Şarpele nu a înşelat-o pe Eva spunându-i vreo minciună grosolană sau târând-o în vreun păcat anume, ci făcându-i din cuvântul lui Dumnezeu o ideologie. Dumnezeu i-a spus că va deveni dumnezeu cultivând grădina, trăind cu Adam viaţa din rai, ţinându-se departe de pomul cunoştinţei. S-a apropiat atunci satana şi i-a zis: „De ce îţi pierzi timpul cultivând grădina? De ce hoinăreşti fără nici o ţintă? Dacă vei mânca din rodul pomului cunoştinţei, o să ajungi pe dată dumnezeu.” Eva l-a ascultat, şi aşa s-a îndepărtat de predania pe care a primit-o, apoi şi Adam, şi i-a cuprins de atunci gândul îndumnezeirii. Gândul îndumnezeirii i-a dus la îndepărtarea de Dumnezeu, la pierderea lui Dumnezeu. Satana a reuşit de le-a strecurat înlăuntru un gând uimitor, dumnezeiesc am putea zice: să ajungă grabnic dumnezei (Fc. 1, 26; 2, 15-17; 3,1). Cei întâi-zidiţi au dat greş, şi a trebuit ca Dumnezeu să-Şi verse sângele ca să-i aducă iarăşi în albia pe care El a deschis-o pentru ei.
Prin urmare, datorită căderii omului, în obştea unei mănăstiri nu e cu putinţă să se dărâme ideologiile, adică fortificaţiile care despart sufletul de Dumnezeu, dacă nu există cunoaşterea şi preluarea cugetului Stareţului, adică deplina jertfire din partea ucenicului a oricărui lucru sfânt şi desăvârşit, puternic şi frumos, spiritual şi sensibil, care vine în contradicţie cu acest cuget.

Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri şi cateheze. Cuvânt despre ascultare şi priveghere, Editura Sfântul Nectarie

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.