
Acum până la Florii, postul ăsta mare și sfânt e post ascetic, adică renunțăm la desfătarea cu bunătățile pământești: mâncare, distracție și celelalte, ca să ne pregătim să ne unim cu Hristos.


Acum până la Florii, postul ăsta mare și sfânt e post ascetic, adică renunțăm la desfătarea cu bunătățile pământești: mâncare, distracție și celelalte, ca să ne pregătim să ne unim cu Hristos.

Împărate Ceresc e prima rugăciune, după ce I-ai mulțumit lui Dumnezeu că te-ai trezit. „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești”, adică le umpli, „vino și Te sălășluiește întru noi” – vă dați seama, ditamai Dumnezeu Duhul Sfânt să vină să stea în mine, și vine!, eu sunt templul Duhului Sfânt, nu?

– Dacă încerci să explici unui om că ceea ce face nu este plăcut înaintea lui Dumnezeu şi, totuşi, acesta refuză cu încăpăţânare să accepte acest lucru, ce să facem pentru el, ţinând cont de faptul că ţinem mult la el?


De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere? Pentru că te iubeşte. Dacă asculţi puţin tăcerea din ochii Lui din icoană vei auzi că-ţi cunoaşte durerea pe care o simte deodată cu tine în trupul Său. Doar că nu are aceeaşi atitudine faţă de ea, ca tine. Lui îi este milă de tine, ţie nu! El, din milă şi din iubire, a venit la noi şi vine la tine ca să-ţi arate pe viu că durerea se poate trăi şi altfel decât revoltându-ne, acuzând şi învinovăţind: pe ceilalţi, pe noi înşine, pe El … Tu, lipsită de milă faţă de tine, din cauza dorinţei ca lucrurile să fie aşa cum ţi-ar plăcea ţie, alegi mereu soluţii care sporesc suferinţa, întunecă mintea şi otrăvesc viaţa.
Dacă acum te opreşti din cârtit şi te aşezi în faţa Lui şi hotărăşti să iei în faţa durerii atitudinea Lui, totul se va schimba.

Maică, cum putem ajuta oamenii aflaţi în prag de disperare, dacă aceştia nu prea cred în Dumnezeu?

Cum să facem să nu-i mai judecăm pe ceilalţi? Sunt doar gândurile noastre? Dacă nu le spunem, tot este păcat?

Cum se poate lupta împotriva celor ce merg la vrăjitor? Cum ne putem feri de farmece?

Următoarea ușă a bucuriei este să-L mănânci și să-L bei pe Domnul, adică Sfânta Împărtășanie. Pentru că nimeni nu se poate bucura dacă e mort. N-am văzut un mort bucurându-se.

Afirmaţi la un moment dat că fiecare cruce poartă în ea o taină. Credeţi că fiecare are de parcurs un traseu iniţiatic bine stabilit în metamorfoza de la uniformitate la unicitate?

Pentru vindecarea de nesimţire, pentru alungarea demonului acesta, avem nevoie să ne cultivăm atenţia, care ne este furată şi risipită şi amorţită. Trezirea atenţiei duce la o stare de priveghere prin care nu ne mai lăsăm robiţi de „pilotul automat” instalat în noi de nesimţire şi de sugestiile lumii acesteia.

Cum se pot curăța păcatele moştenite din neam? Amprentele din perioada intrauterină, din copilărie şi faptele înfăptuite de părinţi?

Este vital pentru noi să înţelegem ce este credinţa, că este o relaţie vie cu Dumnezeul Cel Viu, că este Viaţa pe care ne-o dă El şi nu căutarea magică a unei puteri pe care n-o avem îndestul!

Un tânăr care abuzează de trupul cuiva, are mintea rănită de imagini drăcești. Niciun tânăr neîntinat cu imagini pornografice nu are în mintea lui și în inima lui și în dorul lui tendința de a face lucruri nefirești sau inestetice. Iubirea este frumusețe, îmbrățișarea este sublimă, tot ce presupune dragoste între oameni e frumos și delicat. Mângâierea, ați văzut, e o atingere delicată, care se retrage fără a insista, fără a apuca, sfâșia sau consuma. Se retrage și revine în gesturi de mare delicatețe. Tot ce e urât este sugestie demonică și vine prin vedere.

Ce este moartea şi cum ne putem pregăti pentru ea?

Reacţionând cu rău la rău nu reuşim decât să înmulţim răul pe pământ. Putem ieşi din acest cerc vicios doar dacă cerem de la Dumnezeu puterea şi ştiinţa Lui de a accepta durerea pe care ne-o produce răul, fără a răni şi noi, dar şi fără a tolera răul.

Dorinţa de a ne vedea „toate păcatele” e foarte periculoasă şi poate fi prilej de mare cădere, venind dintr-o mândrie ascunsă deliberat sub o falsă smerenie, sau necunoscută din lipsa de îndrumare duhovnicească. Mulţi care au pornit pe această cale fără ascultare de duhovnic şi de sfânta rânduială a Bisericii au sfârşit fie în deznădejde şi renunţare la lupta cea bună, fie în tulburări emoţionale care ne îndepărtează de calea simplă şi cuminte a dobândirii bucuriei sfinte, pas cu pas şi numai cu mila Domnului.