„Pe vremea in care staretul Antonie conducea noul Schit al manastirii noastre, printre fratii din obste se afla si un monah cu o buna asezare calugareasca, dar care suferea de o patima bolnavicioasa, din pricina lipsei de odihna noaptea, din a carei cauza adesea nu venea la slujba de dimineata a obstii. In schit, ca si in manastire, Utrenia se canta la ora unu sau doua dimineata. Cu trecerea timpului, acest obicei a prins radacini intr-atat in calugarul nostru, incat a incetat cu totul sa se mai trezeasa la Utrenie. In acelasi timp, insa, ranile picioarelor parintelui Antonie s-au adancit atat, ca nici nu putea sa-si mai incalte ghetele, si de aceea nu mai venea la slujbele de obste, implinindu-si pravila de rugaciune la chilie.
