Lumina harului nu se aseamănă cu lumina înţelepciunii pământeşti care, ca lumina lămpilor de stradă, luminează în vremea nopţii, dar nu încălzeşte deloc, nefiind în stare a da viaţă nici măcar unui firicel de iarbă.
Dimpotrivă, unde străluceşte harul lui Hristos, acolo întreaga fiinţă a omului se schimbă şi ajunge într-o aşa stare, precum natura în vremea primăverii. Atunci însuşi omul simte că se petrece ceva neobişnuit cu el, că se apropie de un fel de înnoire şi regenerare.
Sfântul Inochentie al Odessei, Înţelepciunea dumnezeiască şi rosturile naturii, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, p. 42