Prelungirea cugetului Stareţului este şi crează cadrul, locul şi modul în care ucenicul va încerca să dobândească pe Duhul Sfânt. Desigur, de vreme ce Duhul cel Sfânt, „unde vrea, suflă” (In. 3, 8), este cu putinţă să-L afle pretutindeni. Dar nu-L află decât în felul pe care Dumnezeu l-a scris mai dinainte pentru el. Adică Dumnezeu S-a plecat în mod special asupra fiecărui om şi a rânduit mai dinainte cum Îl va înţelege şi cum Îl va dobândi pe Sfântul Duh şi cum îşi va menţine fiinţa sa unită cu Sfânta Treime.
***
Dacă presupunem că eu sunt Stareţ în pustie şi am un fiu duhovnicesc, acest fiu, oricât m-ar asimila, oricât m-ar iubi, oricât de bună ar fi legătura lui cu mine, chiar şi capul de şi l-ar tăia şi s-ar jertfi pentru Hristos, e un suflet pierdut atâta timp cât nu-L are pe Duhul Sfânt. Cum poate să se unească cu Dumnezeu fără El? Duhul Sfânt este pretutindeni, dar nu le uneşte pe toate, îi uneşte numai pe aceia care Îl cultivă şi Îi dau viaţă înlăuntrul lor prin libera lor cunoştinţă şi voinţă, adică printr-o activitate duhovnicească intensă. Se poate ca cineva să-L stingă pe Sfântul Duh – „Duhul să nu-L stingeţi”, zice Apostolul (1 Tes. 5, 19) – fără să-şi dea seama, deşi i se pare că Îl are în toată plinătatea. De aceea viaţa monahală şi legătura dintre părinte şi fiu sunt o legătură înfricoşătoare, o aţintire, care numai puţin dacă va da greş, nu ştim ce poate să devină.
Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri şi cateheze. Cuvânt despre ascultare şi priveghere, Editura Sfântul Nectarie