Credinţa indică adevărul, şi din credinţă sinceră se naşte iubirea. Cel care cu adevărat crede în Dumnezeu nu permite vreodată să părăsească iubirea (din Omilia a 2-a la Epistola I către Timotei).
„Şi nu numai atât, ci ne lăudăm, şi în suferinţe”. (Romani 5, 3)
În Sfânta Scriptură întâlnim multe istorisiri despre minunile Mântuitorului. Evangheliştii nu-şi propun să prezinte toate minunile, ci ne spun că minunile însoţeau fiecare pas al lui Iisus. Iar minunile nu încetează cu înălţarea Sa la cer. Ele sunt prezente mereu în Biserică.
Sfântul Ioan Gură de Aur a fost întrebat în vremea lui: „De ce minunile care se lucrau în mijlocul apostolilor nu se mai lucrează şi acum?”, iar Sfântul Ioan le răspunde: „Încercaţi şi trăiţi că apostolii, fără acoperiş deasupra capului, fără punga cu bani în buzunar, fiţi ca nişte străini pe pământ, fără nicio ocrotire, expuşi la toate primejdiile şi depinzând numai de harul lui Dumnezeu, şi atunci veţi vedea dacă se vor întâmpla minunile de atunci sau nu.
Şi aceasta înseamnă mândrie, a se lăuda cineva cu şi pentru altul, şi când nu pătimeşte aceasta pentru ale lui. Adică, aşa cum cel care se mândreşte cu bogăţia străină, o face din trufie, la fel şi cel care se mândreşte cu slava altuia. Şi bine a fost numită trufie. Adică, atunci când un mădular se răscoală, urmarea nu poate fi alta decât îmbolnăvirea şi infecţia, pentru că în nicio altă situaţie un mădular nu devine mai înalt decât altul decât atunci când se produce umflătura.
Iubirea îţi arată pe aproapele aşa cum te arată pe tine, şi te învaţă să te bucuri pentru binele aceluia, aşa cum te bucuri pentru cele bune ale tale, şi să-i accepţi defectele, precum le accepţi pe ale tale.
Dacă iubirea este înrădăcinată puternic, răsare roadă tuturor bunătăţilor.
Iubirea este rădăcina, izvorul şi maica tuturor bunătăţilor. Pentru că, într-adevăr, ca rădăcină face să răsară nenumărate mlădiţe ale virtuţii, ca izvor scoate multă apă şi ca o mamă strânge în braţele ei pe cei care aleargă la ea. Acest lucru cunoscându-l şi fericitul Pavel, a numit iubirea rod al Sfântului Duh.
Cei care au fost înrobiţi de această patimă înfricoşătoare nu vor vedea adevărata libertate! Pentru ca dacă vrei s-o îndepărtezi de la tine, să nu-i alungi pe cei care se găsesc lângă tine, ci să alungi mândria, şi nu prin slujitor, ci prin tine, şi nu prin bici, ci prin duhovnic.
Dacă alungi însă mândria prin smerenie, de vreme ce cobori de pe cal, vei urca mai sus, şi te vei bucura de cinste mai mare, în timp ce nu ai deloc nevoie de slujitor pentru acest lucru.
Femeia, şezând în casă, ca într-o şcoală de filozofie, şi adunându-şi mintea în sine va putea să ia aminte la rugăciuni şi la citiri şi la cealaltă filosofie. Şi precum cei ce locuiesc în pustietăţi nu au nimic care să-i îngreuieze, aşa şi ea, fiind pururea înlăuntrul casei, poate necontenit să se bucure de linişte.
Unde sunt acum cei care critică moartea și zic că trupul acesta, care este supus patimii și stricăciunii, este piedică pentru virtute? Să audă despre biruințele Apostolului Pavel și să oprească această batjocură vicleană! Pentru că, spune-mi, cu ce a lovit neamul omenesc moartea? Și ce piedică pentru virtute a provocat stricăciunea? Gândește-te la Apostolul Pavel și vei vedea că moartea ne-a oferit foarte multe de când am devenit muritori.
Atunci când e dragoste, toate celelalte îi urmează. Dar dacă-i frică, nu este deloc aşa. Cel ce-şi iubeşte femeia, chiar dacă nu e foarte ascultătoare, o supune cu totul prin iubire. Atât poate fi de grea şi anevoioasă unirea cea de un gând, dacă cei doi nu sunt legaţi prin „tirania dragostei”, încât frica nu o poate îndrepta defel. Pentru aceea, stăruie asupra iubirii, ca una ce este mai puternică decât înfricoşarea.
Dumnezeu a dat poruncă să iubeşti pe vrăjmaşii tăi şi tu îţi întorci faţa de la Dumnezeu, Care te iubeşte? A dat poruncă să spui cuvinte frumoase celor care te înjură, şi să faci rugăciuni pentru cei care te vorbesc de rău, şi tu grăieşti de rău pe Binefăcătorul şi Ocrotitorul tău, fără ca Acesta să te nedreptăţească cu nimic? Oare n-ar putea să te slobozească din încercarea pentru care Îl huleşti acum? N-o face însă, ca să devii mai vrednic.
„Intră aici în biserică un om sugrumat de necazuri şi de împrejurări vitrege; tristețea îi înăbuşă sufletul; dar intrând aici, aude îndată pe profet zicând: Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce te turburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El. Mântuirea feței mele, Tu eşti, Dumnezeul meu (Psalmi 41, 6-7), capătă îndestulătoare mângâiere şi pleacă de aici cu toată tristețea alungată din sufletul lui. Un altul este strivit de cea mai neagră sărăcie şi se turbură văzând că altora le curge în valuri bogăția, că se mândresc şi sunt înconjurați de mare lux.
Uită de păcatele altora, ca și Dumnezeu să le uite pe ale tale. Dacă ai spus: „Pedepsește-l pe vrăjmașul meu”, nu mai ai dreptul să deschizi gura dinaintea lui Dumnezeu. În primul rând, pentru că L-ai mâniat și în al doilea rând, pentru că ceri lucruri care sunt împotriva esenței rugăciunii. Dacă te rogi pentru iertarea păcatelor, cum de îndrăznești să mai rostești cuvântul „pedeapsă”?
Toți scriitorii și Părinții bisericești au apărat femeia epocii lor în fața legilor și a societății care o considerau inferioară bărbatului, ei afirmând că bărbatul și femeia alcătuiesc o unitate indestructibilă, omul, și subliniind că aceștia au fost plăsmuiți egali de către Creatorul lor, au fost deopotrivă supuși pedepsei pentru neascultarea lor și, prin Întruparea, Patimile, Răstignirea și Învierea Dumnezeu-Omului Hristos, li s-a dat posibilitatea obiectivă de se mântui și a ajunge la ”asemănarea” cu Dumnezeu.
Raiul este Împărăția Cerurilor. Să avem gândurile întoarse totdeauna spre acesta, cetatea noastră. S-o purtăm mereu în mintea noastră. Să cugetăm pururea cu dor la frumusețile ei. Acolo se găsesc sufletele drepților, cetele patriarhilor, ale apostolilor, ale mucenicilor și ale tuturor sfinților.
Să ne gândim că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol tocmai pentru ca noi, cuprinşi de frică, în aşteptarea atacului duşmanului, să fim mereu cu multă luare-aminte şi cu mintea trează şi pentru ca să ne uşurăm ostenelile pentru virtute, cu nădejdea plăţii viitoare şi cu răsplata bunătăţilor celor veşnice. Pentru ce te minunezi că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol purtător de grijă al mântuirii noastre? L-a lăsat tocmai pentru ca să ne trezească din trândăvia noastră, să ne fie temei de cununi.
Poate că îmi vei spune că tu petreci mereu în sărăcie și nefericire. Ei, atunci uită-te la un om sărac evlavios, la un om șchiop evlavios, la un om nenorocit care este evlavios și învață de la el să-I mulțumești lui Dumnezeu.