Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, încă de la înfiinţarea sa, cheamă la fiecare Sfântă Liturghie, prin îndemnul liturghisitorului: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, pe toţi membrii ei pentru a se împărtăşi cu Dumnezeieştile Taine.
Ea e modelul desăvârșit de curăție și iubire, duse până la jertfă, dovadă că puțini erau până sub crucea Răstignitului, și printre cei puțini, era Maica Domnului.
Să nu vă grăbiţi să faceţi imediat ce vă spune gândul, fără multă răbdare şi încercare. Omul care nu are răbdare şi se grăbeşte nu poate cunoaşte niciodată voia dumnezeiască şi, de aceea, nici tihnă nu va găsi vreodată. Aşa se face că e nevoie de atenţie şi răbdare.
Experiența se dobândește, într-adevăr, odată cu trecerea timpului, dar harul – de aceea se numește har, adică dar, pentru că depinde de Dumnezeu – se dăruiește în funcție de căldura credinței, de smerenie și de voia cea bună. Solomon a primit har când era de doisprezece ani. Daniil la aceeași vârstă. David pe când păștea turmele tatălui său. La fel toți cei vechi și noi. Imediat ce omul ajunge la căința adevărată, harul se apropie de el și sporește odată cu creșterea zelului. Experiența cere nevoință îndelungată.
Niciodată nu îl vedeam pe Stareţ să întreprindă ceva fără ca mai înainte să facă rugăciune. Noi îl întrebam despre ceva referitor la viitor sau la ziua următoare, iar el ne răspundea că ne va spune a doua zi. Însă scopul era ca să premeargă rugăciunea.
Dorinţa noastră se îndrepta către cunoaşterea voii dumnezeieşti. Cum poate cineva recunoaşte voia dumnezeiască? Ne spunea:
Scrii că te chinuie o tristeţe de neînvins şi inexplicabilă. Trupeşte eşti sănătoasă, casa ţi-e plină, dar inima îţi e pustie. De fapt, inima ţi-este plină de întristare întunecată. Te duci, din obligaţie, la distracţii şi spectacole, dar asta îţi măreşte şi mai mult întristarea.
– Gheronda, atunci când mă cuprinde antipatia, inima mea poate lucra rugăciunea?
A-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a-l iubi pe aproapele și a fi milostivi față de toți oamenii și în primul rând față de cei mai mici, cei mai sărmani și mai oropsiți dintre toți.
“(…) Mintea omului care nu este hotărât să se îndrepte spre Dumnezeu, nu va fi determinată nici de minuni să o facă. Va fi determinată de minuni dumnezeieşti discrete, care se petrec în sufletul său. Sunt mişcări tainice în sufletul omului pe care nici el singur nu le percepe. Pentru rugăciunile cuiva, ale părinţilor, ale prietenilor, ale preoţilor sau călugărilor, pentru sufletul curat al cuiva, Dumnezeu poate săvârşi astfel de mişcări în fiinţa omului. Se trezeşte omul cu o altă atitudine, cu o altă înţelegere a lucrurilor, mult mai dispus pentru lumea aceasta a lui Dumnezeu, şi nu ştie de unde.
Şi pocăinţa se învaţă; nu ajunge nimeni dintr-odată la o pocăinţă adâncă. Îmi vine acum în minte un cuvânt de la Părintele Teofil Părăian, care zicea despre Taina Sfintei Spovedanii: „Să ne spovedim cum putem, ca să ajungem să ne spovedim cum trebuie”. Aşa aş zice şi eu aici: să-I dăm lui Dumnezeu pocăinţa atâta cât o avem, şi să ne rugăm Lui să ne înveţe adevărata pocăinţă. Ne adâncim în duhul acesta de pocăinţă pe măsură ce ne adâncim în relaţia cu Dumnezeu.
Trebuie să vă mărturisesc că și eu am fost foarte obosit de moralismul înstăpânit de atâția ani în țara noastră. Iar când spun moralism, nu am câtuși de puțin în vedere morala, pe care o prețuim, fiindcă și trupul trebuie să se sfințească și să se curățească, ci concepția potrivit căreia trebuie să vedem toate lucrurile exterior și trupesc.
Energia demonică se manifestă nu doar în anumite locuri, însă și în oameni, și în lucruri, chiar și în cărți. Așa cum Sfânta Evanghelie transmite harul Sfântului Duh, prin care a fost scrisă, tot astfel și cărțile demonice, cărțile despre magie, vrăji, transmit energia demonilor.