Pe bună dreptate și-a intitulat Matei lucrarea sa Evanghelie, adică Vestea cea bună. A vestit tuturora, dușmanilor, neștiutorilor, celor ce ședeau în întuneric: eliberare de pedeapsă, dezlegare de păcate, dreptate, sfințenie, răscumpărare, înfiere, moștenirea cerurilor, înrudirea cu Fiul lui Dumnezeu. Care bunătăți ar putea egala aceste bune vestiri ale Evangheliei Sale? Dumnezeu pe pământ, om în cer; toate s-au împreunat: îngerii dănțuiau împreună cu oamenii, oamenii petreceau împreună cu vulturul îngerii și cu celelalte puteri de sus. Puteai vedea că războiul cel îndelungat s-a sfârșit și s-a făcut împăcarea lui Dumnezeu cu oamenii: diavolul a fost rușinat, demonii au fugit, moartea a fost biruită, raiul s-a deschis, blestemul a pierit, păcatul s-a îndepărtat, înșelăciunea a fost izgonită, adevărul s-a reîntors, cuvântul credinței s-a semănat pretutindeni și a crescut, petrecerea celor de sus pe pământ s-a răsădit, puterile cerești cu slobozenie ne vorbesc, îngerii vin adesea pe pământ și multă nădejde avem pentru bunătățile viitoare.
Pentru aceste pricini și-a intitulat Matei scrierea sa Evanghelie, Veste Bună. Toate celelalte scrieri ale lumii acesteia cuprind cuprind numai cuvinte lipsite de conținut; vorbesc de pildă de avuția de bani, de măreția puterii, de funcții înalte, de slavă, de cinste și de celelalte câte se socotesc bune de oameni. Cele vestite, însă de pescari poți să le numești cu adevărat și pe bună dreptate bunevestiri, nu numai pentru că sunt bunuri sigure, statornice și mai presus de vrednicia noastră, dar și pentru că ne-au fost date și cu ușurință. Am primit ceea ce am primit fără să ne ostenim, fără să asudăm, fără să ne trudim și fără să ne chinuim, ci numai pentru că am fost iubiți de Dumnezeu.
Dar pentru ce din atâți de mulți ucenici ai lui Hristos au scris Evanghelii numai doi apostoli și doi ucenici ai apostolilor? Că pe lângă apostolii Ioan și Matei, au scris Evanghelii și Luca, ucenicul lui Pavel, precum și Marcu, ucenicul lui Petru.
Aceasta, pentru că ucenicii nu făceau nimic din ambiție, ci toate din trebuință.
Dar ce? Nu era de ajuns ca un singur evanghelist să spună totul?
Era de ajuns! Dar dacă sunt patru cei care scriu Evangheliile și dacă nu le scriu nici în același timp, nici în același loc, dacă nu le scriu adunați împreună, sfătuindu-se unii cu alții și dacă totuși istorisesc toate ca și cum ar fi rostite de o singură gură, atunci avem cea mai mare dovadă că spun adevărul.
Lucrurile nu stau însă tocmai așa, ci dimpotrivă, pentru că în multe locuri cei patru evangheliști se deosebesc.
Dar tocmai această deosebire este cea mai mare dovadă a adevărului. Dacă toate spusele lor s-ar fi potrivit cu de-amănuntul în ce privește timpul și locul, iar asemănarea ar fi mers chiar până la cuvinte, nici unul dintre dușmani n-ar fi crezut că evangheliștii n-au alcătuit Evangheliile fără să se adune și fără să urmărească vreun scop omenesc oarecare. Și pe bună dreptate, pentru că o asemănare atât de mare nu s-ar fi putut datora unei simple întâmplări. Dar aparenta deosebire între cei patru evangheliști, care este numai în lucrurile de mică însemnătate, îi scapă de orice bănuială și dovedește strălucit chipul alcătuirii Evangheliilor. Nu este vătămat cu nimic adevărul spuselor lor, dacă au scris ceva deosebit unul de altul, cu privire la timpul și locul unor fapte sau cuvinte ale Domnului. Și cu ajutorul lui Dumnezeu, vom căuta să arătăm aceste deosebiri în cursul tâlcuirii noastre; iar vouă vă cer ca odată cu spusele mele să observați că în problemele principale, de care atârnă viața noastră și care alcătuiesc temelia propovăduirii credinței creștine, nu veți găsi nici cea mai mică deosebire între cei patru evangheliști.
Dar care sunt aceste probleme principale?
Iată-le! Dumnezeu S-a făcut om, a făcut minuni, a fost răstignit, a fost îngropat, a înviat, S-a înălțat, are să judece lumea, a dat porunci mântuitoare, n-a adus o lege potrivnică Legii Vechi, este Fiu, este Unul-Născut, este adevărat Fiu, este de aceeași ființă cu Tatăl și altele asemănătoare acestora. Vom vedea că în aceste probleme evangheliștii sunt cu totul de acord între ei. În ce privește minunile, n-au spus toți toate minunile; unii au istorisit unele, alții altele. Aceasta să nu te tulbure; dacă un evanghelist ar fi istorisit toate minunile, ar fi făcut de prisos Evangheliile celorlalți; iar dacă toți ar fi istorisit alte minuni, deosebite ale unora față de cele ale celorlalți, n-am fi avut dovada simfoniei dintre Evanghelii. Din pricina aceasta toți au spus multe lucruri comune, dar fiecare din ei a spus și ceva deosebit, pentru ca nici unul să nu pară de prisos și să fie înlăturat ca netrebnic, ba dimpotrivă, să ne dea o dovadă și mai mare a adevărului spuselor lor.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinți și Scriitori Bisericești (PSB23), Scrieri, Partea a Treia, București 1994, pp. 16-17