Care sunt principalele datorii ale părinţilor faţă de copii, după Sfânta Scriptură?
Prima datorie a părinţilor faţă de copii este aceea de a-i iubi (Tit 2, 4). Copiii trebuie să fie născuţi din dragoste şi din dorinţa ambilor soţi, iar nu din plăcere, din păcat sau din întâmplare.
Slava deşartă este cea dintâi fiică a mândriei şi ea însăşi are şapte odrasle:
Prima este lauda, adică lauda de sine pentru bunul neam, pentru conştiinţă, pentru averi şi pentru altele ca acestea.
A doua odraslă este făţărnicia, adică prefăcătoria spre a se arăta omul că este mai îmbunătăţit decât alţii, şi care este vinovată chiar dacă s-ar face pentru folosul cuiva.
(…) Să ştiţi şi aceasta, că postul este de două feluri. Post trupesc, adică înfrânare de la mâncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu şi de a ne stăpâni firea.
Al doilea, este postul sufletesc, adică înfrânarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a mâinilor să nu lucreze vreun păcat şi, mai ales, pofte şi tot felul de răutăţi care ies din inimă şi a voinţei ca să nu accepte săvârşirea veunui păcat.
Să ştiţi că nu toată credinţa în Dumnezeu este bună. Auzi ce spune marele Apostol Pavel: „Fiule Tit, mustră-i cu asprime (pe creştini), ca să fie sănătoşi în credinţă” (Tit 1, 13). Poate să creadă cineva în Dumnezeu şi credinţa lui să nu-i aducă niciun folos, dacă nu crede cum mărturiseşte Biserica, adică credinţa adevărată ortodoxă. Şi dracii cred în Dumnezeu. Nu spune Apostolul Iacov (capitolul 2, 19) că şi demonii cred şi se cutremură? Dar ce le foloseşte diavolilor credinţa, dacă ei nu fac voia lui Dumnezeu?
Beţia este mama desfrânării, din care se nasc toate urgiile, cum spune Sfântul Apostol Pavel…
– Cum trebuie combătută patima beţiei din sânul credincioşilor şi care sunt urmările cele mai grave ale acestui greu păcat?
– Ce ne spuneţi despre credincioşii care vin la mănăstiri?
– Să ştii că nu vin credincioşii la mănăstiri pentru noi, ci pentru credinţa lor curată că la mănăstriri este mai multă credinţă şi viaţa călugărilor este mai aleasă. Eu aşa cred, că Dumnezeu nu ţine mănăstririle pentru noi, călugării, că suntem păcătoşi; ci le ţine pentru credinţa credincioşilor iubitori de Hristos. Poporul român este un popor de aur! Credincioşii din lume sunt mai buni ca noi!
„De voieşti să fii desăvîrşit, mergi, vinde-ţi averile tale şi le dă săracilor şi
vei avea comoară în cer. După aceea vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21)
Iubiţi credincioşi,
Idealul fiecărui creştin pe pămînt este mîntuirea sufletului, adică dobîndirea vieţii veşnice. Pînă la întruparea şi învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mîntui, căci raiul era închis şi nu era revărsat peste lume harul Duhului Sfînt. De aceea toţi drepţii Vechiului Testament aşteaptau izbăvirea sufletelor lor prin moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu.
Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie – Cea mai mare înțelepciune care păzește pe om de tot păcatul.
Cuvinte cheie: Gândul la moarte. Ferirea de păcate. Frica de Dumnezeu. Frica de moarte. Plângerea păcatelor.
De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat (Matei 6, 22)
Iubiţi credincioşi,
Auzim pe Mîntuitorul zicînd: Dacă lumina care este în tine este întuneric, dar întunericul cu cît mai mult? (Matei 6, 23). Să înţelegem că această lumină este mintea noastră, căci după mulţi Sfinţi Părinţi mintea este ochiul sufletului. Cînd mintea noastră se va întuneca de păcate, atunci toată aşezarea şi simţurile trupului vor fi întunecate. Căci dacă mintea noastră, pe care ne-a dat-o Dumnezeu spre luminare şi povăţuire la toată fapta bună, va fi întunecată de cele rele, atunci cu cît mai întunecate vor fi poftele trupului nostru, care pururea şi prea lesne se pleacă la păcate.
Părintele Petroniu Tănase de multe ori spunea pelerinilor: „Cum ți-ai pregătit aripile aici, așa o să zbori dincolo.”
Părintele Cleopa, vine și el cu o explicație care este pe cât de simplă, pe atât de cuprinzătoare, revelatoare și, cumva, înfricosșătoare, dar o frică sfântă, care va trebui să ne facă mai buni și să privim pururea la moarte, stare care este cea mai mare înțelepciune, cum spune Sfântul Vasile cel Mare.
Astăzi, în Duminica a 7-a după Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă prăznuiește primul Sinod Ecumenic al lumii creștine, care a avut loc în anul 325 în orașul Niceea, pentru a condamna erezia, adică învățarea greșită, eretică a lui Arie.
„Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt și Acești trei Una sunt!” (I Ioan 5, 7)
Un frate începător a venit, după numai câteva luni de mănăstire, zicând: „Părinte, am mare ciudă pe draci. Dați-mi voie să citesc Molitfele Sfântului Vasile cel Mare!”
Părintele Cleopa i-a zis: „Tu, mă? Vai de capul tău! Ai ciudă pe diavoli? Să vezi câtă ciudă au ei pe tine! Fugi de-aici, nu cumva să faci așa ceva… Auzi, a venit deunăzi în mănăstire și vrea să blesteme pe diavoli și să citească Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Mare viteaz!”
Arhim. Ioanichie Bălan, Viața Părintelui Cleopa, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, p. 205
– Ce putere au rugăciunile pentru cei adormiţi?
– Frate, ce spune Hristos? Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă. Cine se leapădă de voi, de Mine se leapădă. Ia gândeşte-te că arhiereii şi preoţii toţi sunt ucenici ai lui Hristos şi ei mijlocesc în Sfântul Altar prin rugăciuni şi părticele.
– Ce este ura, din ce pricină se naşte ea în inima omului şi cum poate fi combătută?
– Ura, ca şi celelalte patimi, se naşte din iubirea de sine, egoismul, care este maica şi rădăcina tuturor păcatelor, după Sfinţii Ioan Damaschin şi Efrem Sirul.
Ferice de omul care se teme de Dumnezeu, că acela este adevărat om înțelept și acela va avea fericire și în veacul de acum și în veacul cel viitor.
Cine se teme de Dumnezeu, nu-i place să ia avutul altuia. Cine se teme de Dumnezeu, nu se duce la femeia altuia. Cine se teme de Dumnezeu, și cu soția sa trăiește în curăție, după rânduiala Bisericii
De voieşti să fii desăvîrşit, mergi, vinde-ţi averile tale şi le dă săracilor şi vei avea comoară în cer. După aceea vino şi urmează-Mi (Matei 19, 21)
Iubiţi credincioşi,
Idealul fiecărui creştin pe pămînt este mîntuirea sufletului, adică dobîndirea vieţii veşnice. Pînă la întruparea şi învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mîntui, căci raiul era închis şi nu era revărsat peste lume harul Duhului Sfînt. De aceea toţi drepţii Vechiului Testament aşteaptau izbăvirea sufletelor lor prin moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu.
Când faci, mamă, pomelnic pentru ai matale, la liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit săraca. Este mare pomană.
Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.
(Părintele Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 202 )