„În aceste zile de bucurie, când privim spre peștera din Betleem, ne întrebăm adesea de unde vine puterea nemărginită a Maicii Domnului de a ne ajuta.”

Nicio făptură n-a iubit vreodată atât de mult pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca Preasfânta lui Maică. Aceasta din două pricini: întâi fiindcă L-a născut fără de bărbat și al doilea pentru că a fost unicul și singurul ei Fiu. De aceea, dragostea ei a rămas neîmpărțită. Dacă acest Fiu al lui Dumnezeu și iubit Fiu al Fecioarei și-a dat toată viața și pe Sine tot, pentru trebuințele noastre, a celor păcătoși, iar pe Maica Sa a dat-o nouă Maică, sprijin și mijlocitoare pentru mântuirea noastră, cum și de ce să nu ne ajute și să nu influențeze voința Fiului ei, Cel atât de iubit.
De aceea aleargă, iubite, în orice nevoie, aleargă la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Nădejdea și curajul ce arăți către dânsa sunt bogăție, fericire și scăpare temeinică. Ele totdeauna îți aduc daruri și îndurări.

„Să nu lăsăm nicio zi de sărbătoare să treacă fără a cere ocrotirea Maicii noastre din ceruri.”
.

Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, p. 151

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.