„Fiule, când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită!” (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) 2, 1).
Cuvinte purtătoare de nădejde
Articole
Omul nu poate nimic singur, fără ajutorul lui Dumnezeu
Omul nu poate nimic singur, fără ajutorul lui Dumnezeu. Crede că știe ceva. Firea căzută! Totul i se descoperă din veșnicie. Pretutindenea sânt taine ale lui Dumnezeu. Sântem înconjurați de taine. Sântem o taină uriașă și pentru noi înșine. Nu știm ce sântem. De unde am venit? Încotro ne îndreptăm?
Iată menirea ta, omule!
Fericit omul creştin ce va pricepe asta şi cu toată inima se va lipi de Dumnezeu, Ziditorul şi Răscumpărătorul său, şi va răbda toate ispitele întru dragoste şi dăruire față de El, precum Iov cel din Vechiul Testament, precum apostolii, ierarhii, mucenicii şi toţi cuvioşii, care bine au plăcut lui Dumnezeu şi s-au învrednicit de cereasca cetăţenie, pentru credinţa şi dăruirea lor.
Trei însușiri teologice ale Sfântului Paisie Aghioritul
Nu este cu putință ca într-un text atât scurt să fie consemnate toate însușirile teologice care defineau personalitatea lui sfințită. Îndeobște pot să spun că Cuviosul Paisie era un om îndumnezeit, adică se afla pe calea către îndumnezeirea după har, trăind în Biserică prin Sfintele Taine și nevoință.
Harismele, înfățișarea și caracterul Sfântului Paisie Aghioritul
Înfăţişarea exterioară a Stareţului era cea a unui monah obişnuit. Era de talie mijlocie, aproximativ 1,60 metri înălţime. Era foarte slab, din pricina ascezei de mulţi ani, având trăsăturile feţei frumoase, armonioase şi fine. Toată înfăţişarea lui inspira bunătate şi simpatie. Privirea sa era vioaie, foarte expresivă, pătrunzătoare şi scânteietoare. Mişcările lui erau însoţite de pace, siguranţă şi nobleţe. Chipul său era luminos şi plin de har.
Când vor lipsi monahii, atunci credinţa se va pierde
– Mulţi se străduiesc să trăiască viaţa duhovnicească numai la Dumnezeiasca Liturghie de duminică, iar în restul săptămânii se află în afara vieţuirii ascetice. Aceşti oameni nu pot înţelege monahismul. Cei ce nu trăiesc întreaga săptămână evanghelic-ascetic nu pot trăi nici duminica ascetic.
Să nu fiți prea siguri că fratele vostru se înșală. Nu îl judecați
Trebuie să murim nouă înșine pentru ca ceilalți să trăiască. Hristos a spus-o: „Nu vă temeți a vă pierde sufletul în această slujire”. Cel ce slujește aproapelui își mântuiește sufletul pentru viața veșnică.
Care este arma vrăjmașului împotriva mântuirii noastre? Zavistia. În Evanghelie Pilat știe că iudeii vor să-L omoare pe Hristos din zavistie. Zavistia este cea mai puternică armă a vrăjmașului. De aceea, trebuie mai înainte de toate, să ocolim gândul de zavistie.
A dobândi rugăciunea înseamnă a dobândi veşnicia
Când contemplaţia Luminii Necreate se leagă de invocarea Numelui lui Hristos, semnificaţia acestui nume ca „împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere” (Marcu 9, 1) devine deosebit de limpede şi duhul omului aude glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit” (Marcu 9, 7). Hristos ne-a arătat în El Însuşi pe Tatăl: „Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl” (Ioan 14, 9). Acum cunoaştem pe Tatăl în aceeaşi măsură în care L-am cunoscut pe Fiul.
„Doamne, mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că m-ai adus să stau de vorbă cu Tine… ”
Nu știm cum arată, căci – așa cum găsim la Ioan I cu 18 – „pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată”. Adevărat lucru este acesta, dar ne putem întâlni cu El în rugăciune. Du-te în camera ta, în cămara ta, în inima ta și, întâi de toate, gândește-te bine cu cine stai de vorbă și spune apoi cum te-nvăţ eu, om bătrân:
În faţa lui Dumnezeu nu contează cantitatea, ci străduinţa
În faţa lui Dumnezeu nu contează cantitatea, ci străduinţa, o intensitate în străduinţă, pentru că toţi ne străduim într-un fel.
Dacă te străduieşti să faci o rugăciune şi n-o faci cum trebuie, Dumnezeu primeşte silinţa ta. Dacă te străduieşti să faci un bine cuiva şi dai foarte puţin – pentru că nu ai mai mult – Dumnezeu preţuieşte aceasta. Dacă posteşti, Dumnezeu apreciază acest efort al tău, chiar dacă adeseori mai calci postul.
Călcătorul curăției necinstește pe Hristos
Păcat era curvia când stăpânea Vechiul Legământ; era păcat ca necinstire a firii, ca rea întrebuințare a unei însemnate însușiri a firii, ca încălcare a legilor firii. Încălcarea era socotită atât de însemnată, că cel vinovat de ea era pedepsit cu moartea. În Legământul cel Nou, acest păcat a dobândit o nouă greutate, fiindcă trupurile omenești au dobândit o nouă vrednicie.
„Cu judecăţile pe care le ştii, Doamne, rânduieşte viaţa mea aşa încât să mă mântuiesc”
Vă tot faceţi planuri… Nu e un lucru rău, însă mai bine încredinţaţi totul în mâinile lui Dumnezeu şi aşteptaţi cu smerenie ce cuvânt va ieşi pentru dumneavoastră de la Domnul, fiind gata să îl primiţi în chip supus. Vi s-a făcut de căsătorie?! Dar şi lucrul acesta este mai bine să-l lăsaţi în mâinile lui Dumnezeu.
Omul depresiv trăieşte tristeţea din pricina egoismului şi al iubirii de sine
Diavolul, intrând în sufletul mândru şi egocentric, îl umple de tristeţe, epuizare şi disperare. Cineva l-a întrebat pe Bătrânul Paisie despre neliniştea care îl cuprindea pentru căderile lui: Părinte, sunt stăpânit de nelinişte pentru căderile mele şi obosesc în lupta mea.
Desfătarea de gânduri și simțăminte curvești este curvie a inimii și spurcare a omului
Unii spun că a cădea în curvie cu trupul și a cădea în ea cu mintea și cu inima sunt nelegiuiri de aceeași greutate și însemnătate. Ei își întemeiază această părere pe cuvintele Mântuitorului: ,,Tot cela ce caută la femeie spre a o pofti pe ea, iată, a preacurvit cu dânsa în inima sa” (Matei 5, 28). Greșită părere!
Îndurerarea inimii duce la dragostea de Dumnezeu și la asemănarea cu El
La început, inima îndurerată ne pare o povară grea, fiind îndeobște întrețesută cu frica de Dumnezeu; ea este însă deosebit de benefică. Cu timpul, îndurerarea inimii duce la dragostea de Dumnezeu și la asemănarea cu El. Cel ce suferă sincer și fără fățărnicie întristare adâncă față de păcatele săvârșite „va dobândi roadele dulci și sfinte ale mângâierii milostivirii Duhului Adevărului” (Sfântul Grigorie Palama).
Iubirea lui Dumnezeu
Domnul ne iubește fără sfârșit pe noi, păcătoșii, și dă omului pe Duhul Sfânt, și prin Duhul Sfânt sufletul cunoaște pe Domnul și își găsește fericirea în El, Îi mulțumește și-L iubește, și în marea lui bucurie îi este milă de întreaga lume și dorește cu tărie ca toți oamenii să cunoască pe Dumnezeu, pentru că Domnul Însuși dorește aceasta pentru toți.
Creştinul trebuie să se ferească de sentimentul superiorităţii pentru virtuţile sale
Mi-a zis Bătrânul într-o zi:
– Creştinul trebuie să se ferească de habotnicie bolnavă, adică atât de sentimentul superiorităţii pentru virtuţile sale, cât şi de cel al inferiorităţii pentru păcătoşenia lui. Una este complexul de inferioritate şi cu totul altceva e smerenia; una este pocăinţa şi cu totul altceva, melancolia.