Gheronda Efrem Filotheitul – Despre realitatea iadului / fragment de omilie (audio cu subtitrare în limba română) / traducere de Elena Dinu
Dacă subtitrarea în limba română nu intră automat, dați click în bara de jos a clipului, pe Subtitles/CC .
Spunea Mitropolitul Antonie de Suroj: „Aşa să vă rugaţi, aşa să staţi la rugăciune, ca şi cum aţi avea o veşnicie la dispoziţie cu Hristos”.
Lumina harului nu se aseamănă cu lumina înţelepciunii pământeşti care, ca lumina lămpilor de stradă, luminează în vremea nopţii, dar nu încălzeşte deloc, nefiind în stare a da viaţă nici măcar unui firicel de iarbă.
Te trezești dimineața la ora opt, bei un ceai, faci una-alta… și, fără să-ți dai seama, ziua a trecut. Apoi trece o săptămână, o lună…
La prima lor întâlnire, Papa Efrem îl judecase pe Părintele Emilianos.
Văzându-l așa, bine îmbrăcat și cu hainele călcate, i s-a părut ca un „prințișor” și și-a zis întru sine: „Ei, bine, încă un părinte ca toți ceilalți, care vine să vorbim despre rugăciune… cu rasa călcată și cu cămașă! Haide, să îi dau niște loukumi și să plece!”
Un om gospodar avea un singur fiu. El a înfiat un sărac și a început să îl privească la fel ca pe un fiu de sânge. La cel înfiat însă a venit într-ascuns un vrăjitor negru și l-a înduplecat să fugă din casa binefăcătorului său, făgăduindu-i că prin vrăjile sale îl va ajuta să dobândească mai mare slavă decât slava aceluia. Astfel înduplecat, cel înfiat a căutat să plece de la binefăcătorul său.
Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice ai cere, numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie, însă, ca rugăciunea să fie făcută cu inima curată, cu stăruinţă şi cu smerenie. Însuşi Mântuitorul Hristos ne făgăduieşte acest lucru, când zice: „Toate câte veţi cere întru rugăciune, crezând, veţi lua”. Şi iarăşi: „Cereţi şi se va da vouă”.
Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). O, ce dulce şi minunată chemare este aceasta! Auzi tu, dragă cititorule, această dulce chemare? Te cheamă Iisus la El, te cheamă Mântuitorul lângă El. O, ce odihnă, ce uşurare şi ce linişte dulce şi sfântă dă Domnul celor ce se apropie de El şi trăiesc o viaţă cu El! Apropiaţi-vă de Domnul şi veţi afla tot ce trebuie vieţii voastre trupeşti şi sufleteşti.
Dacă în fiecare zi, pentru tot restul vieții tale, vei petrece 1 minut având mintea complet cufundată în Domnul, e mai bine decât a petrece 100 de ani rugându-te prin cuvinte, dar fără a conștientiza prezența lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă să te oprești din citirea acestor rugăciuni. Dacă tot ce poți face în viața ta este aceasta, atunci a meritat să trăiești. Dar unii nu ajung niciodată aici. Pentru că nu pot scăpa de boala bolilor: iubirea de sine.
Aprinderea lumânărilor are pentru creștini semnificații profunde. Lumina lor îi veghează atât pe cei vii, cât și pe cei plecați în lumea de dincolo. Iată care este ritualul, dar și limbajul lumânărilor care se aprind în biserică.
De două mii de ani ne purtăm prin lume cu Toma de mână şi nu ştim prea bine de ce i se spunea Geamănul şi prea târziu ne dăm seama că i suntem de o potrivă. Frate de necredinţă şi îndoială, de înfrigurări şi aşteptare, de cutremur şi îngenunchere, el rămâne obsesia noastră perpetuă şi întruparea neputinţei noastre de a accepta Bucuria dintr-odată şi fără echivoc.
Există nu numai o dramă a Patimilor, ci şi una – mai puternică – a Învierii, şi ea se consumă, totodată, în sufletul lui Toma.
În trei trepte se consumă, toate ale lui Toma: el află şi nu i vine să creadă; vede şi încă se îndoieşte; se înfrânge şi biruie.
Vinerea Paştelui, Vinerea Pătimirilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă – aşa au numit părinţii Bisericii şi aşa au trăit bunicii noştri ziua de vineri, dinaintea marelui praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos. Marcată şi ţinută de mulţi dintre creştini cu ajunare totală, până la apusul soarelui, acestă zi marchează, în cultul liturgic, Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului Hristos.
În 1948 când a fost revenirea (greco-catolicilor la ortodoxie), Părintele a fost trimis la Alba Iulia. Acolo, în biserica aceea, unde erau adunaţi şi catolicii şi ortodocşii, el a fost trimis ca delegat de la Sibiu. S-a încins acolo o ceartă de nu se mai înţelegea om cu om. Ai noştri (ortodocşii), căutau să-i lămurească, ceilalţi se opuneau şi bineînţeles a ieşit un scandal mare în Biserică. Părintele parcă nu avea nici un cuvânt să-i lămurească.
Există în viaţa Maicii Domnului un moment de mare răscruce, atât pentru propria ei rânduială, cât şi pentru istoria mântuirii noastre. Acest moment se întrupează într’un singur cuvânt. Fără el, ceea ce Dumnezeu intenţiona în Buna-Vestire ar fi fost un eşec divin; prin el, conlucrarea dintre Dumnezeu şi om se dovedeşte biruitoare, iar consecinţele ei răzbat până la sfârşitul veacurilor.
Părintele Constantin Sârbu şi-a prevăzut sfârşitul. Ana Cristea ne povesteşte: Pe data de 3 octombrie 1975 urma să plec la băi. Aveam canon să nu mă împărtăşesc până de Crăciun.
Un monah: Să vă spun altceva, Părinte, ceva personal, care mi se-ntâmplă mie, aici. După Pavecerniță, la arhondaric se spală cearșafuri, unii le întind la uscat, alții le adună. Eu sunt dintre cei care adună cearșafurile întinse la uscat. Seara, când mă duc să le adun, după aceea nu mai pot să adorm, așa cum fac în celelalte zile, pentru că îmi trece somnul și apoi nu mai pot adormi, îmi pierd rânduiala, programul. Și mă necăjesc.
Părintele Efrem, neînțelegând: Și… ce anume?