Acatistul Sfintei Tatiana – 12/25 Ianuarie
Condacul 1:
Apărătoare a dreptei credinţe te-ai arătat, Sfântă Muceniţă Tatiana, prin slujirea lui Hristos şi, fiind rânduită diaconiţă a Bisericii Sale, prin zdrobirea capiştilor idolilor te-ai învrednicit de cununa mucenicească, pentru aceasta îţi cântăm: Aliluia!
Încăpățânarea este opinia neclintită și de neschimbat a celui îndărătnic. Omul încăpățânat nu ascultă decât de propria sa părere și se luptă din răsputeri pentru a și-o impune, cu toate că este nechibzuită și puerilă; este ignorant și vulgar.
Aristotel spune: „Îndărătnicii sunt cei care nu-și urmează decât propria lor opinie, cei ignoranți și mitocani” (Etica nicomahică).
Norma de învăţătură a Bisericii cu privire la cinstirea relicvelor a fost bine precizată, accentuându-se că cinstirea sfinţilor nu este adorare dumnezeiască, ci este venerare.
În această privinţă, concluzia pe care o lansează Fericitul Ieronim este următoarea: „Noi nu adorăm creatura şi nu-i slujim, ci cinstim moaştele martirilor pentru a adora pe Cel ai Cărui martiri sunt“ (Epistola 109 ad Riparium).
Povăţuitor preaînţelept al călugărilor şi înger pământesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, înfrânându-ţi trupul cu nepătimirea şi luminând inimile credincioşilor cu strălucirea virtuţilor tale. Pentru aceasta te-ai făcut locaş preacinstit al Sfântului Duh şi în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale de la Dumnezeu, pe Care roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.
Fãrã nemurire și mîntuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacã nu are în substanța lui ideea nemuririi și mîntuirii, nu e liber. Seamãnã cu berbecul, cu capra, cu oaia…
Omul a depășit condiția de animal abia atunci cînd în el a apãrut ideea nemuririi, care nu trebuie confundatã nici cu pemanența speciei, nici cu concepția esteticã a gloriei.
Istorisiri despre viaţa şi izbânzile duhovniceşti ale cuvioşilor părinţi de la Lavra Peşterilor din Kiev.
«Patericul Lavrei Peşterilor de la Kiev» conţine acele fragmente de text, care s-au salvat până astăzi, despre viaţa şi izbânzile duhovniceşti ale cuvioşilor părinţi ce au fost primii vieţuitori ai peşterilor şi despre ucenicii lor.
Obiceiurile păcătoase sunt ca nişte lanţuri pe om: îl lipsesc de libertatea duhovnicească, îl ţin cu silnicie în mlaştina puturoasă a patimilor. Pentru pierzania omului e îndeajuns un singur obicei păcătos: el va da mereu cale liberă în suflet tuturor păcatelor şi tuturor patimilor.
Deprinde-te să fii modest: nu-ţi îngădui nici o îndrăzneală faţă de aproapele, nu-ţi îngădui nici măcar să te atingi de el fără să fie mare nevoie – şi obiceiul modestiei va face lesnicioasă pentru tine marea virtute a înfrânării.
Canonul este un lucru bun, dar e nimic pe lângă truda de a alunga ura din sufletul tău. Să nu stai liniștit până când nu ți-ai liniștit sufletul despre fratele tău, așa cât poți și cum poți, mai ales dacă și el, fratele tău, este dificil.
Cum vă mai spuneam, pacea sufletului nu o putem întemeia în noi după gura lumii și lătratul diavolilor, ci după neclintita sfătuire a Duhului Sfânt, ca fii ai Bisericii lui Hristos. Că oricum ne-ar zice și ne-ar ponegri și oricum ne-ar interpreta dușmanii, noi suntem ceea ce suntem – tot noi.
Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania – Sf. Ioan Botezătorul.
Predică la Sf. Ioan Botezătorul, rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 87 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul 1:
În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie.
Hristos S-a botezat pentru a ţine Legea şi pentru a aduce harul Său în apă, în toată zidirea şi în om. În acest fel, El a dat fiecărui om puterea de a dobândi harul înfierii, care este Teofania (arătarea lui Dumnezeu) propriei noastre vieţi.
Această arătare a lui Dumnezeu a fost începutul cunoaşterii de Dumnezeu. Deoarece cunoaşterea de Dumnezeu este un fapt existenţial, ea duce la mântuire.
Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sărbători, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008
În Iordan botezându-te Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te, şi Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai aratat Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție!
Cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Bartolomeu Valeriu Anania la Epifania sau Botezul Domnului, rostit la vârsta de 84 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Condacul 1
Pe Tine, Împăratul cerului și al pământului, Luminătorul nostru, văzându-Te în Iordan, botezat de robul Tău, cerurile s-au înfricoșat și tot pământul s-a înfiorat, îngerii s-au mirat și toată făptura s-a bucurat. La păcătoși și la vameși ai venit ca să speli cu ape păcatele oamenilor. Iar noi, nevrednicii, cu mulțumire Îți cântăm: Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!
Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul 1:
În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie.
– Mănăstirile se confruntă acum cu problema tinerilor care vor să intre în viaţa monahală. Unii dintre ei au studii, alţii nu. Credeţi că ar fi mai bine ca aceştia din urmă să fie primiţi în mănăstire, apoi trimişi să urmeze o şcoală teologică, sau, dimpotrivă, să poată intra în mănăstire după ce au absolvit-o?
– Sunt aici trei categorii de tineri. Unii vin la mănăstire pentru vocaţia pe care o au şi se înduhovnicesc cu rugăciunea. Alţii sunt apţi pentru nişte studii, o şcoală, iar alţii au înclinaţii spre o meserie, au îndemânare manuală.
1. Zis-a maica Singlitichia: luptă şi osteneală multă este celor ce se apropie de Dumnezeu la început şi după aceea bucurie negrăită. Că precum cei ce vor să aţâţe foc, întâi se afumă şi lăcrimează şi aşa dovedesc lucru ce-l caută. Pentru că se zicea: Dumnezeul nostru este foc mistuitor1(Evr. XII, 29.). Aşa trebuie şi noi cu noi: să aţâţăm focul cu lacrimi şi cu osteneli.
2. Zis-a iarăşi: trebuie noi cei ce am ales cinul acesta, să ţinem curăţenia cea desăvârşită.
Iubite Părinte Paisie, tu, care ai urcat pe treptele sfinţeniei şi ai ajuns desăvârşit în virtute, şi pentru aceasta ai câştigat îndrăzneală deplină către Milostivul Dumnezeu, roagă-L pe Acela Căruia I-ai slujit neîncetat în viaţă, să nu ne piardă pentru păcatele noastre cele multe, ci să ne întoarcă la pocăinţa cea binecuvântată.
Tu, care cât ai fost pe pământ ai tămăduit cu atâta dragoste neputinţele noastre nenumărate, boli trupeşti şi sufleteşti, cu mult mai mult poţi acum să ne ajuţi şi să ne izbăveşti de toate greutăţile.