„Mântuieşte-mă de toţi cei ce mă prigonesc şi mă izbăveşte, ca nu cumva să răpească, ca un leu, sufletul meu.”
– Care este deosebirea dintre a mântui și a izbăvi?
– De mântuire au nevoie mai ales cei slabi; de izbăvire, cei care sunt ţinuţi în robie. De aceea, cel care are în el însuşi slăbiciunea, dar primeşte în sine credinţa, este condus la mântuire de propria sa credinţă. Că spune Domnul: „Credinţa ta te-a mântuit”; şi: „Fie ţie cum ai crezut!” Cel care are însă nevoie să fie izbăvit aşteaptă ca cineva din afară să depună preţul de răscumpărare. Aşadar, cel în primejdie de moarte, ştiind că unul este Cel ce mântuie, unul este Cel ce izbăveşte, zice: „În Tine am nădăjduit, mântuieşte-mă de slăbiciune şi izbăveşte-mă de robie! Socot însă că atleţii viteji ai lui Dumnezeu au luptat din destul în toată viaţa lor cu duşmanii cei nevăzuţi; dar, după ce au scăpat de toate prigonirile lor, când ajung la sfârşitul vieţii, sunt cercetaţi de stăpânitorul veacului, ca să-i ia în stăpânire, dacă ar găsi că au răni de pe urma luptelor sau unele pete şi urme de păcat; dacă însă vor fi găsiţi fără răni şi fără pete, îi lasă să se odihnească liberi în Hristos, pentru că au fost nebiruiţi.
Psalmistul se roagă deci atât pentru viaţa de aici, cât şi pentru viaţa ce va să fie; şi zice: „Mântuieşte-mă aici, de cei ce mă prigonesc ”, dar „izbăveşte-mă; acolo, în vremea cercetării, ca nu cumva să răpească, ca un leu, sufletul meu”. Şi acestea le poţi afla de la Însuşi Domnul, când a grăit despre timpul patimii Sale: „Acum vine stăpânitorul lumii acesteia şi întru Mine nu va avea nimic”. Dar Domnul, nefăcând păcat, spunea că întru El nu are nimic; omului însă îi este de ajuns dacă va îndrăzni să spună: „Vine stăpânitorul lumii acesteia şi întru mine va avea puţine şi mici”.
Poate vom păţi acestea dacă nu vom avea pe cineva care să ne răscumpere, nici pe cineva care să ne mântuie. Faţă de cele două posibilităţi care ne stau înainte, două sunt şi cele ce urmează: „Mântuieşte-mă de mulţimea celor ce mă prigonesc şi izbăveşte-mă, ca să nu fiu cumva răpit, ca şi cum n-ar fi Cel ce răscumpără”.
Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Tâlcuiri la Psalmi, Editura Sophia, București, 2004, pp. 26-27