Iubirea noastră de Dumnezeu începe să se manifeste şi să lucreze în noi atunci când iubim pe aproapele ca pe noi înşine, când nu-I refuzăm nimic, nici pe noi înşine, nici ceea ce ne aparţine; când ne străduim să contribuim la mântuirea aproapelui cu tot ceea ce ne stă în putinţă; când, pentru a-I plăcea lui Dumnezeu refuzăm să împlinim poftele noastre, gândurile noastre trupeşti, înţelepciunea noastră trupească, care nu se supun deloc înţelepciunii lui Dumnezeu. „Căci cel care nu-l iubeşte pe fratele lui pe care-l vede, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” (I Ioan 4,20). „Cei ai lui Hristos şi-au răstignit trupul împreună cu poftele” (Galateni 5,24).
Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 97