Când eşti murdar, atunci te speli; când eşti păcătos, atunci te spovedeşti şi faci această curăţire lăuntrică. La spovedanie se dau nişte canoane. Canoanele nu sunt pedepse, ci nişte mijloace de îndreptare. De pildă, unii au păcătuit cu trupul mult şi atunci li se dau metanii, care sunt semn de mare pocăinţă, adică aplecarea capului, a frunţii pe pământ, spunând acea rugăciune scurtă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Înmulţirea acestor metanii ajută la curăţirea trupească. Când greşim cu trupul, ispăşim în trup.
Însă sunt şi păcate sufleteşti; de pildă cel al neştiinţei. Păcatul neştiinţei este pedepsit. Preotul îi dă canon să se informeze, să ştie ce este cu el, cu fiecare dintre noi. Atunci îi dăm să citească din Sfânta Scriptură anumite capitole, din Noul Testament, sau din Filocalie sau din alte cărţi duhovniceşti, ca să poată să-şi dea seama ce răspundere avem pentru sufletele noastre.
Pentru aceea facem aceste lucruri între Biserică şi dumneavoastră, pentru mântuirea noastră, deoarece ne spune Mântuitorul: Nimic necurat nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Preoţii fac parte din Trupul lui Hristos, biserica Dumnezeului Celui Viu. Să căutăm aceste mijloace de curăţire, aceste ajutoare de spovedanie, de curăţire lăuntrică înainte de împărtăşirea noastră, ca să ne putem împăca cu Dumnezeu şi să primim harul Lui mereu asupra noastră. Să păstrăm mereu harul Învierii, deoarece prin păcatele pe care le facem ne dezmoştenim, Dumnezeu nu ne mai recunoaşte că pe nişte fii ai Săi, ci ca pe fii ai păcatului, ca nişte fii ai zilei, fii ai durerii. De aceea facem aceste lucruri lăsate prin porunca dumnezeiască, ca să ne putem încredinţa lui Dumnezeu viaţa şi sufletele noastre şi să ne putem împărtăşi cu toţii de bunătatea Lui.
Ne vorbeşte părintele Sofian (Boghiu), Editura Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 92