Vrei să te asculte femeia, așa cum ascultă Biserica de Hristos? Atunci străduiește-te și tu să te îngrijești de ea precum Hristos face pentru Biserică. Și dacă va trebui să-ți dai viața pentru ea sau să te ostenești de multe ori peste putere sau să suferi și să pătimești multe, să nu le eviți. Deoarece nu trebuie să uiți că, deși vei suferi toate acestea, în esență nimic nu ai făcut, în comparație cu cele pe care le-a făcut Hristos pentru Biserică.
Dacă vrei să îndupleci pe Judecător să vină în ajutorul sufletului tău şi să-L faci să fie de partea ta, nu-L ruga niciodată împotriva duşmanului tău. Aşa este felul de judecată al Judecătorului nostru. Face dreptate şi împlineşte cererile acelora care se roagă pentru duşmani, care nu poartă în suflet dor de răzbunare, care nu se ridică împotriva duşmanilor lor. Şi cu cât se roagă mai mult lui Dumnezeu aşa, cu atât Dumnezeu îi pedepseşte mai cumplit pe duşmanii lor, dacă ei nu se lasă de răutăţile lor, dacă nu se pocăiesc.
,,Vorbirea de rău sau osîndirea este o altă patimă înfricoșătoare.
Celui ce vrea să-ți vorbească despre alții să-i spui: Dacă vrei să lauzi pe cineva, îmi voi deschide urechile. Însă dacă vrei să-l vorbești de rău, mi le închid. Primesc doar parfumuri și miresme, nu duhori și mizerie. Ce voi cîștiga dacă aflu cum cutare este rău?
Sufletele copiilor sunt moi şi fragede; dacă învăţăturile bune sunt întipărite asupra lor încă de la început, nimeni nu o să le mai poată şterge, deoarece cu timpul ele se întăresc ca o pecete, aşa cum se întâmplă cu ceara.
Un lucru moale ia orice contur, deoarece încă nu a căpătat o formă a sa statornică.
De ce a iubit Dumnezeu lumea? Pentru nici un alt motiv decât acela că este bun. (din Omilia a 27-a la Evanghelia după Ioan).
Se întâmplă ca Dumnezeu să ne facă bine, nu pentru că I s-a făcut bine de către noi, ci pentru că nu are nevoie de nimic, făcând bine neamului omenesc din bunătate (din Omilia a 6-a la Epistola I către Tesaloniceni).
Cu adevărat, prietenul credincios mângâiere este în viaţă. Ce n-ar fi în stare să facă un prieten adevărat? Câtă plăcere, câtă prisosinţă şi cât temei nu aduce el? Poţi descoperi atâtea comori, dar nimic nu preţuieşte cât un prieten adevărat. Să arătăm mai întâi bucuriile legate de prietenie.
Vederea unui prieten îmbracă inima în sărbătoare şi o înfloreşte; te legi de el cu un lanţ care-ţi umple sufletul de o fericire nespusă; chiar numai aducerea-aminte despre el dă aripi gândului şi-l înalţă. Vorbim despre prietenii buni, care sunt devotaţi şi jertfelnici.
Dar eu zic aceasta nu pentru a înjosi postul, ci pentru a-l cinsti cu adevărat, căci cinstea postului stă nu întru înfrânarea de la mâncare, ci întru înfrânarea de la păcate, iar cine mărgineşte postul său numai la a nu mânca, acela necinsteşte postul mai mult.
Tu posteşti! Bine, dar arată-mi aceasta prin fapte ! Prin ce fapte ? – întrebi tu. Iată: când vezi un sărac, fie-ţi milă de dânsul; când vezi un vrăjmaş, împacă-te cu dânsul. De vezi pe aproapele tău norocit, nu-l pizmui.
Dumnezeu Și-a dorit pentru Sine o desfrânată. Cum, Dumnezeu Și-a dorit o desfrânată? Da, o desfrânată. Despre firea noastră vorbesc.
O desfrânată Și-a dorit Dumnezeu? Omul dacă își dorește o desfrânată este condamnat, iar Dumnezeu Își dorește o desfrânată!?
Și încă foarte mult! Omul își dorește o desfrânată ca să devină desfrânat, în timp ce Dumnezeu Își dorește o desfrânată ca să o preschimbe în fecioară. Dorința omului este pierzanie, în timp ce dorința lui Dumnezeu este mântuire pentru cea dorită…
Ar trebui să hărăzim lucrurilor duhovnicești, rugăciunii, întreaga noastră viață – iar noi o risipim în fapte nedemne, în tălăzuiri, în vorbiri rușinoase, în convorbiri și plăceri ticaloase, în vinovate arătări mândre, fără folos și spre pierzania noastră.
Și după toate, ne mai și întrebăm ce rău este întru acestea – fără să înțelegem că nimic nu trebuie mai bine studiat ca vremea. De vei cheltui bani, e cu putință să-i întorci; vremea risipită se răscumpără cu anevoie și cu trudă. Puțină ni s-a dat pentru această viață – iar de nu o vom folosi cum trebuie, ce vom zice când vom trece în cealaltă viață?
„Deci, Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19)
Ce sărbătoare este astăzi? Este o sărbătoare înaltă şi mare, care covârşeşte mintea omenească, şi vrednică de marea bunătate a Aceluia ce a aşezat-o, adică a lui Dumnezeu. Astăzi neamul omenesc iarăşi s-a împăcat cu Dumnezeu. Astăzi vrăjmăşia cea îndelungată s-a ridicat, războiul cel îndelungat s-a sfârşit. Astăzi s-a încheiat o minunată pace, care mai înainte niciodată nu se putea aştepta. Căci cine ar fi nădăjduit că Dumnezeu iarăşi se va împăca cu oamenii? Nu pentru că Domnul era vrăjmaş al oamenilor, ci pentru că robul era uşuratic la minte; nu pentru că Stăpânul era aspru, ci pentru că robul era nemulţumit.
Aceasta să fie lucrarea voastră, zice, ca în rugăciuni să mulţumiţi lui Dumnezeu, şi pentru cele văzute şi pentru cele nevăzute, şi pentru cele ce am făcut, fie de voie, fie de nevoie, şi pentru împărăţia cerurilor, şi pentru gheena şi pentru necazuri, şi pentru liniştea ce o avem. Căci acesta este obiceiul sfinţilor de a se ruga şi a mulţimi pentru binefacerile comune.
Eu cunosc un bărbat sfînt care se ruga în aşa fel. Nimic nu zicea decît aceasta:
”De este cineva binecredincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.
De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulțumind să prăznuiască.
Stăpânul cel iubitor de oameni, ca un tată iubitor, a izvodit leacul postului, ca să ne desprindă şi de plăceri şi să ne şi ducă de la grijile lumeşti la lucrarea celor duhovniceşti.
Avem Stăpân blând şi iubitor de oameni şi nu ne cere lucruri peste puterea noastră. Nici nu ne cere să ne abţinem de la mâncări şi să postim aşa de dragul postului, nici pentru asta să stăm nemâncaţi, ci ca să ne desprindem de lucrurile cele lumeşti şi să folosim tot răgazul cu cele duhovniceşti.
Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).
Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el.
Stăpânul nostru e blând şi cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre. Dacă ne cere să ne înfrânăm de la mâncare şi să postim, aceasta nu-i fără un temei.
Dacă am duce viaţa într-un duh cumpătat, dacă toată vremea noastră slobodă ar fi hărăzită lucrurilor duhovniceşti, dacă ne-am atinge de hrană numai pentru a ne îndestula nevoile şi vom folosi întreaga noastră viaţă în lucrări bune, n-am avea ce face cu ajutorul pe care ni l-ar da postul.
„Pocăinţa este spital ce curăţă păcatul, este dar ceresc, putere minunată care biruie, cu harul ei, şir de legi.
De aceea Hristos nu doboară pe desfrânat, nu alungă pe cel ce face adulter, nu întoarce spatele beţivului, nu Se îngretoşează de închinătorul la idoli, nu izgoneşte pe hulitor, nici pe îngâmfat, ci pe toţi îi schimbă. Pocăinţa este un cuptor în care păcatul se topeşte. Este de neapărată trebuinţă să cunoaştem mai întâi care este scopul lui Dumnezeu.
Doamne, Dumnezeu meu, Cel mare și înfricoșat, și preaslăvit, Făcător a toată zidirea văzută și nevăzută, Cel Ce păzești așezământul Tău și dai mila Ta celor care Te iubesc pe Tine și păzesc poruncile Tale, Îți mulțumesc Ție acum și totdeauna, pentru toate facerile Tale de bine pe care mi le-ai dat, pentru cele arătate și pentru cele nearătate.
Ca și până acum, Te laud și Te slăvesc, și Te măresc, pentru milele Tale cele bogate și pentru îndurările Tale, pe care, în chip minunat, le-ai arătat spre mine, sprijininu-mă încă in pântecele maicii mele și întru toate îngrijindu-Te de mine și păzind, și ocârmuind, cu cuvioșie, cele ale mele, numai din bunătatea și din iubirea Ta de oameni.