Trezvia este o metodă duhovnicească, care izbăveşte cu totul pe om, cu ajutorul lui Dumnezeu, de înţelesuri pătimaşe, de gânduri şi de fapte rele… Ea este, propriu-zis, curăţia inimii… Trezvia e calea a toată virtutea şi porunca lui Dumnezeu. Ea e numită şi liniştea inimii, iar [fiind] desăvârşită până la golirea de orice nălucire, devine şi pază a minţii…
Trezvia e fixarea stăruitoare a gândului şi starea lui în poarta inimii… Cugetarea fixându-se şi chemând pe Hristos împotriva războinicilor, şi scăpând la El […], vede dinainte cu mintea asalturile înţelegătoare ale vrăjmaşilor nevăzuţi… Adunarea şi fundamentul trezviei şi al sobrietăţii minţii, al liniştii sufleteşti adânci şi abisul vederilor minunate şi negrăite, al smereniei recunoscătoare, al dreptăţii şi al dragostei, constă din trezvia cea mai deplină şi din rugăciunea [adresată] lui Iisus Hristos fără gânduri; iar aceasta trebuie făcută strâns şi îndesat şi fără a slăbi.
Aşadar, un fel al trezviei este să-ţi supraveghezi des imaginaţia, adică momeala, pentru că satana nu poate să făurească fără imaginaţie gânduri, pentru a le înfăţişa minţii spre amăgire mincinoasă. Altul constă în a avea pururi inima tăcând adânc şi liniştită de orice gând şi a ne ruga. Altul – a chema cu smerenie, neîncetat, pe Domnul Iisus Hristos în ajutor. Alt mod stă în a avea în suflet neîncetat amintirea morţii. Toate aceste lucrări împiedică înţelesurile viclene ca nişte portari.
Dacă vei face pururi petrecerile în inima ta cu cuget smerit, cu pomenirea morţii, cu învinuire de sine şi cu chemarea lui Iisus Hristos, şi cu aceste arme vei călători în fiecare zi şi cu trezvie pe această cale strâmtă, dar aducătoare de bucurie şi veselie a cugetului, vei ajunge la sfintele vederi ale sfinţilor”.

                                                                                                          Avva Isihie, Cuvânt despre trezvie, fragmente din cap. 1-29

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.