Troparul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, glasul 1:
Locuitorul pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Macarie; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
“Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea” (Psalm 61, 10)
Un tânăr oarecare s-a apropiat de Mântuitorul, a îngenuncheat înaintea Lui și I-a zis: “Învățătorule bun, ce voi face ca să dobândesc viața cea veșnică?” (Luca 18, 18).
Chipul cel viu şi fără de moarte al faptelor bune care s-a ridicat spre plăcerea lui Dumnezeu, adică Sfântul Atanasie cel Mare, avea patrie cetatea Alexandria cea preaslăvită din Egipt şi părinţi creştini drept-credincioşi care vieţuiau după Dumnezeu. Dar ce fel avea să fie cu dânsul mai pe urmă, s-a arătat chiar în copilăria sa.
Oamenii se socotesc raţionali. Însă pe nedrept, căci nu sunt raţionali. Unii au învăţat cuvintele şi cărţile vechilor înţelepţi. Dar raţionali sunt numai aceia, care au sufletul raţional, pot să deosebească ce este binele şi ce este răul, se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare sufletului; iar aceastea le săvârşesc cu multă mulţumire către Dumnezeu.
Numai aceştia trebuie să se numească oameni raţionali.
Antonie cel Mare – Filocalia, vol. I, Editura Institutul de Arte Grafice „Dacia traiană”, Sibiu, 1947, p. 3
Pe unii oameni, cu totul protivnici, binefacerile îi îmblânzesc. Pe invidios însă, binefacerile mai mult îl înrăiesc. Cu cât invidiosul are parte de mai mari binefaceri, cu atât mai tare fierbe de ciudă, mai mult se supără şi se mânie. Mulţumind pentru darurile primite şi mai mult se cătrăneşte de purtarea binefăcătorului. Ce fiară nu întrec ei prin cruzimea lor? Câinii, cărora li se aruncă o coajă, se domesticesc; leii, cărora li se poartă de grijă, se îmblânzesc. Invidioşii însă, mai mult se irită când li se arată îngrijire şi atenţie.
Troparul Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, glasul al 4-lea:
Asemănându-te cu obiceiurile râvnitorului Ilie şi urmând Botezătorului pe drepte cărări, Preacuvioase Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului şi ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Din câte vedem în scrierile Părinţilor, se poate ca cineva să spună, sau chiar să şi simtă, în fiecare clipă, nevoia de a spune pun început, voi pune început. Şi aceasta nu doar la începutul anului, nu doar când ne aflăm în vreun popas al vieţii noastre, nu doar la începutul săptămânii, ci la începutul fiecărei clipe. Pun început. Omul nu numai gândeşte că este bine să facă aşa, dar simte nevoia să şi spună pun început. Şi cu cât se hotărăşte cineva mai degrabă să pună început, cu atât este mai bine. Dacă nu cunoaşte, însă, semnificaţia acestui îndemn şi nu face ceea ce trebuie, totul va părea un joc sau o bătaie de joc.
Vezi că, atunci când apune soarele, se face întuneric şi beznă în lume şi nimic nu se vede, albul de negru nu se osebeşte şi cu neputinţă este a cunoaşte unde se află prăpastia sau drumul cel neted şi unde se găseşte pierzania sau locul ferit de primejdie.
Tropar la Sărbătoarea Cinstirii lanţului Sfântul Apostol Petru, glasul al 4-lea:
Roma nepărăsind, la noi ai venit prin cinstitele lanţuri ce ai purtat, întâistătătorule pe scaunul Apostolilor. Pe care cu credinţă cinstindu-le, te rugăm: cu ale tale rugăciuni către Dumnezeu, dăruieşte nouă mare milă.
Doi călugări tineri din Mânăstirea Sihăstria i-au cerut bătrânului un sfat duhovnicesc, iar el le-a spus :
– Să aveţi frica lui Dumnezeu şi să puneţi zilnic început bun. Cei care aţi schiopătat, îndreptaţi-vă; iar care nu aţi schiopătat, stăpâniţi-vă cu darul Domnului, să nu cădeţi. Că nu-i aşa de uşor a trăi, dar este tare greu a muri. Toţi cei care mor uită de viaţa aceasta şi în ceasul morţii văd înaintea ochilor numai cele ce le-au făcut, bune sau rele.
Să ai personal o relaţie cu moartea. Este unul din ţelurile vieţii noastre creştine: să ne obişnuim cu gândul la moarte, să ştim că ea există şi cum să reacţionăm în faţa ei. Apostolul Pavel spunea că-şi aşteaptă moartea, pentru că doar trecând prin moarte se va putea uni cu Hristos, dincolo de barierele trupului şi ale materiei, însă adaugă apoi: „Dar pentru voi ar fi mai bine să mai rămân printre cei vii, aşa că voi mai trăi încă…” Iată limita.
Pentru a-ţi agonisi virtutea neosândirii şi a nu ţine pizmă faţă de vrăjmaşii tăi, ci a-i iubi, a-i ierta şi a te ruga lui Dumnzeu din tot sufletul să fie iertaţi, chiar dacă te-au ocărât, chiar dacă te-au păgubit şi chiar dacă ţi-au pus şi viaţa în pericol de moarte, contemplă pe Domnul răstignit pe cruce.
Troparul Sfântului Cuvios Ioan Colibaşul, glasul al 4-lea:
Din pruncie iubind cu căldură pe Domnul, lumea şi cele frumoase ale lumii ai părăsit şi ai sihăstrit în chip desăvârşit; ţi-ai ridicat coliba înaintea porţilor părinţilor tăi; zdrobit-ai cursele demonilor, preafericite; pentru aceasta pe tine, Preacuvioase Părinte Ioan, Hristos după vrednicie te-a preamărit.
La diavolul-contabil nu încape nici ştersătura cea mai mică, Hristos, dintr-odată, şterge un întreg registru de păcate.
Hristos, boier, iartă totul. A şti să ierţi, a şti să dăruieşti, a şti să uiţi. Hristos nu numai că iartă, dar şi uită. Odată iertat, nu mai eşti sluga păcatului şi fiu de roabă; eşti liber şi prieten al Domnului.
Fiindcă mulţi sunt supăraţi şi tulburaţi de gânduri rele, iar, mai mult, de cele hulitoare, pe care vrăjmaşul le aduce, drept aceea, de folos ne este ca să le cunoaştem pe ele şi să le deosebim, când sunt spre păcat şi când nu. Să ne deprindem a ne tămădui de ele şi să le izgonim.
Că în trei chipuri se întâmplă tulburarea în gânduri: pentru necurăţie, pentru necredinţă şi pentru defăimare. Asupra acestor tulburări, doctoria este în acest fel:
Troparul Sfintei Nina, glasul al 8-lea:
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Nina, duhul tău.
În știință să ne fie, că nu ne va mântui pe noi locul, dacă nu vom face voia lui Dumnezeu, ci pe fiecare îl mântuiește mintea cea cu bunăvoie către Dumnezeu.
Că nu este ajutor nici din dregătoria cea cinstită, nici din locul cel sfânt, pentru cel care nu face porunca lui Dumnezeu. Că, ce dregătorie este mai mare decât dregătoria lui Adam, cea fără de moarte, sau ce loc este mai frumos, decât Raiul, din care a fost izgonit Adam, prin călcarea poruncii lui Dumnezeu?