Acest venerabil episcop tomitan era de origine capadociană. El a ocupat scaunul Episcopiei Tomisului probabil prin anul 360, dovedindu-se un devotat păstor al turmei lui Hristos şi aprig apărător al credinţei ortodoxe niceene. Ducea o viaţă ascetică de sfinţenie şi se împotrivea cu dârzenie să nu pătrundă arianismul în hotarele eparhiei sale care se întindea între Dunăre şi Marea Neagră.
Despre acest episcop sfânt au scris doi scriitori bisericeşti vestiţi ‒ Sozomen şi Teodoret al Cirului. Astfel, Sozomen vorbeşte de vizita împăratului arian Valens (364-378) la Tomis, în anul 369, pe când se întorcea dintr-o expediţie împotriva goţilor. Autorul scrie în Istoria bisericească că împăratul a intrat în biserica episcopală şi a cerut episcopului Vetranion să intre în comuniune cu arienii, pe care îi simpatiza, şi să slujească împreună cu ei. Marele episcop a apărat dreapta credinţă şi „a vorbit împăratului cu îndrăzneală despre hotărârile celor 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I de la Niceea (325) împotriva lui Arie, pe care nu le putea călca”.
Apoi, bunul păstor al turmei lui Hristos s-a retras cu credincioşii săi într-o altă biserică din Tomis, lăsându-l pe împărat singur. Împăratul, mâniindu-se, a încercat să-l exileze, dar îndată a revenit, de teamă să nu se răscoale „sciţii” din Dacia Pontică. Aceeaşi înfruntare avea s-o pătimească Valens după câţiva ani în Cezareea Capadociei, din partea Sfântului Vasile cel Mare (379), care era bun prieten şi, probabil, părinte duhovnicesc al Sfântului Vetranion.
Sozomen îşi încheie relatarea sa cu următoarele cuvinte: „Iată în ce chip a înfruntat Vetranion zelul împăratului, el fiind, de altfel, bărbat destoinic şi renumit prin viaţa sa virtuoasă, precum mărturisesc şi sciţii înşişi”.
Teodoret, episcopul Cirului, spune şi el: „Iar Vetranion, fiind împodobit cu tot felul de virtuţi şi încredinţându-i-se sarcina de arhiereu peste cetăţile din toată Sciţia (Dacia Pontică), şi-a înflăcărat cugetarea cu râvnă şi a înfruntat stricarea învăţăturilor dreptei credinţe şi fărădelegile comise de Valens împotriva dreptcredincioşilor…”.
Fericitul episcop Vetranion a încurajat mult viaţa ascetică şi nevoinţa sihaştrilor de prin peşteri şi mici bisericuţe rupestre, după obiceiul sihaştrilor din Capadocia. El a călăuzit în copilărie, spre nevoinţa monahală, pe tânărul Ioan Casian cu prietenul său Gherman şi tot el, probabil, a înălţat o bazilică pe cripta cu moaştele celor patru martiri de la Niculiţel, ale cărei ruine, împreună cu „martirionul”, au fost descoperite în anul 1971. În timpul păstoriei sale existau în Eparhia Tomisului câteva aşezări monahale de renume, cu călugări cărturari şi teologi.
Sfântul Vetranion este considerat de unii teologi autorul „Scrisorii Bisericii Goţiei (Daciei Traiane) către Biserica din Capadocia…”, care a însoţit moaştele Sfântului Sava Gotul, martirizat de goţi la 12 aprilie 372, cerute de Sfântul Vasile cel Mare în patria sa de origine. El a contribuit împreună cu guvernatorul Daciei Pontice, Iunius Soranus, la transportarea moaştelor Sfântului Mucenic Sava Gotul din Dacia la Cezareea Capadociei.
Cu puţin înainte de anul 381, Sfântul Episcop Vetranion şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, şi este cinstit de Biserica Ortodoxă, ca sfânt, la 25 ianuarie.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 27-28