Zice Hristos să „nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?” (Matei 6, 31). Te încredințezi lui Dumnezeu sau Maicii Domnului că ea e cea mai bună mijlocitoare, prin ea vin toate darurile. Și n-ai nevoie de nimic pentru că toate cele de trebuință ți le dă Domnul. Cele pe care nu le ai – și zici tu că-ți lipsesc – însemnează că nu-ți sunt de trebuință.
Este o boare de rugăciune, de pustnicie, care adesea bate peste binecuvântata Katunakia. Cu mulţi ani în urmă l-am întâlnit pe părintele isihast Antim. El era un om al tăcerii. Când vorbea, el spunea aproape mereu de rugăciunea neîncetată a inimii: «În timp ce rugăciunea către Maica Domnului te pregăteşte pentru îndumnezeire, rugăciunea lui Iisus te îndumnezeieşte».
Un păcătos și-a rânduit ca pravilă, în fiecare zi, să se roage de câteva ori către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, repetând cuvintele Arhanghelului Gavriil: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har!”. Odată, pregătindu-se să meargă la lucrul său lumesc, s-a îndreptat către icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ca, mai înainte, să se roage după obiceiul său, iar apoi să meargă la lucrul său.
Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt.
Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei.
«Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte» (Luca 2, 51)
Era în ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, 24 martie 1942 în Drama, Grecia. Ocupația străină era bulgară. Lipsurile, bolile şi foamea luaseră proporţii înspăimântătoare şi moartea secera în fiecare zi mici şi mari, dar, în special copii. Printre locuitorii Dramei se afla şi o văduvă cu cinci copii. Pe soţul ei îl uciseseră ocupanţii cu şase luni înainte, în măcelul din 29 septembrie 1941.
Odată, pe când Sfântul Grigorie se afla în rugăciune înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, i-a cerut călăuzire pentru sine și pentru fiii săi duhovnicești, cerând a fi luat sub ocrotirea ei, ca ea să înlăture orice piedică către liniștirea desăvârșită. El a mai rugat-o cu stăruință să ia asupra ei grija pentru toate nevoile lor lumești.
Îți plac istorioarele duhovnicești! O să-ți citesc îndată ceva asemănător. Am aici, la mine, o carte pe care o socot drept tovarășul meu de drum. Se numește „Agapia” sau „Mântuirea păcătoșilor”. În ea se află descrise multe întâmplări minunate.
– Gheronda, atunci când am mereu căderi în nevoința mea, mă cuprinde mâhnirea.
Eu nu pot să sărut doar o singură dată icoana Maicii Domnului și să plec, căci atunci când mă apropii de icoană, ca un magnet mă atrage către ea. Și trebuie să fiu singur, fiindcă doresc să o sărut ore întregi. Și ca o suflare de viață vine în sufletul meu, umplându‑mă de Har și nedându‑mi voie să mă depărtez.
Preasfânta Maică se roagă neîncetat pentru noi şi este neîncetat lângă noi. Ori de câte ori o căutăm din inimă pe Preasfânta Maică, ea este nelipsită. Ea singură, după Domnul, este apărătoarea neamului nostru.
Sfântul Epifanie spune că „statura Fecioarei Maria era de talie mijlocie. Culoarea părului îi era gălbuie și foarte plăcută și atârna pe sub acoperământul capului ei. Culoarea feței ei era ca bobul de grâu, când dă în copt bine. Ochii îi erau limpezi la căutătură și nimeni n-a ținut seama ce culoare aveau, nici până în ziua de astăzi. Se păstrează doar într-o mică măsură idei, cum că erau ca măslina coaptă. Sprâncenele ei erau în oarecare mlădiere și foarte minunate”.
La finalul Săptămânii luminate, Biserica a statornicit să sărbătorim un eveniment legat de Maica Domnului.
Doamne, a Cărui dragoste pentru noi depăşeşte la infinit dragostea oricărui tată, a oricărei mame, a celei mai iubitoare soţii, miluieşte-ne!
Dumnezeu a slăvit-o pe Maica Domnului şi a păstrat-o în tăcere. Taina Născătoarei de Dumnezeu este taina tăcerii. De aceea, Dumnezeu nu i-a luminat pe oameni pentru a vorbi despre viaţa ei trupească. Biserica însă a slăvit-o.”
Odată, pe când inima lui se primejduia să plesnească de durere, a mers din nou în bisericuţa sa şi a început să se roage cu multe lacrimi la Maica Domnului şi să sărute icoana ei din catapeteasmă. Căuta scăpare la ea, de vreme ce ea însăşi îi spusese să-şi aibă nădejdea în ea.
Starețul Filotei Zervakos din insula Paros, un om sfânt, mi-a spus, plângând, o vedenie pe care o avusese. Trăia o mare frământare, pentru că în societatea grecească se întâmplase ceva, iar el își spunea: „Cum s-a stricat societatea! Gata! S-a dus cu ea!” Dezamăgit, și-a ridicat privirea și… ce să vezi? O nenumărată oștire de sfinți – fără început și fără sfârșit – în frunte cu Maica Domnului, care își înălța mâinile către Hristos și spunea: „Aceștia sunt ai mei. Te rog să-i mântuiești și pe cei care sunt jos!”