Deci, fiindcă păcatul şi răul nu se întăreşte de vreo lege, nici firească, nici dumnezeească şi nici omenească, ci mai mult, se răstoarnă de toate legile, cu ce drept, au stăpânit acestea în lume şi ţin acum pe ticăloşii oameni? Eu vă voi spune: păcatul, fraţii mei, nu s-a întărit, nici s-a înmulţit în lume din altă pricină, fără numai din cauza relelor obiceiuri ale tâmpiţilor şi stricaţilor oameni; din mai-nainte apucăturile cele rele ale unor oameni neînţelegători, şi din predaniile cele nelegiuite şi fără socoteală, pe care le-au născocit oamenii cei din vechime, iar cei din urmă ca nişte orbi, urmându-le, le-au păzit. Aşa spre pildă: strămoşul unuia, inventând un rău şi lucrându-l, acest rău l-a imitat şi moşul sau urmaşul aceluia şi după aceasta, l-a urmat şi tatăl, apoi şi fiul; şi aşa unul de la altul după moştenire primind răul şi urmându-l, l-a întărit şi adeverit prin continuare; şi obiceiul iarăşi s-a făcut deprindere, iar deprinderea s-a făcut ca o lege şi fire; precum zice pe deoparte înţeleptul Solomon: „După aceea, cu vreme, întărindu-se acest păgânesc obicei, ca o lege s-a păzit” (Înţelep. 14, 16); iar pe de altă parte Marele Vasile: „Obiceiul prin îndelungata vreme întărindu-se, ia putere firească”, şi înţeleptul Nil: „Deprinderea este de la obicei, iar din deprindere se face fire; iar firea a o muta şi a o schimba, greu lucru este” (Cuv. pustnicesc).
Din aceasta, însă, ce a urmat? Să socotească ticăloşii oameni fărădelegea, lege adevărată; nebinecuvântarea, binecuvântare; necuviinţa, bunacuviinţă; cele vătămătoare, folositoare; si ca să zic în scurt, răul să-i socotească bun, şi păcatul în loc de faptă bună. O! jalnică înşelăciune a oamenilor! O! rea întâmplare vrednică de plâns! O! nenorocire vătămătoare de suflet! Şi oare, poate fi mai mare orbire decât aceasta? Dar fie, că nu e de mirare, dacă aceasta urmează: la închinătorii de idoli, la evrei, la turci şi la celelalte neamuri. Deoarece ei, fiindcă sunt orbi şi întunecaţi la credinţă şi religie, prin urmare sunt orbi şi întunecaţi şi cu viaţa şi cu relele obiceiuri.
Dar să stăpânească o astfel de orbire şi întunecare a relelor obiceiuri pe ortodocşii creştini? cari sunt fiii luminei şi văd adevărul şi cari au credinţa mai luminoasă decât soarele? Acest lucru este cu adevărat de nesuferit şi de nerăbdat! Pentru aceasta, fraţi creştini, şi eu am hotărât să vorbesc astăzi de obşte despre obiceiurile cele bune şi rele şi să vă îndemn ca să le păziţi pe cele bune şi folositoare de suflet; iar de cele rele şi vătămătoare de suflet, să vă feriţi şi să le urâţi. Şi iată încep.
Sfântul Nicodim Aghioritul, Hristoitia, Editura Egumenița