Orice vas în care se pune un mir preţios miroase minunat, chiar după ce nu mai este mirul într-însul. Cu atât mai puternic cu cât mirul a stat mai mult în el și cu atât mai mult cu cât mirosul mirului a fost mai puternic.
Iar dacă mirul rămâne în vase, el miroase covârşitor mai mult decât cele golite.
Dar dacă s-ar zice că acel miros este o însuşire a unui anumit element, închipuie-ţi că ceva stă lângă o mare ardere şi multă vreme ţine fierbinţeala, deşi s-ar depărta de foc.
Cu aceste observaţii adevărate, te întreb: ce mireasmă a iubirii de oameni, ce văpaie a dragostei, ce gânduri ale îndurării şi milei nu se găsesc cu îndestulare în lăuntrul Născătoarei de Dumnezeu, care nouă luni a purtat în feciorescu-i pântece pe Hristos, mirul cel nedeşertat? Ea, care ţine totdeauna la piept şi în iubire pe Fiul lui Dumnezeu!
De aceea, după cum un lucru oarecare apropiat de un vas de mir prinde miros, ori ceva apropiat de foc se încălzeşte, tot astfel, ba poate mai mult, orice lipsit, care se apropie cu smerenie şi cu credinţă de Mirul ceresc și de focul milei și îndurării, ce de-a pururi arde în pieptul Născătoarei de Dumnezeu, lucru hotărât că va lua sprijin, binefaceri şi daruri, cu atât mai multe cu cât are credinţă şi curaj mai mari.
Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 150-151