Postul cel Mare, în înțelesul de perioadă afierosită în întregime lui Dumnezeu, este timpul natural al credinciosului, al omului afierosit Domnului. La rândul său, pustia este cadrul firesc al monahului, al omului care vrea să-L întâlnească pe Dumnezeu.
Nu este întâmplător faptul că pustia a fost considerată o imagine a Bisericii și a Împărăției cerurilor și că este mireasa lui Hristos, care naște cei mai mulți și cei mai buni fii.
În primul rând, pustia este o ieșire. „Ieșire” înseamnă părăsire, îndepărtare de lume, prin loc, timp și prin schimbarea felului de viață. Tot ce-am lăsat în urmă a dispărut din fața mea. Ca om, tot ce am de făcut este să cad în brațele Tatălui, în brațele propriei mele pustii. De aceea monahismul este, mai întâi de toate, o separare prin loc, pentru că și Hristos ieșea în pustie, sfinții au trăit în pustie, toate au propășit în pustie.
Așa cum, pentru unii oameni, Dumnezeu nu există, este mort, din cauza vieții pe care o duc, tot așa și pentru monah, lumea nu există. Nu există nimic din ceea ce exista mai înainte, din ceea ce trăia înainte: femeie, bani sau averi, voie proprie sau dorințe, programare a vieții, zbucium sau gânduri, dispoziție de a reuși sau de a câștiga ceva.
Mănăstirea, fiind o pustie, este, mai întâi de toate, o tăcere desăvârșită. Nu există nimic care să strige, să facă gălăgie. În caz contrar, întrerupe de îndată starea de pustie. Mănăstirea este o tăcere desăvârșită în mediul meu înconjurător, în sufletul meu, în duhul meu, în inima mea. Nu există ceva care să se miște, așa încât să producă valuri sonore și, apoi, vreun glas sau vreun zgomot înlăuntrul meu. Numai omul tăcut poate să-L înfățișeze cu adevărat pe Dumnezeu, pentru că tăcerea este premisa stării noastre înaintea lui Dumnezeu, a putinței de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu, de a veni în comuniune cu Însuși Dumnezeu, prin Iisus Hristos.
Arhim. Emilianos Simonopetritul, Cuvântări mistagogice la sărbători, Editura Sfântul Nectarie, 2016

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.