Creștinismul nu este o filosofie, nu este o teoremă abstractă. Este viața omului cu Dumnezeu. Domnul îl ridică pe om din groapa păcatului și îl cheamă în Împărăția cerurilor, spunând: „Urmează-Mi” (Ioan 1, 43). Și omul trebuie să facă un efort și să-L urmeze pe Hristos. Este o trudă atât trupească, cât și duhovnicească – atât o lucrare exterioară, cât și o muncă lăuntrică permanentă, o luptă continuă cu păcatul, care nu încetează în această lume. Fiecare pas, fiecare efort de dragul lui Hristos este precedat de pocăință și nu există opriri pe această cale către Împărăția cerurilor.
Una este să citești și să admiri apoftegmele frumoase ale Sfinților Părinți și cu totul altceva este să încerci singur să aplici în viața ta sfaturile lor sfinte. La început, omului i se pare că este ușor să-și schimbe viața, că este ușoară și plină de bucurie slujirea lui Dumnezeu, dar perioada plăcută și plină de har trece și încep zilele de muncă. Atunci omul, pentru a rămâne cu Dumnezeu, trebuie să se silească, căci numai cei ce se silesc pun mâna pe Împărăția cerurilor (cf. Matei 11, 12). Și această trudă zilnică, lupta cu sine însuși, devine viața creștinului și creștinul veghează, petrece în trezvie, permanent se controlează pe sine, cuvintele și gândurile sale.
Protoiereul Andrei Lemeșonok, Conversații pe marginea Vechiului Pateric, Minsk, Mănăstirea Sfânta Elisabeta, 2012