Dacă vrei să îndupleci pe Judecător să vină în ajutorul sufletului tău şi să-L faci să fie de partea ta, nu-L ruga niciodată împotriva duşmanului tău. Aşa este felul de judecată al Judecătorului nostru. Face dreptate şi împlineşte cererile acelora care se roagă pentru duşmani, care nu poartă în suflet dor de răzbunare, care nu se ridică împotriva duşmanilor lor. Şi cu cât se roagă mai mult lui Dumnezeu aşa, cu atât Dumnezeu îi pedepseşte mai cumplit pe duşmanii lor, dacă ei nu se lasă de răutăţile lor, dacă nu se pocăiesc.
Căutaţi, iubiţilor, să nu vă necăjiţi îndată şi să nu vă supăraţi când vă ocărăşte cineva, ci, filozofând, să mulţumiţi, aşteptând ajutorul Domnului. N-ar putea oare Dumnezeu să ne dea cele bune înainte de a-L ruga? N-ar putea oare să ne dăruiască o viaţă lipsită de dureri şi fără de necazuri? Da, dar n-o face, din dragoste pentru noi. Pentru ce îngăduie să avem necazuri şi nu ne scapă iute de necaz? Pentru ca noi să stăruim, cerându-I sprijinul Lui, ca să alergăm la El şi să-L chemăm mereu în ajutor. Dumnezeu trimite peste noi dureri trupeşti, lipsă de roade, foamete, pentru ca, siliţi de aceste strâmtorări, să stăm totdeauna cu ochii aţintiţi spre El şi aşa, datorită unor necazuri trecătoare, să moştenim viaţa cea netrecătoare.
Suntem deci datori ca şi pentru necazuri să-I mulţumim lui Dumnezeu, Care pe multe căi ne vindecă şi ne mântuie sufletul. Dacă oamenii ne fac un bine cât de mic şi apoi fără voia noastră îi supărăm puţin, se supără că ne-au făcut bine şi îşi blesteamă zilele; Dumnezeu însă nu este aşa, ci, când e dispreţuit şi ocărât după ce a făcut bine, Se apără îndată şi dă socoteală celor ce L-au ocărât, grăind aşa: „Poporul Meu, ce ţi-am făcut ţie?“. Iudeii nu voiau să-L numească Dumnezeul lor, iar El nu înceta a-i numi popor al Său; iudeii respingeau stăpânirea Lui, iar El nu-i tăgăduia, ci căuta să Şi-i facă prieteni, îi trăgea la El, spunându-le: „Poporul Meu, ce ţi-am făcut ţie? Ţi-am fost, oare, împovărător, greoi, de nesuferit? Dar nici asta n-o poţi spune! Chiar dacă aş fi fost aşa, nici atunci n-ar fi trebuit să te abaţi! Care e fiul pe care nu-l ceartă tatăl? Totuşi, nici asta n-o puteţi spune!“. Şi iarăşi, în altă parte, Dumnezeu le spune: „Ce greşeală au găsit părinţii voştri întru Mine?“. Mari şi minunate sunt cuvintele acestea. Iată ce vrea să spună Dumnezeu cu cuvintele: „Ce am greşit?“. Da, Dumnezeu îi întreabă pe oameni: „Cu ce am greşit?“, întrebare pe care nici robii nu îndrăznesc s-o pună stăpânilor lor. Şi Dumnezeu nu le spune: „Cu ce v-am greşit?“, ci: „Cu ce am greşit părinţilor voştri?“. „Dar voi, le spune Dumnezeu iudeilor, nici asta n-o puteţi spune, pentru că îmi păstraţi ură strămoşească. Că n-am dat prilej strămoşilor voştri să-Mi învinuiască purtarea Mea de grijă, că i-aş fi trecut cu vederea în vreo împrejurare mare sau mică“. Şi Dumnezeu n-a spus: „Ce au avut părinţii voştri?“, ci: „Ce au găsit?“. „Multe au căutat ei, spune Domnul, mult au răscolit ei în atâţia ani cât au fost sub călăuzirea Mea, dar n-au găsit greşeală întru Mine“.
Pentru toate acestea, dar, să alergăm necontenit la Dumnezeu; în orice necaz să căutăm mângâierea Lui; în orice nenorocire, mila Lui, izbăvirea Lui; în orice încercare, ajutorul Lui.
Oricât de mare ar fi răul, oricât de mari nenorocirile, Dumnezeu le poate pune capăt, le poate îndepărta, nu numai atât, ci bunătatea Lui ne va da şi toată tăria, şi puterea, şi slava cea bună, şi sănătatea trupului, şi filosofia sufletului, şi bunele nădejdi, şi putinţa de a nu păcătui iute. Să nu murmurăm, dar, ca robii cei nerecunoscători, nici să învinuim pe Stăpân, ci în toate să-I mulţumim şi o singură faptă să o socotim rea: păcatul faţă de El.
Dacă vom fi însufleţiţi de astfel de gânduri faţă de Dumnezeu, nu vor veni peste noi nici boala, nici sărăcia, nici necinstea, nici lipsa de roade, nimic din cele ce par a fi pline de tristeţe, ci vom avea necontenit bucurii curate şi sfinte şi vom dobândi şi bunătăţile cele viitoare, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăință, Omilia a patra – Despre pocaință și rugăciune, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti – 1998