Frate, aşteaptă în fiecare zi ieşirea ta şi te găteşte către călătoria aceea. Că, în ceasul întru care nu te aştepţi, înfricoşătoarea poruncă va veni şi vai aceluia ce se va afla nepregătit.
Iar de eşti tânăr de multe ori vrăjmaşul îţi pune în gând, zicând: „Eşti încă tânăr, îndulceşte-te de dulceţile vieţii şi la bătrâneţe te vei pocăi. Că ştii pe mulţi îndulcindu-se şi de dulceţile acestea de aici şi, la urmă pocăindu-se, dobândesc şi bunătăţile cereşti. Şi tu ce voieşti să-ţi chinuieşti trupul încă din tinereţe? Vezi, nu cumva şi în boală să cazi”.
Dar tu, stând împotrivă, zi vrăjmaşului: „O, prigonitorule al sufletelor şi luptătorule, încetează să-mi pui în gând unele ca acestea. Dar dacă mă va apuca moartea la tinereţe şi nu voi ajunge la bătrâneţe, ce voi răspunde înaintea Judecăţii lui Hristos? Că văd pe mulţi tineri murind şi bătrâni îndelung trăind, că hotarul morţii nu-i aşezat la cunoştinţa oamenilor. Deci, dacă voi fi luat, pot eu zice atunci Judecătorului: „Am fost luat fiind de tânăr, ci slobozeşte-mă, ca să mă pocăiesc?” Nicidecum. Ci, într-alt chip, văd cum Domnul, slăveşte pe cei ce Îi slujesc Lui din tinereţe până la bătrâneţe. Că a Zis către Ieremia Proorocul: „Adusu-Mi-am aminte de mila tinereţelor tale şi de dragostea faptelor tale”. Tu urmează calea lui Israil. Iar pe cel ce a urmat din tinereţe până la bătrâneţe gândul înşelăciunii, Proorocul l-a mustrat, zicând: „Tânăr şi tu fiind, învechitule în zile rele, acum te-au ajuns păcatele tale, care le-ai făcut mai înainte”. Pentru aceasta şi Duhul Sfânt fericeşte pe cel ce ridică din tinereţe jugul lui Hristos, zicând: „ Bine este bărbatului când va ridica jugul din tinereţele lui”. Deci, depărtează-te de la mine iubitorule de fărădelege şi viclean sfătuitor. Domnul Dumnezeu să strice măiestriile tale, iar pe mine din vrăjmăşiile tale să mă scoată cu a Sa putere şi dar.
Deci, iubitule, să ai în minte pururea ziua sfârşitului tău, când vei zăcea pe rogojina ta, gata să mori. Vai, vai, ce fel de frică şi de cutremur cuprinde pe suflet întru acel ceas! Şi, mai vârtos, dacă îşi va cerceta cugetul de a făcut, sau nu, vreun bine la viaţa aceasta. Adică, dacă a răbdat vreun necaz şi răbdare pentru Domnul şi cele plăcute înaintea Lui a făcut. Atunci, cu bucurie multă se suie în ceruri, de Sfinţii Îngeri fiind povăţuit. Că precum cel ce se osteneşte a lucra toată ziua şi aşteaptă ceasul al doisprezecelea ca, după osteneală, să primească plata sa, şi apoi, să se odihnească, aşa şi sufletele drepţilor aşteaptă ziua aceea. Iar sufletele păcătoşilor se cuprind de multă frică şi cutremur în acel ceas. Că, precum un osândit, fiind prins de ostaşi şi dus la judecată, se teme şi se clatină în toate părţile, socotind chinurile pe care le va pătimi, aşa şi sufletele osândiţilor tremură cumplit în ceasul acela, privind la nesfârşita muncă a veşnicului foc şi la celelalte chinuri nesfârşite şi netrecute. Chiar de ar zice către cei ce-l silesc să meargă: „Lăsaţi-mă puţin să mă pocăiesc”, nu are cine să-l audă, ci mai vârtos îi răspunde lui: „Când aveai vreme nu te-ai pocăit, acum făgăduieşti a te pocăi? Când îţi era cu putinţă nu te-ai nevoit, acum vrei a te nevoi, după ce s-au închis toate uşile şi vremea nevoinţei? Nu ai auzit pe Domnul zicând: Privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul?”
Acestea şi altele ca acestea ştiind, iubitule, nevoieşte-te, până mai ai vreme şi făclia sufletului tău o păzeşte nestinsă pururea, cu lucrarea faptelor bune. Ca, venind Mirele şi gata aflându-te, să intri împreună cu Dânsul în cămara cerească, împreună cu celelalte suflete ale fecioarelor celor ce cu vrednicie au vieţuit pentru El. Căruia se cuvine slava în veci! Amin.
Proloage, vol. I, p. 199