Părinte, cum să-i convertim pe cei de lângă noi, având dragoste pentru ei, sau cum să ne pregătim pentru misiune?
O să vă spun o întâmplare pe care am citit-o. Înainte de a începe acţiunea mea cu cele „Şapte cuvinte către tineri”, am fost inspirat într-o mare măsură de o carte a părintelui Dudko. Am auzit că părintele Dudko ar fi abjurat mai târziu,dar eu înţeleg.
Niciodată să nu deznădăjduiţi, pentru că în cea mai grea împrejurare Dumnezeu te scapă. Aş putea să vă spun sute de cazuri din viaţa mea personală, când în momentul în care tot orizontul părea închis, când nimic nu se mai deschidea pentru mine, în clipa aceea Dumnezeu deschidea o poartă. De zeci de ori în viaţa mea, în special în închisoare, Dumnezeu m-a scos din păcat şi din lumea aceasta.
În faţa lui Dumnezeu nu contează cantitatea, ci străduinţa, o intensitate în străduinţă, pentru că toţi ne străduim într-un fel. Dacă te străduieşti să faci o rugăciune şi n-o faci cum trebuie, Dumnezeu primeşte silinţa ta. Dacă te străduieşti să faci un bine cuiva şi dai foarte puţin – pentru că nu ai mai mult – Dumnezeu preţuieşte aceasta.
„Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, un cer nou şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea…” (II Petru 3:13).
„Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, un cer nou şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea…” (2 Petru 3:13)
„…că tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui.” (Matei 16:18)
Textul de mai jos al părintelui Gheorghe Calciu (scris în urmă cu aproape 20 de ani, apărut în revista Puncte cardinale şi apoi în volumul Homo americanus), pune o problemă mai puţin cunoscută de publicul larg: convertirea tot mai multor evrei la creştinism. Părintele se referă îndeosebi la situaţia din Statele Unite, de la începutul anilor ‘90, oferind statisticile de atunci; nu am la îndemână statistici la zi, dar cert este că fenomenul a continuat şi generează şi azi o puternică tensiune interevreiască.
Dumneavoastră ştiţi foarte bine lucrul acesta. De aceea vă duceţi la biserici, la mănăstiri, pentru că ştiţi că acolo sunt oameni curaţi, care au o legătură mai adâncă cu Dumnezeu, care Îl văd. Şi v-am spus odată că îmi povesteau monahii despre Părintele Petroniu care este la mănăstirea noastră din Sfântul Munte, la Podromu, că atunci când se ruga el, pe Sfânta Masă apăreau picioarele Mântuitorului însângerate. El Îl vedea pe Dumnezeu. Pentru aceasta şi noi, dacă ne păstrăm inima curată, ori dacă ne-o curăţim, vedem pe Dumnezeu într-un fel sau în altul. Dumnezeu poate să-ţi vorbească printr-o descoperire, vorbesc de descoperirile adevărate, nu de cele satanice, dar Dumnezeu îţi vorbeşte şi prin nişte inspiraţii interioare, prin înţelegeri adânci ale unor taine ale mântuirii.
Multă lume îmi spune : « Părinte, nu mă rog. Mă rog seara, dar dimineaţa nu mai am timp să mă rog ». Şi mă gândesc : rugăciunile începătoare, adică Împărate ceresc, Sfinte Dumnezeule, Prea Sfântă Treime şi Tatăl nostru durează trei minute. Dacă mai adaugi Crezul, Psalmul 50 şi o rugăciune către Maica Domnului, mai fac cinci minute.
“Aceşti mucenici se prăznuiesc în a 5/18-a zi a lunii Noiembrie, iar viaţa şi pătimirea lor a fost scrisă de Eutolmie monahul, servitorul Sf. Epistimia. Citeam mai zilele trecute Vieţile Sfinţilor tipărită de Preacuviosul Părintele Ioanichie Bălan de la Sihăstria, cel cu binecuvântare de la Dumnezeu spre înţelepţirea noastră duhovnicească, prin cărţile de duh publicate de-a lungul vieţii lui. Dumnezeu să-i lungească zilele.
În faţa lui Dumnezeu nu contează cantitatea, ci străduinţa, o intensitate în străduinţă, pentru că toţi ne străduim într-un fel. Dacă te străduieşti să faci o rugăciune şi n-o faci cum trebuie, Dumnezeu primeşte silinţa ta. Dacă te străduieşti să faci un bine cuiva şi dai foarte puţin – pentru că nu ai mai mult – Dumnezeu preţuieşte aceasta. Dacă posteşti, Dumnezeu apreciază acest efort al tău, chiar dacă adeseori mai calci postul. Toate sunt apreciate de Dumnezeu în felul Lui divin – nu în fel omenesc – pentru că Dumnezeu nu răsplăteşte fapta şi rezultatul ei, ci străduinţa ta. Adeseori vedem că un om care face un efort mai mic primeşte o răsplată duhovnicească mai mare şi un om care face un efort mai mare primeşte o răsplată mai mică, pentru că Dumnezeu cunoaşte adâncul inimii noastre mai bine decât noi înşine.
În fiecare zi strigăm la Dumnezeu: „Doamne, uşurează suferinţa!” Şi în loc de răspuns, de uşurarea suferinţei, aveam o suferinţă şi mai mare. Aşa ani de zile. Şi vedeam că toţi mureau în jurul nostru şi ne gândeam că mâine murim şi noi. Dar am ieşit afară.
Mereu am cerut, şi în cele din urmă am ajuns în nişte mănăstiri din America, care mi-au făgăduit că vor citi Scriptura, au citit-o şi la următoarele întâlniri am putut discuta cu ei la un alt nivel. Pentru orice creştin ortodox citirea Sfintei Scripturi este obligatorie.
În general preoţii citesc, în cea mai mare măsură, Evanghelia Zilei, sau Evanghelia săptămânii respective. Nu vă sprijiniţi pe asta. Dacă n-ai o imagine completă a Sfintei Scripturi, în special a Noului Testament, nu eşti destul de abil, nu în predică, ci într-o confruntare cu protestanţii.
Așa spune Evanghelia: a dat fiecăruia după puterea lui. Unuia dintre noi i-a dat cinci talanți. Presupunem că acesta e summum-ul de calități pe care Dumnezeu poate să-l ofere cuiva, la limita noastra omenească. Altuia i-a dat doi talanți, mai puțin, altuia i-a dat un talant. Dar fiecare a primit ceva. Nu e nimeni în lumea aceasta care să nu fi primit ceva de la Dumnezeu. Oricât ne-am socoti, ne-am umili și am spune noi că n-avem nici un fel de har ori dar de la Dumnezeu, totuși daruri avem. Iar un talant nu înseamnă un singur dar, pentru că un talant era o monedă de o valoare foarte mare. Adica fiecare are un dar destul de mare. Sigur, unii au mai mult, alții au mai puțin.
Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le: Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă.
Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui; Iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis. Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc.