede că nimic altceva nu împovărează [sufletul] decât roadele păcatului, adică: adulterul, curvia, uciderile, furturile, mărturia mincinoasă, clevetirile, certurile, pizmuirile, mâniile și cele asemenea acestora. Și „cel ce seamănă în trup, din trup va și secera stricăciunea”.

Continuare …

Unde e moarte, acolo nu se poate afla progres adevărat, iar dacă se află, el nu e decât un blestemat de progres în moara morții

Este un lucru vădit pentru toți ochii sănătoși: cultura umanistă europeană tocește în chip sistematic în om simțământul nemuririi, până ce îl șterge cu totul, și omul culturii europene mărturisește hotărât, urmându-l pe Nietzsche: „Sunt trup și numai trup” – asta însemnând: „Sunt muritor și numai muritor”. Astfel, pe Europa umanistă a pus stăpânire deviza: „Omul este o ființă muritoare”. Aceasta e formula omului umanist, aceasta este esența progresului său. Mai întâi fără știință, apoi sistematic, cu știință și dinadins, s-a altoit în omul european – prin știință, și prin filozofie, și prin cultură – conștiința că omul este muritor, muritor pe de-a-ntregul, și că nu-i nimic nemuritor în el. Conștiința aceasta își află o rostire deplină în convingerea care glăsuiește: „moartea e o necesitate”. Moartea – necesitate!

Continuare …

Cel ce crește fără nicio regulă este neînvățat și neîncercat

Viața în general, și mai ales viața duhovnicească, nu poate să crească și să sporească în chip uniform, treptat și armonios fără ajutorul unei reguli. Bebelușul se înfașă ca să nu crească diform sau cocoșat; la fel să facem și cu viața duhovnicească – să o înfășăm în reguli, cu multă chibzuință, pentru ca ea să crească curgător și armonios. Regula pune frâu tuturor pornirilor nărăvașe, care ar putea să ne abată de la lucrarea noastră și să strice întreaga așezare a lucrurilor, mânându-ne într-o direcție greșită, cum este de exemplu postirea exagerată. O plantă tânără este îngrădită cu nuiele sau legată de una mai viguroasă, pentru ca să poată sta dreaptă și să crească tot astfel.

Continuare …

Dumnezeu niciodată n-a lăsat sufletul care nădăjduiește într-Însul să fie covârșit de încercări

De ce, totuşi, să mergem la spovedanie? Dacă, după ce am păcătuit, mă întorc spre Dumnezeu în rugăciune şi, cu toată sinceritatea inimii, îl rog să mă ierte, spunându-mi rugăciunile de seară în ziua respectivă, nu iartă, oare, Dumnezeu pe loc păcatul meu? Atunci, de ce am nevoie să merg la spovedanie?

Continuare …

Semnul direct al renașterii în Hristos

Să-l întrebăm pe Apostol de ce păgânii și iudeii cei asemenea lor fuseseră morți până la primirea Mântuitorului Hristos. Iată ce ne răspunde Apostolul: pentru că făceau poftele trupului și ale simțurilor (Efeseni 2, 3). Dar ce s-a întâmplat cu ei, după ce au renăscut în Hristos? S-a întâmplat că, în pofida poftelor trupului și ale simțurilor, s-au arătat zidiți în Iisus Hristos, pentru lucrarea faptelor bune. În acest fel, împotrivirea față de poftele trupului și ale simțurilor și năzuința în Iisus Hristos spre lucrarea binelui, care le este opus – acesta este semnul direct al renașterii în Hristos.

Continuare …