Fãrã nemurire și mîntuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacã nu are în substanța lui ideea nemuririi și mîntuirii, nu e liber. Seamãnã cu berbecul, cu capra, cu oaia…
Omul a depășit condiția de animal abia atunci cînd în el a apãrut ideea nemuririi, care nu trebuie confundatã nici cu pemanența speciei, nici cu concepția esteticã a gloriei.
Fãrã Dumnezeu omul rãmîne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicãieri și merge spre nicãieri. Și el rãmîne așa chiar dacã este laureat al premiului Nobel sau mãturãtor. Cînd, unde și în ce scop a apãrut el în calitatea asta de om? Dacã se întreabã singur și nu e un zeu în dreptul casei care sã-i reveleze data începutului, înseamnã cã omul rãmîne un biet animal rațional care vine de nicãieri și merge spre nicãieri.
Renașterea italianã, unde omul este situat în centrul universului, este ereticã din punct de vedere creștin. Autonomizarea puterii omului este în sine demonicã. Pãrerea mea este cã omul este cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus.
Autonomia spiritualã a omului este iluzorie și ea se mișcã perpetuu între Dumnezeu si dracul. Fãrã credințã și Bisericã, omul rãmîne un simplu animal rațional și muritor, raționalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condițiile cosmice decît restul dobitoacelor. Cînd zici cã omul e un animal rațional, și muritor, raționalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adptare la condițiile cosmice decît restul dobitoacelor. Cînd zici cã omul e un animal rațional, atributul raționalitãților îl distinge de restul vietãților, nescotindu-l din perspectiva morții absolute. Moartea devine relativã, ca o trecere numai prin religie – știința, oricît de savantã, nescotind omul decît aparent din regnul animal. Nici o consolare cã eu mã deosebesc de elefant sau de caprã pentru cã fac silogisme, dacã apar și dispar în mod absurd din naturã.
Scara valorilor umane contine: sfîntul, eroul, geniul și omul obișnuit – dincolo de aceștia situîndu-se infractorul. Sfîntul, eroul și geniul sînt fãrã voia societãții, care e obligatã sã-i recunoascã. Nimeni nu-ți contestã dreptul la existențã dacã ești om obișnuit, dar nimeni nu trebuie sã facã confuzie între tine, sfînt, erou și geniu. Oamenii sînt egali în fața legii, adicã trebuie respectați ca atare, dar nu confundați, nu fãcuți identici, cã e o gogoașã… Nimeni nu-ți contestã dreptul la o viațã normalã dacã porți masca de om. Numai cã dacã ești mediocru, nu trebuie sã te instalezi în vîrf, pentru cã nu e nici în interesul tãu. Acolo trebuie sã stea cei dotați. Sfîntul stã în fruntea tablei valorilor pentru cã el face posibilã trãirea absolutului la scarã umanã. Eroul se consumã fãcînd istorie și nedepãșind sfera laicului. Eroul este admirat – așa cum este și geniul – dar nimeni nu i se închinã, chiar dacã fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfîntul se situeazã dintru început în eternitate, eroul moare în istorie, pentru cã urma pe care o lasã el, ca om împlinit, este fixatã doar în timp și în spațiu.
Omul nu e o sumã de miliarde de celule sau de organe. Cã nu sînt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca întreg nu poate fi gîndit decît biblic; științific, nu. Moise e mai valabil decît ultima noutate evoluționistã a științei.
din cugetările lui Petre Țuțea