Este o rugăciune plină de putere – care vine de la Mântuitorul nostru şi de la Sfinţii Apostoli – şi este cuprinsă în aceste cuvinte: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune este scurtă şi de aceea poate fi spusă oriunde şi oricând, stând sau mergând. Chipul nefăcut de mână al Mântuitorului.
Într-o mănăstire din Macedonia, maicele se aflau la trapeză. După ce au prânzit, sora bucătăreasă şi ajutorul ei au început să adune farfuriile şi trecând printr-un hol, le cărau la bucătărie. La un moment dat, în cameră s-a auzit un zgomot mare, un platou a căzut şi toate farfuriile s-au făcut ţăndări. Stareţa a alergat să vadă ce s-a întâmplat şi a văzut-o pe soră aplecată, adunând cioburile. Cu un ton dur i-a zis:
Când era de 5-6 anişori, bunicul lui care era preot a murit. L-au înmormântat în ziua următoare, iar a treia zi trebuia să-i citească coliva la mormânt. Au plecat cu toţii de acasă la cimitir, într-o după amiază însorită. Acasă rămăseseră două mătuşi, ca să pregătească pomana pentru acei care urmau să vină de la cimitir şi micuţul, deoadată cineva a bătut la uşă. O mătuşă îi spune micuţului:
„Dacă demonii se arată întocmai ca si îngerii si spun lucruri pe care le pot spune si îngerii, cum se poate deosebi adevărul?
Mulţi pustnici, care au trăit departe de biserici şi preoţi, se temeau să nu moară neîmpărtăşiţi, şi se rugau fierbinte lui Dumnezeu să le trimită înainte de moarte un preot cu Sfânta Împărtăşanie.
Spune rugăciunea fără oprire. Fie ca Dumnezeu să-ţi dăruiască un început binecuvântat! Fie ca ea să nu te mai lase, sau, mai degrabă, fie ca tu să nu mai laşi rugăciunea – viaţa sufletului, respiraţia inimii, primăvara dulce înmiresmată care creează o primăvară duhovnicească în sufletul luptător.
Răcirea duhovnicească începe prin uitare. Omul uită binefacerile lui Dumnezeu, de Dumnezeu Însuși și de mântuire. Uită și primejdia de a rămâne fără Dumnezeu; pomenirea morții dispare. Într-un cuvânt, dispare întreaga noastră latură duhovnicească. Aceasta este pricinuită atât de vrăjmași, cât și de răspândirea gândurilor din pricina faptelor (deșarte) și îndeosebi a părtășiei cu lumea.
