„Şi ce să spun atunci când mă rog?”, mă vei întreba. Vei spune la fel ca femeia cananeeancă din Evanghelie: Miluieşte-mă, Doamne!… Fiica mea este rău chinuită de demon (Matei 15, 22). „Miluieşte-mă, Doamne!” să spui şi tu. „Sufletul meu este chinuit de demon”, pentru că păcatul este un mare demon. Cel demonizat este miluit, pe când omul păcătos este îndepărtat de la faţa lui Dumnezeu.
Nimic nu lovește mai mult neamul omenesc decât răcirea dragostei și nimic nu-l desfigurează atât de mult precum îndepărtarea dragostei. Răcirea dragostei creează diferențe de păreri, tulburări și polemici ideologice, pentru că dispoziția de a nu-i iubi pe frații noștri naște iubirea de putere, bucuria de a stăpâni, iar acestea sunt ideologii potrivnice, tulburătoare, anarhice.
Dar şi purtarea noastră, cât timp ne aflăm în biserică, trebuie să fie cuviincioasă, aşa cum se cade omului care se află înaintea lui Dumnezeu. Să nu vă ocupaţi cu discuţii nefolositoare, ci să staţi cu frică şi cu cutremur, cu luare-aminte şi râvnă, cu privirea îndreptată spre pământ, şi cu sufletul înălţat la Ceruri!
Aşadar, tristeţea şi mâhnirea nu ne-au fost date ca să suferim când ne moare o persoană apropiată, când pierdem bani sau când suntem încercaţi de vreo nenorocire, ci ca să ne ajute în lupta noastră duhovnicească. Să ne întristăm nu pentru răul pe care ni-l pricinuieşte aproapele, ci pentru păcatele noastre, cu care Îl întristăm pe Dumnezeu.
Copacii aflați în locuri neînsorite și ferite de vânturi poate că par falnici; sunt însă neputincioși și sensibili, nefiind în stare să reziste înfuriatelor furtuni. Dimpotrivă, copacii care sunt plantați în vârfuri de munte, cu toate că trăiesc în mijlocul vremurilor rele, a vijeliilor și zăpezilor, devin mai tari decât fierul. Așa și cu trupurile care încearcă diferite plăceri, care se desfată cu toate felurile de mâncare, care se îmbracă în haine fine, care sunt îngrijite încontinuu și sunt îmbăiate și parfumate, ele devin fragede, nepotrivite pentru nevoințe duhovnicești înalte.
Sunt suficiente postul trupesc și semnele exterioare ale pocăinței? Nu. Nu. Trebuie să fie schimbată viața. Vreți o dovadă cu privință la aceasta? Ascultați ceea ce spune prorocul.
În viața aceasta, tuturor li se aplică legea răsplătirii. De aceea, cei virtuoși sunt cuprinși de necazuri. De aceea, cei nedrepți se desfată în bunătăți. Primii sunt pedepsiți aici pentru puținele lor păcate, și în felul acesta nu vor fi lipsiți de rai. Ceilalți sunt răsplătiți aici pentru puținele lor fapte bune, și vor fi pedepsiți veșnic pentru multa lor răutate.
Fii cu luare-aminte la ce ţi-a făcut diavolul. Sunt două lucruri: păcatul şi căinţa. Păcatul este rana, iar căinţa este leacul. Aşa cum sunt răni şi leacuri pentru trup, tot aşa pentru suflet sunt păcatele şi căinţa. Păcatul are ruşinea, iar căinţa are îndrăzneala.
Deschide-ţi inima Domnului, strigă rugându-te cu putere, grăieşte cu glas mare, preamărindu-L pe Dumnezeu. Astfel, se uşurează şi suferinţa ta, deoarece mulţumind, diavolul pleacă departe, iar ajutorul lui Dumnezeu vine lângă tine şi te ocroteşte.
Când în casă se întâmplă ceva neplăcut din pricină că soţia ta a greşit, tu să nu-i sporeşti întristarea, ci să o mângâi, chiar dacă ai fi pierdut totul. Nu este însă nimic mai supărător decât să ai în casă o soţie care se poartă urât cu tine.
Nici invidie, nici vorbire de rău nu există acolo unde există iubire curată. Fiindcă nu numai că nu-i judecăm pe prieteni, dar închidem gura şi celor care-i condamnă. Toate sunt liniştite, suntem blânzi, nu există nici o urmă de luptă şi invidie; toate sunt pline de pace. „Fiindcă împlinirea legii este iubirea” (Romani 13, 10). Nimic dezgustător nu există în aceasta. Cum? Pentru că toate aceste păcate, avaria, furtişagul, invidia, vorbirea de rău, mândria, jurământul, minciuna, toate acestea se dizolvă, atunci când există iubire.
