Postul împreună cu rugăciunea şi toate nevoinţele legate de dânsul poate fi zădărnicit de vrăjmaşul, dacă nu suntem cu luare aminte. De aceea, ne învaţă Mântuitorul: „Când postiţi, nu fiti trişti, ca făţarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc… Tu însă, când posteşti, unge capul şi fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că posteşti” (Mt. 6, 16-18).
Să nu uităm lecţia din pilda vameşului şi fariseului când postim. Să lucrăm cu dragoste nevoinţele postului, dar să le acoperim şi să le păzim cu smerenie. Vestejirea firească a trupului să o împodobim cu veselia inimii şi a feţei, gândindu-ne la folosul cel mare pe care-l aduce postul. Ungerea capului şi spălarea feţei nu trebuie luate în literă, ci cu un înţeles duhovnicesc. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne arată că faţa este icoana întregii noastre vieţi, iar capul este simbolul minţii. Deci, a spăla faţa înseamnă a ne curăţi viaţa de toată întinăciunea păcatului, iar a unge capul înseamnă a face mintea să strălucească de cunoştinţa dumnezeiască (Filoc., vol. II, p. 232).
Protosinghel Petroniu Tănase, Ușile pocăinței, meditații duhovnicești la vremea Triodului, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, p. 37