Fiecare se îmbracă aşa cum îi spune gândul. Au devenit cu desăvârşire ciudaţi. Au înnebunit! Puţini sunt oameni adunaţi, modeşti, fie bărbaţi, femei sau copii. Mai ales femeile sunt într-un hal de nespus.
Astăzi când am coborât în oraş am văzut una cu o cordelă atât de lată, ca un pansament, cu nişte cizme până sus şi o fustă scurtă. Mi-am spus: Aşa este moda!. Altele merg cu nişte tocuri foarte subţiri.
Iubite Părinte Paisie, tu, care ai urcat pe treptele sfinţeniei şi ai ajuns desăvârşit în virtute, şi pentru aceasta ai câştigat îndrăzneală deplină către Milostivul Dumnezeu, roagă-L pe Acela Căruia I-ai slujit neîncetat în viaţă, să nu ne piardă pentru păcatele noastre cele multe, ci să ne întoarcă la pocăinţa cea binecuvântată.
Tu, care cât ai fost pe pământ ai tămăduit cu atâta dragoste neputinţele noastre nenumărate, boli trupeşti şi sufleteşti, cu mult mai mult poţi acum să ne ajuţi şi să ne izbăveşti de toate greutăţile.
– Părinte, cum înţelege cineva că celălalt s-a folosit prin rugăciunea sa?
– Este înştiinţat de aceasta prin mângâierea dumnezeiască pe care o simte înlăuntrul său după rugăciunea ce-a făcut-o cu durere de inimă. Dar mai întâi trebuie ca durerea celuilalt să o faci durerea ta şi după aceea să faci rugăciune din inimă. Dragostea este o însuşire dumnezeiască care îl vesteşte pe celălalt.
De obicei, înainte de Vecernia unei sărbători sau a Duminicii încetează orice lucrare. Este mai binesă se lucreze mai mult în ziua de mai înainte de ajun, atunci când se poate rândui aceasta, și să nu se lucreze după Vecernia ajunului.
Altceva este să facă cineva într-o sărbătoare sau duminică un lucru uşor, după amiaza, atunci cand este mare nevoie, dar şi acesta cu mare grijă. Mai demult şi ţăranii care erau la ogoarele lor, de îndată ce auzeau clopotul de Vecernie, îşi făceau Cruce şi încetau munca.
Lumea vrea să şi păcătuiască şi Îl vrea şi pe Dumnezeu să fie bun. El să ne ierte şi noi să păcătuim. Noi adică să facem orice vrem, iar Acela să ne ierte. Să ne ierte mereu, iar noi să ne vedem de treaba noastră.
Oamenii nu cred, de aceea dau năvală la păcat. Tot răul de acolo începe, de la necredinţă. Nu cred în cealaltă viaţă şi de aceea nu iau în considerare nimic.
Este nevoie de multă luare aminte. Comportamentul dezordonat şi neatent alungă harul dumnezeiesc.
Lipsa respectului este piedica cea mai mare pentru apropierea harului lui Dumnezeu. Cu cât mai mult respect au copiii faţă de părinţi, de dascăli, de cei mai mari, în general, cu atât primesc mai mult har dumnezeiesc. Şi cu cât sunt mai neîmblânziţi, cu atât sunt mai părăsiţi de harul lui Dumnezeu.
Să luăm aminte foarte mult la greşelile intenţionate, pentru că ceea ce va cerceta Dumnezeu este intenţia noastră. Greşelile pe care le facem din neatenţie sunt mai uşoare. Unele păcate sunt păcate, dar au circumstanţe atenuante.
Apoi, dacă greşim fără să vrem, Dumnezeu va rândui astfel lucrurile, încât greşeala noastră să fie folosită spre bine. Adică nu că trebuia să greşim ca să se facă acest bine, ci, deoarece am greşit fără să vrem, Dumnezeu pune în valoare greşeala noastră şi iese binele. Dar atunci când facem o greşeală întru cunoştinţă şi apoi ne pocăim, să ne rugăm să nu iasă vreun rău din urmările greşelii noastre.
Când văd o femeie modernă, cu frumuseţi lumeşti şi parfumuri, mă scârbesc lăuntric. Mi-au spus: „Cutare a mers în Germania să înveţe estetica”. „Dar ce este estetica?”, am întrebat.
„Estetica face pe cele bătrâne, tinere”, mi-a spus. Atunci mi-am adus aminte că văzusem cândva o bătrână ce avea o linie orizontală pe frunte. Întreb după aceea pe un cunoscut al ei: „Ce are, sărmana?”. „A, nimic, îmi spune, a făcut operaţie ca să i se întindă pielea şi să-i dispară ridurile”. Şi eu am crezut că s-a lovit şi s-a operat… . Unde ajunge lumea astăzi!
Unii au multă mândrie, mult egoism, şi de aceea nu-i ajută Dumnezeu. Ani de-a rândul vin câţiva la Colibă şi mă întreabă: „Ce vrea Dumnezeu de la mine, Părinte?”.
Întreabă de parcă Dumnezeu ar avea nevoie de ei, nu ei de Dumnezeu. Nici monahi nu s-au făcut, nici nu s-au căsătorit. Ca şi cum ar fi făcuţi din aur şi se tem să nu fie luaţi drept vergele de fier şi băgaţi în beton. Alţii iarăşi mă întreabă: „Părinte, ce să fac? Să mă fac monah sau să mă căsătoresc?
Dar să nu creadă cineva că toţi cei care merg la mănăstire se şi mântuiesc, numai datorită faptului că au devenit monahi. Fiecare om va da socoteală lui Dumnezeu dacă şi-a sfinţit viaţa pe care şi-a ales-o.
Peste tot este trebuinţă de mărime de suflet. Dumnezeu nu face oameni procopsiţi sau neprocopsiţi, dar cel care nu are mărime de suflet, neprocopsit va rămâne orice viaţă şi-ar alege. În timp ce acela care are mărime de suflet se procopseşte oriunde s-ar afla, deoarece harul dumnezeiesc se află cu el.
Mânia o potolim cu smerenia şi cu tăcerea. Dacă cineva îţi spune vreun cuvânt şi te jigneşte, să nu-i răspunzi. Dacă taci, îl dezarmezi pe celălalt.
– Gheronda, cum poate cineva să-şi potolească mânia?
Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viața cea simplă, firească și înaintează spre lux, cu atât crește și neliniștea din ei. Și cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna.
“Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viața cea simplă, firească și înaintează spre lux, cu atât crește și neliniștea din ei. Și cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna.
Părinte, când se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie trebuie ca de fiecare dată să existe cineva care să se împărtășească?
Da, pentru că scopul principal al Dumnezeieștii Liturghii este împărtășirea credincioșilor, fie și a celor puțini care sunt pregătiți. Căci mai toate rugăciunile sunt citite de preot pentru credincioșii care se vor împărtăși.
– Parinte, sunt unii oameni, care deşi au auzit multe despre Hristos, nu au de gand sa se schimbe. Nu se întorc. Ce se intampla cu unii aceştia?
– Aceştia sunt intorşi mult în cealaltă parte (în cer) şi de aceea este nevoie de multă rugãciune, pentru a întoarce în partea cea bunã. Daca un om este bun şi îl doare inima pentru alţii, sã nu te temi pentru el. Dacã de exemplu cineva bea, joacă cărţi are şi alte patimi şi nu crede, dar cand vede un sarac, se intristeaza, se tulburã şi vrea sa ajute, sã nu te temi nici pentru acesta,pentru ca îl va ajuta Hristos.