Maica Siluana Vlad

Pentru că n-au răbdare, oamenii se duc la vrăjitori, la ghicitori, pentru că vor totul deodată…

Cum să ne smerim în mintea și în inima noastră când ne vin gânduri fariseice?

Un prim pas spre smerenie este să nu ne mirăm că nu suntem smeriți pentru că fariseismul este o caracteristică a firii noastre căzute. Este această pornire a omului de a părea, de a fi văzut.

Continuare …

Cum scăpăm de lăcomia de a mânca?

Maica Siiuana: Prin post. Intâi şi-ntâi, să mănânci până te saturi, dar să nu înghiţi, până ce nu zici de cinci ori: „Doamne, Iisuse Hristoase”. Ai să vezi că se schimbă ceva! Lăcomia aceasta este patimă, dar, zice un sfânt, este şi neputinţă. Noi mâncăm, pentru că avem probleme sufleteşti: frică, nelinişte… De multe ori, mâncăm din cauza emoţiilor noastre, şi nu de dragul de a mânca. Nici nu ştim ce-am mâncat. Băgăm automat în gură, doar să mestecăm ceva.

Continuare …

Mintea noastră e bolnavă de imagini, e plină de imagini gata făcute

Atenţia şi intenţia
Pentru vindecarea de nesimţire, pentru alungarea demonului acesta, avem nevoie să ne cultivăm atenţia, care ne este furată şi risipită şi amorţită. Trezirea atenţiei duce la o stare de priveghere prin care nu ne mai lăsăm robiţi de „pilotul automat” instalat în noi de nesimţire şi de sugestiile lumii acesteia.

Continuare …

Sfântul Iosif Isihastul, lucrător lăuntric al îndumnezeirii noastre

Mare taină, taina Sfântului Iosif şi a relaţiei sale cu mine, omul. Si Sfântul Iosif, şi eu suntem oameni, fiecare unic şi-n acelaşi timp acelaşi Om, aceeaşi fire. Ca persoană, ca subiect unic, fiecare însă a lucrat cu harul lui Dumnezeu după putinţă, după voinţă, după ştiinţă, în firea lui, care este şi firea mea. Sfântul nu lucrează numai pentru sine, căci şi când lucrează pentru sine, şinele lui mă cuprinde şi pe mine.

Continuare …

Dacă mă ocup doar de ce gândesc, rămân în iad

Inima omului este laboratorul în care energiile create, sub puterea și cu lucrarea harului sunt transformate în energii divino-umane. Dar noi nu suntem lămuriți: care sunt aceste energii create? Tot ce „mișcă” în mine, tot ce simt, gândesc, spun, fac! Dar „carnea” acestei transformări este simțirea.
Orice trăire a noastră poate fi privită din două perspective: gândire și simțire. Dacă mă ocup doar de ce gândesc, rămân în iad.

Continuare …

Confundăm mintea în întregul ei cu lucrarea raţiunii sau cu o altă lucrare a ei

Aţi amintit, maică, un element foarte important: sărăcia cu duhul. Pentru că vorbim despre proprietate intelectuală, iar sărăcia cu duhul de care Mântuitorul vorbeşte în Fericiri a fost înţeleasă în cele mai variate forme. Mulţi au fost scandalizaţi: „Adică cum, să fim proşti?”. Într-adevăr; Mântuitorul ne zice să fim proşti, dar să fim proşti după logica lumii acesteia. Să fim proşti după mintea lumii acesteia.

Continuare …

Orice om se poate sfinții

Acum mintea ta caută Sensul şi încă nu ştie drumul spre locaşul Lui: inima omului. Acceptă şi binecuvântează-ţi calea şi “povestea vieţii” tale de până acum pentru ca tot ce ai lucrat şi adunat în ea să devină “povestea mântuirii” tale. Ştii, viaţa oricărui om poate deveni viaţa unui sfânt! Doar să vrea omul să-L primească pe Domnul ca Domn şi Dumnezeu al vieţii sale.

Continuare …

Ne uităm la televizor ca să uităm de noi

Maică, mă uit trei-patru ore la televizor şi mă mustră conştiinţa că la rugăciune stau trei-patru minute. Ce să fac, cum să mă mobilizez pentru rugăciune?
Păi, uite, deschide televizorul 3-4 minute, închide-l; roagă-te 3-4 minute, deschide-l şi închide-l şi iar închide-l şi tot aşa… Nu zic să inversezi total, dar fă parte egală la început. Zi „Tatăl nostru” de trei ori şi pe urmă uită-te trei minute la televizor! Greu, nu?

Continuare …

Cea mai mare înşelăciune a vrăjmaşului este când omul primeşte gândul că ceilalţi pot deveni conform dorinţelor noastre

Singurul criteriu este dragostea însoţită de dorinţa şi hotărârea de a ne mântui împreună. „Măi băiatule, simt că eu lângă tine mă mântuiesc. Şi tu simţi?”. Asta e tot! „Vrei să porţi crucea cu mine?”. Noi suntem oameni, n-avem revelaţii, nu simţim – profitaţi de faptul că sunteţi băieţi şi fete, înainte de a fi bărbat şi femeie, şi când vă plimbaţi, jucaţi-vă de-a „cum vezi tu viaţa de familie?”. Şi o să aflaţi multe lucruri din care puteţi să faceţi şi nişte criterii, dar nu absolute. Şi o să aflaţi multe.

Continuare …

Hotărâre în credinţă

Nu. O chestiune de voinţă este să intri în bucuria care este a lui Dumnezeu. Bucuria o dobândim intrând prin uşile care duc la ea. Este chestiune de voinţă să facem poruncile lui Dumnezeu. Şi nu de voinţă, ci de încordare a voinţei, pentru că noi înţelegem prin voinţă puterea firii care zice: vreau! Dar aceasta este voinţa care spune: aşa să faci! Şi pe urmă spune: deşi am vrut, n-am putut!

Continuare …

Să avem încredere în Dumnezeu!

Dacă încerci să explici unui om că ceea ce face nu este plăcut înaintea lui Dumnezeu şi, totuşi, acesta refuză cu încăpăţânare să accepte acest lucru, ce să facem pentru el, ţinând cont de faptul că ţinem mult la el?
Cred că Pilda fiului risipitor din Biblie ne răspunde la întrebare. Fiul zice: „Dă-mi averea”. Tatăl nu-i spune: „Amărâtule, din ce-ai să trăieşti pe urmă, vii tu la mine, îţi arăt eu ţie, nu-ţi dai seama ce-o să ţi se întâmple?”. Nimic. Ce fel de tată, ce fel de iubire e asta?

Continuare …

Sunt o valoare inestimabilă pentru că sunt „lucrul mâinilor lui Dumnezeu”, nu alor mele!

Această cufundare, această conștientizare și asumare prin acceptare a trecutului, a evenimentelor lui trecute, este, de fapt, o lucrare a pocăinței. Fără această asumare a trăirilor refuzate, îngrămădite în uitare pentru că nu sunt „frumoase” sau sunt prea dureroase, pocăința, oricât de „sinceră” ar fi, va cuprinde doar frunzele și, eventual niște ramuri ale faptelor și atitudinilor noastre înstrăinate de Dumnezeu.

Continuare …

Cine ştie ce voieşte nu se sperie de greutate!

Încearcă să nu faci nici un efort ca să poţi ceea ce nu poţi, ci arată-I Domnului neputinţa ta şi roagă-L să te întărească să faci voia Lui! Însăşi rânduiala vieţii noastre îţi arată care este voia Lui în fiecare clipă şi să te străduieşti să-I ceri mereu putere s-o împlineşti. Atunci când uiţi, sau doreşti ce nu ţi-ar fi de folos pe Cale, arată-I Domnului toate şi iarăşi cere putere să biruiască în tine dorinţele ziditoare. Să te întrebi mereu care din cele pe care le faci slujesc scopului tău, acela de a fi fericit cu Domnul, şi pe acelea să le faci, iar pe celelalte să le jertfeşti, să le răstigneşti!

Continuare …

Dorinţele noastre sunt expresia dorului nostru

Dorinţele noastre, de obicei, sunt incluse. Dacă eu sunt în chilia mea singură, îmi doresc să citesc o carte sau să dorm sau să mă rog. Dacă mă duc la bucătărie unde tocmai s-a făcut ceva foarte bun de mâncare, deodată doresc foarte mult să mănânc, deşi înainte nu -mi era nici foame şi nici poftă. Dorinţa mea s-a schimbat. Doresc astăzi să ţin post până la ora nu ştiu care, sau să nu mănânc deloc, şi vine cineva cu ceva atât de bun, încât nu mai doresc să ţin post, doresc să mănânc. Este o dorinţă pe care pot să mi-o împlinesc.

Continuare …

Durerea este ceasul deşteptător din somnul unei vieţi somnambule

Ea ne arată că nu suntem în rai, că raiul nu este pe acest pământ, şi că raiul se zideşte de fiecare dintre noi, dacă alegem să fim cu Cel ce „astăzi poate fi cu noi în rai”, dacă acceptăm să ne fie El Domnul şi Stăpânul nostru în această viaţă pe care nu putem s-o trăim decât în această lume, după legile ei. Dumnezeu nu S-a făcut om ca să schimbe legile acestei lumi, ci ca să ne dea puterea să ne purtăm cu ea şi cu legile ei ca El. S-o biruim primind biruinţa Lui, intrând în ea şi făcând-o a noastră. Lumea aceasta ne învaţă să fugim de durere, să o negăm, să o anesteziem şi să ne minţim. Aşa ne ţine robii ei. Domnul ne învaţă şi ne dă putere să o acceptăm, să nu ne împotrivim răutăţii ei, ci s-o trăim ca El şi cu El.

Continuare …