-Părinte, în Vechiul Testament, în Cartea a IV-a a Macabeilor se spune: „Gândul evlavios nu este distrugător al patimilor; ci potrivnic”. Ce înseamnă aceasta?
– Mulți dintre noi am citit scrierile Sfântului Siluan Athonitul și știm din ele acea descoperire pe care a avut-o de la Dumnezeu: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”. Ne puteți spune cum trebuie să înțelegem aceste cuvinte?
Dacă avem un vas plin cu apă şi vrem să mai turnăm ceva bun, nu mai încape. Tot aşa şi inima noastră, fiind plină de fapte rele, Bunul Dumnezeu, dacă ar vrea să ne dea puţin har, nu mai are unde să mai pună, căci inima noastră este plină cu cele rele. Mântuitorul vine la noi cu lumină, smerenie, blândeţe şi răbdare, dar dacă nu găseşte loc pentru a sădi în noi aceste nespuse daruri, pleacă, întrucât inima noastră este plină de toate putregaiurile: de ură, minciună, de poftele trupului, de lăcomia pântecelui şi multe altele.
Mai înainte de toate, frați preaiubiți, suntem datori să-L iubim pe Dumnezeu și apoi pe aproapele, pentru că acestea au fost primele porunci care ne-au fost date (cf. Mt. 22, 37-39; Mc. 12, 29-31).
Când rămânem în liniște, ne cuprind stări de frământare, de temere. Acestea ne chinuie. Și considerăm legitim acest lucru, ceva normal. Însă, aceasta e risipă de energie duhovnicească. E un consum, o pierdere. Omul care e împresurat de aceste lucruri, și se lasă pradă acestor stări, și se gândește încontinuu la ele, își pierde puterea de a se ruga cu adevărat.
Această frică de judecata, de părerea altor oameni este ceea ce adesea ne împiedică schimbarea, chiar și când suntem capabili de a modifica, de a face un pas, fiindcă acest pas trădează trecutul nostru. Suntem cu mult mai înfricoșați de a fi luați în râs, decât de a fi aspru criticați.
Nu este suficient doar să te rogi, ci să şi fii atent. Să priveghezi, să fii atent la gânduri, să le struneşti cu multă îndemânare, altminteri ele te vor stăpâni, şi la sfârşit vei ajunge de batjocură demonilor. Nu am văzut suflet care să se roage să înainteze, să aibă foloase duhovniceşti, fără curăţirea de gândurile ascunse. (Cuviosul Iosif Isihastul)
Un părinte cu discernământ şi îndrumător a spus:
In vreme ce lucrăm, ne putem ruga fie cu buzele, fie înlăuntrul inimii, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru puterea mâinilor noastre şi înţelepciunea minţii şi pentru cele materiale pe care ni le-a dăruit, rugându-L, totodată, să îndrepte lucrul mâinilor noastre către un scop bineplăcut Lui. In felul acesta, ne păzim mintea neîmprăştiată.
ÎPS Alexei de Alaska — creștinii de astăzi au tendința să nu se mai ocupe de ei înșiși. Deci, problema este acolo, în afară, este ceva rău, îl condamn, și eu sunt cu adevărat un creștin ortodox grozav…În timp ce, ceea ce face un adevărat creștin ortodox, este să se uite înăuntru, la sufletul său. Se uită la gândurile sale, la reacțiile sale, se uită cum l-a dezamăgit pe Hristos…
Cel ce nu face voile lui Dumnezeu este în cursa diavolului. Că, precum o pasăre, chiar dacă nu cu tot trupul, ci numai de un picior s-ar prinde într-o cursă, se află în întregime în stăpânirea celui ce a pus lațul, așa și noi, prin viață și prin credința cea rea, cădem în stăpânirea diavolului. Căci grăiește Domnul: „Nu tot cel ce-Mi zice Mie, Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor”.
Oamenii au devenit răi şi spun: „Ce face Domnul pentru noi?”. Domnul dă viaţă fiecărui trup; Domnul dă un chip fiecărei creaturi. Domnul are inima blândă ca a unui copil, iar egoismul şi întunecimea Îi sunt necunoscute. Domnul dă tuturor ceea ce fiecare Îi cere. Domnul Îşi umple veşnicia cu dărnicia Sa şi voi, totuşi, spuneţi: „Ce ne dă nouă, Domnul?”. Nici măcar nu aţi fi putut pune această întrebare, dacă Domnul nu v-ar fi dat putere s-o puneţi.
Când m‑am convertit şi m‑am întors acasă la biserică, eram plină de înţelepciunea lumii acesteia. Isteaţă m‑a făcut Dumnezeu, deci aveam bagaj şi‑l învârteam bine, aşa, şi nici nu uitam aşa multe. Dar eram nefericită. Nu ştiam care e sensul.
Mândria este semnul neîndoielnic al omului deşert, al robului patimilor, semnul sufletului de care învăţătura lui Hristos nu se poate nicidecum apropia.
Nu te lepăda când ți se cere pentru sufletul cuiva a te ruga, chiar de nu ai rugăciune, căci adeseori credința celui ce cere mântuiește și pe cel ce cu zdrobire se roagă. Nu te înălța când te rogi pentru alții și ești auzit, căci credința acelora a lucrat și a putut. […]