Înfăţişarea celui cu adevărat cucernic este oglinda lăuntrului său. Sinceritatea este chipul nemăsluit al celor lăuntrice. Omul cu adevărat cucernic nu are aceleaşi gânduri ca fariseul, cu toate că uneori seamănă cu el la înfăţişare. El nu cugetă nimic în afara celor pe care le porunceşte Apostolul:
Fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice lucru de lăudat, la acestea vă fie gândul (Filipeni 4, 8).
În inima sa, el strigă neîncetat, împreună cu Petru, către Mântuitorul: „Doamne, Tu ştii toate; inima mea Îţi este deschisă: Tu ştii că Te iubesc” (Ioan 21, 17), iar în felul acesta se străduieşte neîncetat să aprindă în sine însuşi o iubire de Dumnezeu pe măsura iubirii Lui.
Sfântul Inochentie al Penzei, Viaţa care duce la Cer. Învăţăturile unui sfânt tânăr, Editura Sophia, Bucureşti, 2012